Academia Română premiază cercetători și apariții editoriale UAIC

Vineri, 15 decembrie 2017, cinci membri ai comunității academice vor fi premiați de Academia Română pentru performanță culturală și științifică. Ceremonia de decernare va avea loc la sediul Academiei, începând cu ora 10.00, în prezența  Biroului Prezidiului și a membrilor Academiei Române, reuniți în Adunare Generală.

Lucrarea „Terminologia meteorologică românească a fenomenelor atmosferice (Ştiinţific versus popular)”, de Alina Pricop, Cristina Cărăbuş, Liviu Apostol, Mădălin Pătraşcu şi Dan Chelaru, coordonator Cristina Florescu, apărută la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” a fost recompensată cu Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu“. Unul dintre autori, Liviu Apostol, este professor emeritus al Facultății de Geografie și Geologie, actualmente cadru didactic asociat la Departamentul de Geografie.

Mihai-Bogdan Atanasiu, cercetător ştiinţific doctor la Facultatea de Istorie, va fi distins cu Premiul „Nicolae Iorga” pentru lucrarea „Din lumea cronicarului Ion Neculce. Studiu prosopografic”, apărută tot la Editura Universității.

Din cadrul Facultății de Fizică vor fi premiate două persoane – lect. dr. Ionuț Topală și cercet. Cristian Ionuţ Stelea. Premiul „Dragomir Hurmuzescu” îi va reveni lui Ionuț Topală pentru grupul de lucrări „Contribuţii la studiul mecanismelor din plasmă la presiune atmosferică şi a acţiunii acestora asupra sistemelor biologice” (lucrarea 1, lucrarea 2, lucrarea 3), în timp ce Cristian Ionuț Stelea va primi Premiul „Ştefan Procopiu“ pentru lucrarea „Thermodynamics of nonextremal Kaluza-Klein multiblack holes in five dimensions”.

De asemenea, prof.univ.dr. Nicu Gavriluță va fi distins cu Premiul „Vasile Conta“ pentru volumul „Mit, magie şi manipulare politică” apărut la Editura Institutului European.

Pe lângă cele două lucrări apărute la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” deja menționate mai sus, în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei vor fi premiate alte două volume ale editurii. Este vorba despre lucrarea „De la gustul pentru trecut la cercetarea istoriei. Vestigii, călătorii și colecționari în România celei de-a doua jumătăți a secolului XIX”, de Alexandru Istrate, premiată la secțiunea de Științe Istorice și Arheologie și de volumul „Cercetări paleoantropologice privind populația Iașului medieval. Referire specială la necropola din secolul al XVII-lea de la Curtea Domnească de Vasilica-Monica Groza.

Premiile recompensează performanța culturală și științifică românească a anului 2015, concretizată în opere individuale sau realizate în colaborare. Academia Română acordă un număr de 79 de premii, purtând, fiecare, numele unei personalităţi ilustre din domeniul creaţiei literare, artistice și ştiinţifice naţionale, repartizate pe multiple domenii de activitate: literatură, lingvistică, teatru și cinematografie, muzică și arte plastice, istorie, filosofie și psihologie, matematică, fizică, chimie, geografie și geonomie, agricultură, medicină sau știința și tehnologia informației.

Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.

 

By | 2017-12-15T08:26:51+00:00 14 decembrie 2017|Noutăți|