Universitatea din Bucureşti are plăcerea de a vă invita la conferinţa de închidere a proiectului Programe doctorale şi post-doctorale de excelenţă pentru formarea de resurse umane înalt calificate pentru cercetare în domeniile Ştiintele Vieţii, Mediului şi Pământului” implementat în parteneriat cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj, Universitatea de Vest din Timişoara, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară “Nicolae Simionescu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în perioada 08 aprilie 2014 – 07 decembrie 2015.

Proiectul POSDRU/159/1.5/S/133391 a fost selectat la finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European, Axa prioritară 1 “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5 “Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării”, în cadrul cererii de propuneri de proiecte nr. 159 ”Sprijin pentru doctoranzi şi cercetători postodoctorat”.

Conferinţa de închidere a proiectului va avea loc luni, 09 noiembrie 2015, începând cu ora 11.00, la Facultatea de Biologie/ Platforma de Cercetare în Biologie şi Ecologie Sistemică din Splaiul Independenţei nr. 91-95, sector 5, București, Sala de conferinţe (Clădirea nouă).

Vezi aici comunicatul de presă în întregime.