Vineri, 15 mai 2015, ora 9.00, va avea loc conferința finală a proiectului Erasmus Mundus, Acţiunea 2 – Parteneriate, intitulat E M E R G E Erasmus Mundus (European Mobility with Neighbouring ReGion in the East), primul proiect european de acest tip coordonat de o universitate românească. Prin intermediul proiectului, studenţii şi cadrele didactice din 17 universităţi au beneficiat de stagii de studii şi predare în spaţiul UE şi cel non-UE. Principalii beneficiari au fost studenţi la programele de licenţă, master, doctorat şi postdoctorat precum şi cadre didactice de la 9 universităţi din Republica Moldova, Ucraina şi Belarus (ţările ce formează Lotul 8 al componentei Parteneriate a programului).

Proiectul EMERGE are la bază cooperarea între ţările UE şi regiunile învecinate. Iniţiat după o propunere mai veche a Universităţii noastre în cadrul Grupului Coimbra şi coordonat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și aprobat în 2011, proiectul s-a derulat pe parcursul a trei ani universitari (2012/2013, 2013/204 și 2014/2015).

La conferință vor participa reprezentați de la cele 17 universități membre ale consorțiului, provenind din cele 11 ţări implicate în proiect: Austria, Belarus, Belgia, Franţa, Germania, Republica Moldova, Olanda, Polonia, România, Spania şi Ucraina. Printre participanţi se numără şi D-l Peter van der Hijden (Belgia), evaluator extern al proiectului.

Vezi aici universităţile partenere ale proiectului.