În perioada 24-26 mai 2018, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat Conferința Internațională „Public Administration for well-being and growth” („Administrație publică pentru bunăstare și creștere”). Acțiunea, ajunsă la cea de-a XXVI-a ediție, a fost sponsorizată de Banca Comercială Română și a fost organizată în parteneriat cu asociația The Network of Institutes and Schools of Public Administration in Central and Eastern Europe (NISPAcee).  Sesiunea de deschidere a conferinței a avut loc joi, 24 mai, ora 9.30, în Aula Magna „Mihai Eminescu”.

Pe parcursul celor trei zile, participanții au analizat modul în care politicile publice pot influența pozitiv creșterea și bunăstarea unei comunități. La eveniment au fost prezenți Excelența Sa Cord Meier-Klodt – Ambasadorul Germaniei, Petru Bogdan Cojocaru – Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale și Sergiu Cristian Manea, Președintele Executiv al BCR România. Ultimii doi au avut și intervenții în cadrul sesiunii de deschidere, pe tema „Informatizarea administrației publice”, respectiv „Educație și Prosperitate”.

La conferință au participat, pe lângă profesorii și specialiștii români, peste 150 de experți străini din 30 de țări de pe trei continente (Europa, America de Nord și Asia). Una dintre cele mai importante contribuții a avut-o profesorul Salvador Parrado, de la Spanish Distance Learning University din Madrid, Spania, care a conferențiat pe tema „Public Values in Private Hands, Synergic or Conflictual Couple?”. O altă intervenție de marcă a fost cea a lui John Mary Kauzya, Chief of Public Administration Capacity Branch DPADM/UNDESA din New York, Statele Unite ale Americii, care a propus tema „New Mindset and new Competencies for the SDGs”.