Aproximativ unul din cinci studenți va trece, în timpul facultății, prin momente dificile, în special de ordin personal. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează o întâlnire destinată profesorilor și angajaților în cadrul căreia aceștia vor afla cum să recunoască semnele unei perioade problematice în viețile studenților, cum să deschidă un dialog și să facă primul pas în soluționarea unor probleme care ar putea să conducă la marginalizare, abandon școlar sau chiar probleme pe termen mai lung.

Întâlnirea va avea loc vineri, 10 noiembrie, la ora 14.00 și va dura două ore, după care va urma o întâlnire de concluzii și discuții punctuale, peste o lună. Sunt invitați să participe toți cei care și-au făcut griji pentru unul sau mai mulți studenți cu care au interacționat, dar nu au știut cum îi pot ajuta.

Cursul va fi susținut de Irina Șubredu, consilier în carieră al Universității, specializat în oferirea de sprijin pentru depășirea situațiilor problematice la nivel personal sau profesional. Consilierii UAIC menționează că momentele grele pot fi identificate după semne precum: absentarea de la școală, apatia, schimbări de comportament, lipsa de atenție, dezinteresul pentru aspectul fizic.

În lipsa informațiilor sau a pregătirii de specialitate, atât colegii, cât și profesorii sau administratorii de cămin ezită să abordeze persoana afectată, mai ales că o abordare greșită poate provoca mai multă suferință. Cursul își propune să ofere câteva instrumente de bază pentru inițierea contactului cu studentul, informații despre care ar putea fi următorii pași, dar și o mai bună conștientizare a importanței de a interveni cât mai rapid în astfel de cazuri.

Identificarea timpurie a oricăror dificultăți este esențială în a preveni situații mult mai grave, iar profesorii și angajații sunt cei mai importanți aliați în preocuparea pentru starea de bine a studenților. Trei sferturi din dificultățile de sănătate mentală debutează înainte de 25 de ani, iar în loc să primească ajutor, tinerii sunt stigmatizați și izolați.

Cursul este organizat în cadrul proiectului PACT pentru incluziune: Peers, Administrativi, Consilieri, Tutori împreună pentru creșterea echității sociale, o inițiativă a UAIC ce vizează în special studenți din medii defavorizate, din mediul rural și din orașe mici. Tinerii care provin din familii dezorganizate, din zone mai sărace sau mai izolate sunt de trei ori mai susceptibili să dezvolte probleme emoționale, ceea consecințele fiind apoi absenteismul școlar, acumularea restanțelor, scăderea performanței academice și, în final, abandonul școlar. Acesta este unul dintre motivele pentru care este necesar să acordăm mai multă atenție sănătății emoționale.

Înscrierea la curs se face la adresa de email silviu.tita@uaic.ro sau prin completarea formularului până pe data de 8 noiembrie: http://tinyurl.com/SeminarPACT

PACT pentru incluziune este un proiect finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională și mai cuprinde activități precum: întâlniri și discuții cu elevi din mediul rural sau din orașe mici și formarea unei rețele de studenți voluntari (peer-suport) care să poată fi contactați confidențial de către studenți atunci când aceștia simt că au nevoie de ajutor.