Centrul de Studii Europene din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează în luna iunie următoarele cursuri de formare profesională de scurtă durată: Manager proiect (înscrieri până pe 9 iunie 2017), Expert accesare fonduri europene (înscrieri până pe 14 iunie 2017), Formator de formatori (înscrieri până pe 20 iunie 2017).

Cursurile sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări și se adresează persoanelor care dețin o diplomă de licență.

Absolvenții vor primi la finalul cursurilor certificate recunoscute de Ministerul Muncii și Ministerul Educației Naționale.

Cursurile se adresează în special celor care doresc să-și îmbunătățească nivelul cunoștințelor și să obțină competențe suplimentare pentru asumarea de noi responsabilități în cadrul activităților derulate în mod curent.

Echipa de formatori pentru aceste cursuri este alcătuită din specialiști din cadrul Universității, cu o vastă experiență în domeniu care activează, fiind completată cu specialiști care activează în mediul privat, responsabili de componenta practică, adaptată la noile cerințe din piață.

Programarea cursurilor este flexibilă pentru a permite celor care lucrează să participe la toate activitățile teoretice și aplicative.

CSE oferă posibilitatea unor reduceri de taxe pentru cadre didactice, studenți (care dețin deja o diplomă de licență) și grupuri de cursanți.

Mai multe informații despre procedura de înscriere, calendarul întâlnirilor etc. sunt publicate pe pagina web http://cse.uaic.ro/formare/