Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa doamnei prof. univ. dr. Annamaria Silvana de Rosa

Joi, 23 septembrie 2010, ora 12:00, în Sala Senatului are loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” doamnei prof. univ. dr. Annamaria Silvana de Rosa de la Universitatea Sapienza din Roma, Italia.

Doamna Annamaria de Rosa este profesor de atitudini și reprezentări sociale, comunicare și New Media, domenii în care a efectuat o susținută și apreciată activitate de cercetare. A elaborat mai mult de o sută de articole în reviste de specialitate și a susținut prelegeri la numeroase conferințe internaționale. Este, de asemenea, inițiatoarea Programului Doctoral European, având ca principal obiect de studiu reprezentările sociale și comunicarea, primul de acest gen prin care se acordă diplomă dublă recunoscută mutual de cele 16 universități europene partenere.

By | 2013-12-20T13:43:48+00:00 22 septembrie 2010|Doctor Honoris Causa, Evenimente, Noutăți|