Declaraţie privind autonomia universitară

Declaraţie privind autonomia universitară2016-10-12T15:28:49+00:00

Consorţiul „Universitaria” – compus din Universitatea din Bucureşti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Academia de Studii Economice din Bucureşti – a luat act cu îngrijorare de încercările actualului minister şi ale guvernului în funcţiune de a restrânge autonomia universitară prin noul proiect de Lege a Educaţiei.

În această situaţie, suntem nevoiţi să amintim că autonomia universitară este o valoare în societăţile democratice şi că „autonomie” înseamnă, la propriu, „dreptul de a guverna prin legi proprii” (cum spune dicţionarul Petit Robert), „auto-guvernare” (Oxford Advanced Learners Dictionary), „guvernare cu legi proprii” (Devoto Oli, Dizionario della lingua italiana). Este cunoscut că „autonomie” este compusul lui „auto” şi „nomos” – ceea ce înseamnă „să îţi dai reglementări proprii”.

Această înţelegere a autonomiei se găseşte în legislaţii naţionale şi în declaraţiile internaţionale, la care România a aderat. De pildă, în Declaraţia de la Lima (1988), care rămâne de importanţă fundamentală în domeniu, se scrie: „autonomie înseamnă independenţa instituţiilor de învăţământ superior, faţă de stat şi toate celelalte forţe ale societăţii, în a adopta decizii privind guvernarea internă, finanţele, administrarea şi în a stabili politicile proprii de educaţie, cercetare ştiinţifică, servicii (extension work) şi alte activităţi pendinte”. Cine observă funcţionarea universităţilor americane, germane, engleze, australiene, mai nou chineze şi multe altele, îşi dă seama că în sfera autonomiei universitare intră toate domeniile de decizie, inclusiv stabilirea procedurii de alegere a conducerii academice sau managementul resurselor umane.

Nu stăruim aici asupra numeroaselor articole (incriminate deja de mulţi concetăţeni), din proiectul legii educaţiei 2010, care anulează autonomia universitară existentă şi fac universităţile mai dependente ca oricând după 1989 de minister, de guvern, de partidele politice. Nu insistăm asupra faptului că, vizibil, autorii proiectului de lege ignoră autonomia universitară. Cităm doar câteva articole, dintre multele de-a dreptul hilare (dacă nu ar fi triste!), pentru ilustrare.

La articolul 111 se scrie:. „Ministerul Educaţiei……..controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară….”. Aşadar, autonomia care se asigură este sub control! La articolul 113, care reglementează autonomia, se afirmă: „Autonomia universitară dă dreptul comunităţii academice universitare să-şi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare”. Articolul îşi anulează singur conţinutul, iar articolele ulterioare blochează exercitarea de fapt a autonomiei! Mai departe, structura universităţii este reglementată prin art. 121 123,188, organizarea şi funcţionarea sunt reglementate prin art.122, 123, 140, 143, 148, 161, 189, 192, activităţile fiind reglementate prin art. 127, 138, 144, 162, iar gestionarea resurselor umane este abordată prin art.156, 193, 194. Cu aceste articole, autonomia, invocată verbal, se estompează cu totul.

Ministerul vrea evident să controleze universităţile, în loc să se ocupe de ceea ce-i este propriu. În articolul 192, ministerul îşi declină calitatea de garant al autonomiei universitare, delegând Senatului universitar această calitate, care oricum, prin acest proiect de lege, are atribuţii limitate! Articolul 196 afirmă: „Ministerul elaborează reglementările de organizare şi funcţionare a sistemului de învăţământ superior”. În acest proiect de lege nu se face distincţie între instituţii şi sistem, iar ministerul vrea să se substituie comunităţii academice, în loc să se ocupe de sistem. Or, un minister care vrea să se ocupe atât de ceea ce intră în autonomia comunităţilor academice, cât şi de sistem, sfârşeşte prin a le bloca pe toate, cum se petrec lucrurile în zilele noastre.

Discuţia din ţară asupra proiectului legii educaţiei 2010 s-a concentrat, relativ la universităţi, asupra a două puncte: alegerea administraţiei academice şi pensionarea forţată a profesorilor universitari de vârf. Este de spus, de la început, c