O studentă UAIC bate cu tărie la porțile celebrității

O studentă și pasiunile ei. De fapt, ambițiile ei. Mari, copleșitoare pentru cei mai mulți dintre tinerii de astăzi, nu și pentru ea, obișnuită deja cu succesul.

Când o întrebi despre rețeta succesului, Andreea Romila pune, în prim-plan, școala: „Nu concep viața fără școală. Fiecare tânăr ar trebui să-și propună să termine o facultate, pentru că faptul acesta poate fi decisiv în viață… Eu, dacă mâine aș avea posibilitatea să aleg din nou o facultate, tot Drept aș alege și tot Universitatea Alexandru Ioan Cuza!”

Fiind studentă la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Andreea își împarte timpul între amfiteatre și scenă. Iar apetitul acesteia pentru justiție vine… de la o carte de vizită. „Tata are o prietenă foarte bună, din copilărie, care a ajuns să studieze Dreptul, iar apoi a devenit avocată. Aceasta i-a dat tatei o carte de vizită, pe care a adus-o acasă. Eu eram prin clasa I, era toamna anului 2004… Și spune tata: uite, Cristina a ajuns avocată! Dacă vei învăța, vei avea și tu o carte de vizită cum are ea! N-am să uit niciodată… Era o carte de vizită verde, scrisă cu litere aurii. Am crescut cu ideea aceea, de a reuși la Facultatea de Drept, de a face Dreptul, deși multă vreme n-am știut ce înseamnă asta. În clasa a XII-a m-am pregătit foarte bine și… iată-mă studentă la Drept, în an terminal!”, mărturisește Andreea Romila, care ține să precizeze că părinții ei au muncit pe brânci, la țară, pentru ca ea să reușească. „În definitiv, părinții s-au împlinit și continuă să se împlinească prin  mine… Ei au investit enorm în mine, de la bani pentru pregătire școlară, lecții de canto, deplasări, enorm de mult, în condițiile în care nu aveau o situație materială foarte bună. Deși mai am două surori, eu fiind mai mare, a fost nevoie să mă modeleze pe mine pentru ca, în cazul în care ceva s-ar fi întâmplat ceva cu ei, eu să fiu model pentru surorile mele și tot timpul am încercat să am rezultate bune, să-i mulțumesc pe părinți. Sunt lucruri pe care eu le-am conștientizat de mică și nu am putut să dezamăgesc niciodată oamenii care au muncit pentru mine, pentru a-mi asigura un trai lipsit de griji”, precizează Andreea Romila.

Sute de spectacole, participări la show-urile de la principalele canale de televiziune naționale

Andreea Romila crede că a avut chemare pentru folclor și a ales calea cea mai scurtă către succes, pornind pe drumul muzicii încă de pe vremea grădiniței. „Totul a pornit de la melodia Trandafir de la Moldova, care mi-a deschis apetitul pentru muzica populară. Majoritatea timpului – asta spun și vecinii mei, dar eu nu-mi prea aduc aminte – făceam spectacole. Casa noastră era în construcție pe vremea aceea și făceam spectacole pe terasa casei, cu toți copiii din mahala. Eu fiind ceva mai dezghețată, știam să citesc și îi învățam poezii pe ceilalți. Cântam la un microfon montat dintr-o mătură și un ciocălău, iar recuzita provenea din dulapul mamei, dintre rochiile ei”, mărturisește Andreea.

Pentru a-și perfecționa aptitudinile și a beneficia din plin de talentul pe care îl are, Andreea Romila a frecventat, din clasa a șasea, cursurile Clubului Copiilor din localitatea natală, Răducăneni, iar trei ani mai târziu, cele de la Palatul Copiilor din Iași, unde a activat alți trei ani, la secția de canto popular.

A fost și perioada în care a debutat pe scenă și în care a avut prima „cântare” la o nuntă: „Era prin clasa a noua, iar prima melodie cântată la o nuntă a fost… Toate șogorițele. La prima nuntă am fost remarcată de unii care se căsătoreau peste doar câteva săptămâni și m-am trezit că aveam multe evenimente de acest gen în anul respectiv, dar și anul următor și peste doi ani…”, își aduce aminte, zîmbind, Andreea.

Iar timpul a trecut și Andreea a acumulat sute de spectacole și multe, tot mai multe participări la show-urile de la principalele canale de televiziune naționale. A mers de una singură peste tot, multă vreme, însă, în acest an a simțit nevoia de a avea alături un impresar, deoarece „un impresar te ajută enorm în privința expunerii tale”.

„Dacă mâine aș avea posibilitatea să aleg din nou o facultate, tot Drept aș alege și tot Universitatea Alexandru Ioan Cuza”

„A fost foarte greu, mai ales la finalul anului 3 de facultate. Nu am reușit să le împac atât de bine pe toate pentru că intrasem și într-o formație, unde trebuia să fac partea de muzică populară, s-au suprapus foarte multe evenimente, aveam contracte în toate sfârșiturile de săptămână și mi-a fost greu. Dar am trecut cu bine peste asta, sprijinită de familie. Nu știu ce m-aș fi făcut fărpă sprijinul lor. Uneori simți că nu mai faci față din punct de vedere fizic și psihic. Eu particip la cursuri și la examene, la multe evenimente muzicale, am un loc de muncă, la Grupul de Acțiune Locală – GAL Dealurile Bohotinului, mă mai ocup și cu livrările părinților, deoarece tatăl meu are vreo 300 de stupi și distribui miere și diverse alte produse tradiționale din gospodăria părinților… E foarte greu”, susține Andreea Romila, care completează că se simte foarte fericită pentru că a putut continua atât cu cariera muzicală, cât și cu cursurile universitare. „Dacă mâine aș avea posibilitatea să aleg din nou o facultate, tot Drept aș alege și tot Universitatea Alexandru Ioan Cuza”, spune ea.

Când va termina Facultatea de Drept, Andreea este decisă să dea examenul de admitere în Baroul de avocatură. „Nu vreau să regret vreodată că nu am făcut asta. Dacă îl voi lua, înseamnă că am o cale pe care trebuie să o urmez. Apoi, mă gândeam și la un master, deoarece îmi place foarte mult domeniul  criminalistică”, spune ea.

Muzica și avocatura, mână în mână: „Una ți-ar aduce o siguranță, cealaltă o satisfacție”

Ce va face în momentul în care va fi nevoită să aleagă între avocatură și muzică? O întrebare fără răspuns, deocamdată. „Nu aș putea răspunde la întrebare fix în acest moment deoarece sunt tânără, n-am dat încă examenul de barou, pentru a-mi da seama care este realitatea, dar eu văd aceste profesii mână în mână: una ți-ar aduce o siguranță, cealaltă o satisfacție. Drumul e scris. Eu depun efort să fie bine”, mai spune Andreea Romila.

De unde vine succesul enorm pe care l-a înregistrat în ultimii ani, nici ea nu știe: „Nu știu de ce am lipici la public, niciodată nu am înțeles acest lucru. N-am făcut nimic ieșit din comun pentru a fi chemată la evenimente, dar am făcut totul din suflet”.

Andreea Romila admite că publicul o solicită la evenimente din postura de „solistă de muzică populară care merge la nuntă în opinci și cântă muzică tradițională”. Cât despre rentabilitate… „E rentabil dacă ești diferit, dacă faci totul calitativ, profesional, dacă pui suflet, asta în primul rând, și mai ales dacă ai colaborări cu oameni de calitate. Toți putem și avem loc sub soare, dar, ca să fii rentabil cred că trebuie să fii diferit, să investești foarte mult în imagine, în calitatea serviciilor pe care le oferi, să ai unele colaborări care să pună punctul pe i, să spunem așa. De exemplu, dacă vrei să realizezi un album, va trebui să apelezi la cea mai bună orchestră. Lucrul cu cei mai buni te scoate din anonimat”, precizează Andreea Romila.

Aceasta va lansa, în acest an, și un album, la care mai are de lucru. „Mai am de adăugat patru piese și cred că, în aprilie, dacă ne vor chema la înregistrări, o să-l termin. E realizat în colaborare cu frații Advahov, de la Chișinău”.

Printre marile pasiuni ale Andreei Romila se numără și colecționarea de costume tradiționale. Are acasă nu mai puțin de 30 de ii și mărturisește că nu se va opri până nu va ajunge la 100.

***

Andreea Romila este unul dintre miile de studenți extraordinari de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Unul dintre studenții care au reușit deja în viață și au făcut-o pe cont propriu, pornind de la „zero”. Cu cei mai mulți dintre aceștia ne vom întâlni, în continuare, în acest loc, fericiți să putem împărtăși bucuria reușitei lor cu dumneavoastră.