Conferinţa de lansare a proiectului de burse doctorale şi postdoctorale în domeniul Ştiinţelor Exacte

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează conferinţa de lansare a proiectului cu titlul Programe doctorale şi postdoctorale – suport pentru creşterea competitivităţii cercetării în domeniul Ştiinţelor exacte, POSDRU/159/1.5/S/137750.

Evenimentul va avea loc vineri, 13 iunie 2014, la ora 10:00, în Sala Senatului, corp A.

Proiectul, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, este coordonat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş- Bolyai” din Cluj şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Obiectivul general al proiectului este încurajarea excelenței în cariera de cercetare la nivel universitar, prin sprijinirea doctoranzilor și cercetătorilor postdoctoranzi, pentru creșterea implicării și a motivației în activitatea de cercetare  în domeniile Matematică, Fizică, Chimie, Informatică.

Proiectul prevede sprijin  financiar, sub formă de burse, pentru 101 doctoranzi și 36 cercetători postdoctoranzi, precum și alte facilități.

 

Agenda conferinţei

10:00 – 10:15 – Primirea invitaţilor

10:15 – 12:00 – Prezentarea proiectului

12:00 – 13:00 – Pauză/Coffee break

13:00 – 16:00 – Întrebări, dezbateri, discuţii libere.