Conferința internațională „Uniunea Europeană – crize și granițe în secolul XXI”, ediția a III-a

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Departamentul de Cercetare, Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza”  organizează  la Iași, în data de 17 mai 2019, Conferința internațională „Uniunea Europeană – crize și granițe în secolul XXI”, ediția a III-a.

La eveniment sunt invitați să participe studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători, specialiști în științe politice, studii de securitate, relații internaționale și studii europene, drept, sociologie, istorie, studii culturale, jurnalism, antropologie politică, geografie socială sau politică etc.

Uniunea Europeană trece printr-o poli-criză de natura endogenă, dar care este accentuată de o serie de aspecte exogene, care se originează în noua arhitectura geostrategică a lumii contemporane. Astfel, criza economică suprapusă peste necesitatea unui nou contract social care să relegitimeze Uniunea Europeană în rândul propriilor săi cetățeni trebuie să fie gestionată în contextul în care se produce o recalibrare a echilibrului internațional al puterii. Teme și evenimente precum conflictele din imediata proximitate a spațiului comunitar, impactul fenomenului migraționist sau redefinirea relațiilor cu partenerii tradiționali ori negocierile cu puterile emergente în condițiile resurecției naționalismelor reprezintă harta care propune o geometrie tot mai variabilă a granițelor Uniunii Europene. În acest context devin relevante atât răspunsurile politice supranaționale, care să reflecte interesul comun al Uniunii cât și abordările specifice fiecărui stat în cadrul diverselor formule bi sau multilaterale. Conferința Uniunea Europeană – crize si granite in secolul XXI își propune să identifice și să analizeze, într-o manieră cât mai diversă, provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană la 60 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma, precum și să ofere o imagine cât mai comprehensivă a gradului în care Uniunea trebuie reformată/transformată, astfel încât obiectivele fundamentale asumate să rămână nu doar prioritare ci și să fie transpuse în politici funcționale care să răspundă provocărilor actuale.

Participanții interesați trebuie să trimită un rezumat de 200 de cuvinte și un scurt bio (100 cuvinte) la adresa eucbXXI@gmail.com până la data de 1 Mai 2019.

Rezumatele trebuie să fie scrie în format Word (doc., .docx) sau PDF cu informații, în această ordine: a) Autor(i), b) afiliere, c) adresă de e-mail, d) titlul lucrării, e)Rezumat.

Autorii propunerilor acceptate vor fi anunțați până la data de 6 Mai 2019.

 

Call for Contributions