Lansare de carte și dezbatere: „Putem preveni obezitatea la vârsta copilăriei?”

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în parteneriat cu Nestlé România și Fundația Tradiții Sănătoase, vă invită sâmbătă, 24 februarie 2018, ora 9.00, în Aula Magna „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, la lansarea volumului Prevenția obezității la vârsta copilăriei. Cerealele integrale. Recomandări și bune practici, coordonat de Veronica Mocanu.

Invitați: prof.univ.dr. Beatrice Gabriela Ioan, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prof.univ.dr. Luminița Smaranda Iancu, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prof.univ.dr. Beatrice Abălașei, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, conf.univ.dr. Ovidiu Gavrilovici și lect.univ.dr. Elena Seghedin, ambii de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. De asemenea, la lansare va vorbi și coordonatorul volumului lansat și al proiectului Traista cu sănătate Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși, prof.univ.dr. Veronica Mocanu, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.

Moderatorul lansării va fi prof. Viorica Scutariu, directorul Bibliotecii Universitare – UMF „Grigore T. Popa” Iași.

Lansarea volumului va avea loc în cadrul atelierului Greutate sănătoasă, parte a proiectului Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși, aflat la a doua ediție. Prin acest volum, autorii – specialiști în medicină, psihologie, educație, nutriție și sport, cei mai mulți cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – oferă un instrument practic de luptă împotriva obezității pentru specialiștii din diferite domenii, incluzând nu numai informații, dar și recomandări și dovezi de bune practici.

Veronica Mocanu este medic specialist endocrinolog, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, unde predă disciplinele de Fiziopatologie și Comportament alimentar.

Programul Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși are ca misiune educarea copiilor pentru un stil de viață sănătos, având la bază tradițiile culturale locale. În cadrul acestui program este organizată anual o conferință dedicată prevenției obezității la vârsta copilăriei.

Volumul Prevenția obezității la vârsta copilăriei. Cerealele integrale. Recomandări și bune practici, apărut în coeditare la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Editura Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași reunește comunicările din cadrul celei de a V-a conferințe Prevenția obezității la vârsta copilăriei, ce a avut loc în 2017, fiind axată pe rolul cerealelor integrale în prevenția bolilor și dobândirea deprinderilor pentru a crește consumul de cereale integrale. Contribuțiile din acest volum reflectă preocupările unor cercetători cu experiență în sănătate publică, obezitate, epidemiologie, psihologia dezvoltării, pediatrie, dezvoltare și comportament, nutriție, activitate fizică, somn și parenting.

Sponsorii evenimentului sunt Nestlé România și Fundația Tradiții Sănătoase.