Simpozionul naţional „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană”

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

În perioada 18-20 mai 2017, la Palatul Mitropolitan din Iaşi, se va desfăşura a VII‑a ediţie a Simpozionului Naţional „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană”, organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Centrul de Studii Biblico‑Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum” din cadrul Departamentului de Cercetare Interdisciplinar – Domeniul Socio-Uman), în colaborare cu Asociaţia de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România şi cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Specialişti în studii biblice din ţară şi din străinătate (Iaşi, Bucureşti, Chişinău, Cluj, Craiova, Baia Mare, Saarbruecken, Leuven şi Poitiers) vor dezbate diferite aspecte ale problematicii editării, traducerii, circulaţiei, receptării şi interpretării textelor sacre în limba română şi în alte limbi, vechi sau moderne.

La şedinţa de deschidere a lucrărilor simpozionului, care va avea loc joi, 18 mai (orele 9.00-10.30), în Sala „Iustin Moisescu” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vor lua cuvântul: Î.P.S. dr. Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prof. dr. Ionel Mangalagiu (Prorector pentru programe de cercetare ştiinţifică şi transfer de cunoştinţe, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), prof. dr. Adriana Zaiţ (Directorul Departamentului de Cercetare Interdisciplinar – Domeniul Socio-Uman, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), prof. dr. Lucia Cifor (Prodecan al Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) şi pr. prof. dr. Ion Vicovan (Decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi). Cu această ocazie, prof. dr. Eugen Munteanu va rosti un elogiu în onoarea prof. dr. Zamfira Mihail (Laudatio in honorem Zamfirae Mihail), personalitate cu o remarcabilă activitate în domeniul filologiei româneşti, căreia îi este dedicată această ediţie a Simpozionului „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană”.

Festivitatea de deschidere va fi urmată de o sesiune de comunicări în plen (orele 11.00-12.30), în cadrul căreia vor conferenţia: prof. dr. Madeea Axinciuc (Universitatea din Bucureşti), Biblia Hebraica: primul proiect neconfesional de traducere a textului masoretic în limba română şi prof. dr. Eugen Munteanu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Semnificaţii ale unui proiect cultural major: recenta editare a versiunii „Nicolae Spătarul Milescu” a Vechiului Testament (secolul al XVII-lea). Un punct de referinţă în cadrul manifestării îl va constitui conferinţa plenară susţinută vineri, 19 mai (orele 17.30-18.30), de prof. dr. Martin Meiser, membru al colectivului de conducere a echipei prestigiosului proiect ştiinţific Septuaginta Deutsch (Universität des Saarlandes): Die Septuaginta im Rahmen antiker juedischer Literatur – Tendenzen des Umgangs mit der Tradition (Septuaginta în cadrul vechii literaturi iudaice – Tendinţe în interferenţele cu tradiţia).

În cadrul ediţiei din acest an a Simpozionului „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană” va avea loc, de asemenea, o masă rotundă cu tema Studiile biblistice în spaţiul academic românesc. Premise, resurse, potenţial, perspective (sâmbătă, 20 mai, orele 12.00-14.00), la care vor participa specialişti din diferite centre universitare din ţară.

Programul complet al simpozionului poate fi consultat aici.