Loading Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

BIBLIOTECA ŞI CULTURA MEMORIEI

În fiecare an, la începutul lunii noiembrie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi organizează o serie de manifestări aniversare menite să omagieze excelenţa profesională şi continuitatea academică.

Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi (10-12 noiembrie 2017) reprezintă un moment festiv, dar şi un prilej pentru dezbaterea unor teme actuale din domeniul culturii și patrimoniului național. În acest sens, subiectul central din acest an va fi biblioteca și cultura memoriei.

Evenimentul de anul acesta este onorat de prezența unor bibliotecari din țară, personalități culturale și științifice, reprezentanți ai autorităților. Conferința inaugurală, care va avea loc pe data de 10 noiembrie 2017, va fi susținută de către doamna Ana BLANDIANA. În cadrul manifestărilor desfășurate cu acest prilej vor fi organizate o sesiune de comunicări științifice, la care sunt anunţate 28 de lucrări ale bibliotecarilor din ţară (Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Brașov, Oradea, Mangalia, Suceava, Piteşti), și o masă rotundă cu tema „Biblioteca și abuzurile memoriei în regimurile totalitare”, la care vor participa reprezentanți ai instituțiilor de cultură și învățământ din țară.

Lucrările susținute cu prilejul sesiunii de comunicări vor fi reunite într-un număr tematic al revistei Biblos, care va fi distribuit, cu titlu gratuit, în rețeaua națională de biblioteci și în instituțiile academice.

Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, începând cu orele 15.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi vor avea loc: proiecţia filmului documentar „Ţine, Doamne, partizanii, până vin americanii!”, realizat de Dragoş Zămosteanu, şi concertul „Omagiu Maestrului Ioan Pavalache (1927-2007)”, susţinut de Corul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

De asemenea, manifestările vor include, ca și în anii trecuți, Ziua Porților deschise (duminică, 12 noiembrie), în cadrul căreia vor fi organizate vizite ghidate, inclusiv în depozitele de carte. Evenimentul atrage anual peste 300 vizitatori.

Cei care ne vor păşi pragul în aceste zile de sărbătoare vor mai putea vizita expoziția de carte „Între literatură și istorie – memorialistica românească a închisorilor, 1945-1964” din spațiul expozițional de la etajul I al sediului central și Salonul Anual de Artă „Artis” al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, din Galeriile Fundației Regale – Cupolă.

Intrarea la toate evenimentele este liberă.