PAȘI DE URMAT LA REVENIREA DIN STAGIUL DE STUDIU SEE

 

 În termen de 15 zile de la data încheierii stagiului, studentul beneficiar va depune la Serviciul Relații Internaționale (Biroul Erasmus+) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași următoarele documente:

  • Acordul de formare profesională („Learning Agreement – Student Mobility for Studies”) – Sectiunea During the mobility semnată de beneficiar și reprezentanții celor două universități, în cazul modificării disciplinelor inițial aprobate prin Learning Agreement – original sau copie. Modificările se pot efectua în termen de 5 săptămâni  de la începerea semestrului.
  • Certificate of Stay (Certificatul de ședere) emis de organizația gazdă la finalul stagiului de studiu care să confirme îndeplinirea programului de studiu și durata sa– în original. Documentele care prezintă modificări, ștersături sau mâzgălituri vor fi considerate invalide si se vor solicita din nou documentele in original. Pentru evitarea acestei situații recomandăm completarea documentelor în format electronic.

ATENȚIE!!!!! Perioada care va fi completată de către reprezentanții universității gazdă în certificatul de ședere corespunde cu perioada stagiului la universitatea gazdă. Documentul nu va fi completat cu datele călătoriei, ci strict cu perioada în care studentul va fi prezent la universitatea gazdă. OBLIGATORIU va conține dată de emitere.

Studentul beneficiar de stagiu de studiu va depune la dosar Sectiunea After the mobility a Learning Agreement-ului, intitulată Transcript of Records at the Receiving Institution”/ Situația școlară Transcript of Records (emisă și datată de universitatea gazdă privind rezultatele academice aferente stagiului SEE);

Studentul trebuie, de asemenea, să completeze și să prezinte confirmarea completării raportului final de stagiu SEE (în original);