Cuantumul şi durata unui stagiu de studiu Erasmus+

Cuantumul şi durata unui stagiu de studiu Erasmus+ 2016-10-12T15:24:46+00:00

 Cuantumul lunar al stagiilor de studiu Erasmus+ a fost stabilit la nivel național de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Personale.

Astfel, cuantumul pentru stagiile Erasmus+ de studiu este de:

  • 500 de Euro/lună pentru Austria, Danemarca, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Norvegia, Suedia, Marea Britanie, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Cipru, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Turcia;
  • 450 de Euro/lună pentru Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Macedonia.

Studenţii care îndeplinesc condițiile necesare pentru a primi bursă socială (indiferent dacă primesc sau nu efectiv bursă socială) vor primi un grant suplimentar de 200 de Euro/lună, pe baza documentelor depuse în  dosarul de candidatură (adeverință de la secretariatul facultății).

Durata unui stagiu de studiu, cuprinsă între 3 şi 12 luni, corespunde cu durata semestrului (inclusiv prima sesiune de examene) de la Universitatea gazdă. Sprijinul financiar se acordă numai pentru perioada efectiv realizată la universitatea partener.

!!! Studenții pot beneficia de stagii de studiu şi de practică la fiecare nivel de studiu (licenţă, master, doctorat), însumând  maxim 12 luni de stagiu (studiu + practică) per nivel.

 

ȘTIAȚI CĂ?

Un stagiu de studiu poate fi combinat cu o perioadă de stagiu de practică, într-o singur stagiu Erasmus (combinat), în următoarele condiţii:

  1. studentul trebuie să fie selectat pentru ambele stagii înainte de plecarea la universitatea partener;
  2. stagiul trebuie să aibă loc sub conducerea aceleaşi instituţii de învăţământ superior unde studentul va realiza şi perioada de studiu;
  3. cele două activităţi trebuie să aibă loc în perioade consecutive;
  4. cuantumul grantului alocat pentru întreaga perioadă a mobilităţii combinate este cel stabilit pentru un stagiu de studiu în ţara respectivă şi este plătit din grantul alocat facultăţii pentru stagiile Erasmus de studiu.

Durata unui stagiu combinat este între 3 şi 12 luni, ceea ce înseamnă că este posibil, de exemplu, să se combine 1 lună de stagiu de practică cu 2 luni de studiu.