„Nimeni nu ne dăruieşte libertatea. Ne-o cîştigăm în fiecare zi”
Interviu de Otilia Iosub
Impulsionaţi de mişcările de pe 10 decembrie 1989 de la Chişinău, o mînă de oameni au decis că trebuie să facă ceva, punînd la cale scenariul unui miting anti-comunism în Piaţa Unirii. Pe 14 decembrie 1989, Cassian Maria Spiridon ar fi trebuit să le vorbească sutelor de ieşeni din Piaţa Unirii despre starea cumplită a culturii române de sub călcîiul comunist. Securitatea le-a luat-o însă înainte, împînzind locul cu forţe de ordine. A doua zi, Cassian şi-a ţinut discursul la nr.6, strada Triumf, sediul poliţiei politice. Toţi „instigatorii” au fost arestaţi, iar răzmeriţa a eşuat. Chiar şi aşa, chiar de pe atunci, Cassian Maria Spiridon se simţea liber.
Reporter: A fost subliniat în discuţe că 1987 a fost un an revolut. Ce a lipsit ca să înceapă revoluţia atunci?
Cassian Maria Spiridon: În 1987 contextul european nu era favorabil unui astfel de moment. Sistemul comunist era încă bine înfipt în partea asta de Europa. Gorbaciov încă nu reuşise să implementeze „perestroica” şi „glasnostul”. A trebuit să ajungă la înţelegera dintre Bush şi Gorbaciov în care sistemul comunist era clar că aproape cădea sub propria lui neputinţă, şi i s-a părut lui Gorbaciov că ar putea salva comunismul prin „perestroikă”. Nu a reuşit să-l salveze, slavă Domnului, încît sîntem într-o ţară liberă, democratică şi sperăm să construim împreună o democraţie.
Revolta de la Iaşi a fost înnăbuşită încă din faşă, cînd prezenţa trupelor în Piaţa Unirii i-a descurajat pe protestatanţi să mai înceapă ceva. La Timişoara a fost mai mult curaj sau mai multă inconstienţă decît la Iaşi?
Nu, la Timişoara au fost alte condiţii. Li s-a lăsat posibilitatea să se coaguleze. S-au adunat cinci, zece, o sută, două sute de oameni iar miliţia stătea deoparte şi nu intervenea, faţă de Iaşi, unde Piaţa era deja ocupată de forţele de opresiune. Acolo s-a coagulat masa critică necesară care să poată influenţa şi determina aprinderea scînteii.
În ce măsură credeţi că a reuşit învăţămîntul românesc să ne educe, să ne spună nouă, celor care eram prea mici pe vremea aceea, despre comunism, democraţie şi libertate?
Eu cred că foarte puţin. Şi că explic şi de ce foarte puţin. Dacă ne aducem aminte, de exemplu, acum doi sau trei ani, a fost condamnat comunismul şi, conform hotărîrilor luate atunci, trebuia să existe manuale în care să învăţaţi despre comunism aşa cum am înţeles că sînt manuale despre Holocaust. Manualele astea nu au apărut. Ori, dacă noi nu vom învăţa ce a însemnat şi ce este comunismul, vom umbla cu tricouri cu Che Guevara fiind foarte mîndri că sîntem revoluţionari.
Cum au ştiut românii să folosească libertatea cîştigată în decembrie 1989?
Foarte prost, din păcate. Ne-am folosit prost de ea, pentru că nu am ştiut că libertatea e o chestiune pe care o experimentăm pe pielea proprie. Era o glumă, vorbeam cu prieteni de-ai mei atunci, în 89, şi spunem „poate acţiunea noastră reuşeşte, dăm jos regimul şi o să fim liberi. O să ne trezim în situaţia în care oamenii or să zică « Da, sîntem liberi, şi acum ce trebuie să facem »?” Aici e toată chestiunea, să ajungem la momentul în care oamenii devin responsabili şi înţeleg cum să-şi folosească libertatea.
Simţiţi complet gustul libertăţii, după 20 de ani, sau mai lipseşte ceva?
Eu sînt unul din cei care s-au considerat liberi chiar şi atunci, d-apăi acuma. Dar libertatea e o chestiune pe care ne-o cîştigăm zi de zi, asta e important de reţinut, nimeni nu ne dăruieşte libertatea. Aşa cum democraţia e un lucru care se învaţă zi de zi şi ar fi important ca învăţămîntul să înveţe democraţia.
Aţi pierdut ceva prin eşecul mitingului de la Iaşi?
Cred că Iaşul a pierdut şansa de a avea nişte victime ale Revoluţiei.
