afisceremonieÎn cadrul ceremoniei ,,Dies Academici”, dedicată împlinirii a 151 de ani de la fondarea Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, academicianul Solomon Marcus va susţine conferinţa cu titlul ,,Junimea, azi”. Evenimentul va avea loc marţi, 25 octombrie a.c., la ora 10.00, în Aula Magna ,,Mihai Eminescu”.

Născut la data de 1 martie 1925, în oraşul Bacău, Solomon Marcus a urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. În cadrul acestei instituţii a obţinut titlurile științifice de doctor în matematică și doctor docent.

După finalizarea studiilor, Solomon Marcus a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București.

Profesorul Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale s.a. Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii. A publicat peste 50 de volume, 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1000 de autori.
Din 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române. În anul 2001, matematicianul Solomon Marcus a fost ales ca membru titular al Academiei Române.