Lansările Editurii Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași la LIBREX 2017

Și în acest an, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași va fi prezentă la cel mai important târg de carte organizat la Iași, „Librex“, care se desfășoară în perioada 10 -14 mai, la Palas Mall, propunând cititorilor o gamă variată de titluri – peste 30 de  noi titluri, editate în 2017, dar și alte peste 200 de titluri din anii anteriori. La stand vor fi expuse volume din cele 39 de colecții ale editurii – multe dintre acestea de o consolidată  reputație națională, confirmată prin numeroasele premii obținute, de-a lungul anilor, din partea specialiștilor în domeniul științific și editorial – Historica, Fontes Traditionis, Economie și Societate Liberă, Cicero, Logos, Observatorul social, Sophia, Științele educației etc. În densul program al celei de-a 25-a ediții a Târgului de Carte ”Librex”, la care participă 120 de edituri din România și Republica Moldova, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a inclus cinci evenimente, publicul fiind invitat la o întâlnire directă cu câțiva dintre autorii ultimelor apariții editoriale din domeniile istoriei, filosofiei, psihologiei și sociologiei. Lansările vor avea loc după următorul program:

 

  1. Miercuri, 10 mai, ora 13.30, Palas Mall, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0

Sociologia la Alma Mater Iassiensis. In honorem profesor Vasile Miftode
Cristina Gavriluţă (coord.)
Invitați: prof. univ. dr. Conțiu Șoitu, prof. univ. dr. Cristina Gavriluță, prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, conf. univ. dr. Romeo Asiminei

 

  1. Vineri, 12 mai, ora 16.00, Palas Mall, Atrium, Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0

Tratat de metodologie a cercetării în psihologie
Aurel Stan
Invitați: prof. univ. dr.  Liviu Antonesei, prof. univ. dr. Ștefan Boncu

 

  1. Vineri, 12.05.2017, ora 15.00 – 15.55, Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0

Anuar diplomatic și consular al Regatului României, 1946. Din istoria Ministerului Afacerilor Străine
Adrian Vițalaru (ed.)
Invitați: prof. univ. dr. Lucian Leuștean, conf. univ. dr. Ionuț Nistor, lect. univ. dr. Adrian Vițalaru

 

4. Sâmbătă,13.05.2017, ora 17.30 – Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0

”The Unknown War” from Eastern Europe: Romania between Allies and Enemies (1916-1918)
Claudiu-Lucian Topor, Alexander Rubel (editori)

Germania și neutralitatea României (1914-1916). Studii istorice
Claudiu-Lucian Topor

Invitați: prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, cercet. șt. Dorin Dobrincu

 

  1. Duminică, 14.05.2017, ora 15.00, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0, vor fi lansate ultimele apariții din colecția Sophia:

Estetica fenomenologică după centenar. Perspective istorice și tendințe actuale
Mădălina Diaconu, Christian Ferencz-Flatz (editori)

Idee şi expresie. Călătorie în lumea formulelor filosofice
Constantin Sălăvăstru

Nimicul absolut. Pentru o fundamentare a dialogului dintre budism şi creştinism
Hans Waldenfels

Invitați: prof. univ. dr. Constantin Sălăvăstru, conf. univ. dr. George Bondor, lect. univ. dr. Alex Tofan, lect. univ. dr. Alexandru Grădinaru

 

Târgul de Carte „Librex“, la care sunt programate 250 de evenimente, conferinţe, lansări de carte şi întâlniri cu scriitori, este deschis publicului între orele 10.00-22.00.

 

 

 

 

By | 2017-05-09T14:02:25+00:00 9 mai 2017|Noutăți|