Kenneth Arrow, laureat al Premiului Nobel în economie, va conferenţia la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Distinsul economist va primi totodată şi titlul de Doctor Honoris Causa, marţi, 29 octombrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, cu începere de la ora 12.00.

Profesorul Arrow a influenţat profund teoria economică de după de-Al Doilea Război Mondial. „Mai multe modele economice și instrumente analitice utilizate pentru studiul sistemului economic în ansamblul său, al unor domenii de activitate (piața financiară, piața asigurărilor, sectorul serviciilor de sănătate, deciziile publice etc.) constituie rezultatul strălucitei sale creativități intelectuale și îi poartă numele”, se menţionează în Laudatio ce va fi citit cu ocazia decernării titlului DHC.

 Afis Kenneth Arrow

Opera lui Kenneth Arrow explică riguros, cu acuratețea logicii și matematicii moderne, o multitudine de fapte și procese sociale, de la funcționarea sistemului economic general la organizarea canalelor de informații și a firmelor. Printre cele mai cunoscute realizări ale sale se numără teoria imposibilităţii, teoria generală a echilibrului – considerată „piatra filosofală” a economiştilor – şi teoria ceşterii economice endogene.

În 1972, profesorului Arrow i s-a decernat (alături de John Hicks), Premiul Nobel în Ştiinţele Economice. Avea 51 de ani. Rămâne, până acum, cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel în Economie. Mai multe de atât, a devenit el însuşi un fomator de laureaţi Nobel. Trei dintre foştii săi doctoranzi – John Harsanyi, Eric Maskin şi Robert Myerson – au fost distinşi, la rândul lor, cu Premiul Nobel.

Parcursul carierei sale academice este de asemenea impresionant. Afectat de consecinţele dure ale crizei economice, Arrow a fost obligat să urmeze studii universitare gratuite la City College of New York, după care a continuat cu un master în matematică la Columbia University. Şi-a întrerupt studiile pe timpul războiului, revenind pentru scurt timp la Columbia , alăturându-se apoi unui grup de cercetare în economie de la Universitatea din Chicago. Teza sa de doctorat, finalizată în 1950, a dat naştere unui întreg alt domeniu de cercetare – cel al alegerii sociale.

Din 1949 a lucrat la Universitatea Stanford, a relizat numeroase stagii de cercetare la Cambridge, apoi, între 1968 şi 1979, a fost profesor la Harvard. Din 1979 a revenit la Stanford, în cadrul Departamentului de Economie, unde deţine până în prezent titultura de „Joan Kenny” Profesor de Economie şi Profesor de Cercetări Operaţionale Emeritus. Comisia de Laudatio pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” va fi alcătuită din:

 

  • Profesor univ.dr. Viorel BARBU, Membru al Academiei Române
  • Profesor univ.dr. Radu MIRON, Membru al Academiei Române
  • Profesor univ.dr. Dorin IEŞAN, Membru corespondent al Academiei Române
  • Profesor univ.dr. Sorin ISTRAIL, Brown University
  • Profesor univ.dr. Dumitru OPREA, Rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (2000 – 2008)
  • Profesor univ.dr. Gheorghe POPA, Rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1992 – 2000)
  • Profesor univ.dr. Henri LUCHIAN, Prorector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
  • Profesor univ.dr. Dinu AIRINEI, Decanul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor
  • Profesor univ.dr. Ion POHOAŢĂ, Directorul Departamentului de Economie şi Relaţii Internaţionale
  • Profesor univ.dr. Vasile IŞAN, Rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
  • Profesor univ.dr. Ovidiu CÂRJĂ, Directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat

Studenţii şi profesorii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” vor avea ocazia să audieze şi o prelegere a strălucitului economist american – „Cunoaştere, încredere şi sistemul economic”. Conferinţa laureatului Nobel va fi urmată de prelegerea academicianului Solomon Marcus „Receptarea Teoremei Arrow de imposibilitate în mediul academic din România”.

Intrarea va fi liberă.