Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a vizitat vineri, 7 ianuarie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, unde a avut o întâlnire cu Biroul Senat al Universităţii şi a susţinut o conferinţă de presă.

„Este prima vizită din teritoriu după adoptarea Legii Educaţiei, al cărei parcurs a început într-o şedinţă de guvern organizată tot aici, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, a precizat ministrul Daniel Funeriu.

De altfel, Legea Educaţiei Naţionale a fost principalul subiect pus în discuţie în cadrul vizitei la UAIC. În opinia ministrului, universităţile mari vor beneficia în special de prevederile legate de consorţiile universitare. „România are prea multe universităţi şi prea puţini studenţi. Încurajăm fuziunea universităţilor ce poate conduce la o masă critică, rezultatul apariţia şi la noi a unor universităţi de top”, a precizat ministrul, amintind şi de discuţii mai vechi legate de unificarea universităţilor ieşene într-una singură. „Această discuţie trebuie reluată cu toată seriozitatea”, a adăugat Daniel Funeriu.

ministrul educatiei la uaic

Ministrul Daniel Funeriu a vorbit, în conferinţa de presă, şi despre evaluarea internaţională a universităţilor româneşti, menţionând că scopul acestor evaluari ar fi clasificarea instituţiilor de învăţământ superior în trei tipuri: centrate pe învăţământ de licenţă, pe studii de master şi, respectiv, pe cercetare şi studii de doctorat/ postdoctorat”. Daniel Funeriu a motivat alegerea unor organizaţii internaţionale pentru evaluarea universităţilor spunând că ministerul îşi doreşte să nu existe suspiciuni legate de modul de evaluare şi de asemenea, că evaluarea străină este o cutumă în Europa.

ministrul educatiei la uaic 1

În încheierea conferinţei, ministrul Daniel Funeriu a anunţat deblocarea posturilor din învăţământul superior, într-un număr echivalent cu cel al posturilor vacantate începând cu anul 2009.

Vizita ministrului educaţiei la Iaşi a continuat cu o întâlnire la ISJ Iaşi.