Studenții Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (înscrişi la studii universitare de licenţă) au oportunitatea de a participa, pe parcursul acestui an academic, la un program interactiv de formare în domeniul instituţiilor şi politicilor de mediu ale Uniunii Europene. Programul va include:

– Două activităţi interactive de predare pentru studenţi cu exemple, studii de caz şi aplicaţii;
– Un workshop cu discuţii între studenţi şi practicieni;
– Conferinţe cu participanţi din diverse domenii (inclusiv internaţionali);
– Activităţi practice în deplasare;
– Interacţiuni informale între studenţi şi invitaţi.

Programul este implementat de către Centrul Integrat de Studii în Ştiinţa Mediului pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est (CERNESIM) şi este realizat cu sprijinul Comisiei Europene.

Studenţii care vor finaliza cu succes activităţile vor obţine un certificat de absolvire, care le va putea oferi un avantaj în procesul de angajare.

Programul se adresează studenţilor înscrişi în ciclul de licenţă la UAIC, cu rezultate academic bune şi cu un nivel mediu de limba engleză. Înscrierile se fac până pe 6 noiembrie 2016 la adresa tag-eu.uaic.ro

poster-tag-eu-2016