Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
16/04/2024
Revista presei, 2 martie 2016

 
 
  banner revista presei

Odrasle de profesori şi alţi tineri cu trecere, angajaţi ilegal la universitate

EXCLUSIV: Filiera UMF-istă

 Haos administrativ, de care profită la maximum cei care ştiu cum stau lucrurile, la una dintre cele mai mari universităţi ieşene. Universitatea de Medicină şi Farmacie a făcut zeci de angajări în ultimii ani fără a respecta prevederi elementare ale Legii Educaţiei, având prevederi în regulamentele de ordine interioară care nu respectă standarde minime impuse la nivel naţional de legi organice. Practic, instituţia de învăţământ a scos la concurs posturi de asistenţi pe perioadă nedeterminată, la care a permis candidatura unor absolvenţi ce nu aveau titlu de doctor luat, aşa cum specifică fără echivoc art. 294, alineatul 1, din Legea Educaţiei.

  „Angajarea pe perioadă nedeterminată pe orice funcţie didactică sau de cercetare este posibilă numai prin concurs public, organizat de instituţia de învăţământ superior, după obţinerea titlului de doctor“, se precizează negru pe alb în document. Luând ca exemplu doar sesiunea de angajări pe posturi didactice noiembrie 2015 - martie 2016, la UMF Iaşi, la domeniile Medicinei Generale, se remarcă faptul că au fost scoase la concurs 25 de posturi de asistent pe perioadă nedeterminată (publicate inclusiv în Monitorul Oficial), pentru care au candidat 27 de persoane.

Dintre acestea, 22 au reprezentat candidaţi care erau doar înscrişi la doctorat, mulţi abia în anul I sau II, iar unul nici atât, în timp ce doar 4 aveau deja titlul de doctor. La Medicină Dentară, unde au fost scoase 11 astfel de poziţii, au fost 8 candidaţi, dintre care 6 doar doctoranzi. Persoane din conducerea altor universităţi au rămas cu gura căscată când au auzit cum se fac angajările la UMF. „Un abuz, o forţare a legislaţiei care conduce către ilegalitate şi haos“, au fost reacţiile aproape unanime ale acestora.

Dacă ar fi să facem abstracţie de prevederile Legii Educaţiei Naţionale (care specifică faptul că orice cadru didactic angajat într-o universitate pe perioadă nedeterminată trebuie să aibă deja titlul de doctor luat) şi analizăm exclusiv documentele UMF Iaşi, observăm că, peste faptul că încalcă legea, până şi acestea se contrazic între ele. Concursul pentru intrarea pe un post didactic la UMF este reglementat de două documente: „Indicatori de evaluare utilizaţi pentru ocuparea funcţiilor didactice”, aprobat de Senatul UMF Iaşi pe 4 noiembrie 2013, şi „Metodologia proprie de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante“, aprobată de Senatul UMF pe 7 aprilie 2014.

Nerespectarea Legii Educaţiei se remarcă încă din primul document invocat, cel privind indicatorii de evaluare, care specifică, la punctul „Standarde minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice pentru asistent universitar“ faptul că un candidat trebuie să deţină diploma de doctor în domeniul postului sau calitatea de doctorand.

Această decizie este întărită de metodologie, care la articolul al treilea, alineatul 4, specifică faptul că „standardele aferente funcţiilor prevăzute la alineatul 3 (n.r., alineatul 3 prezintă o enumeraţie a funcţiilor din universitate, atât didactice, cât şi de cercetare) sunt cerinţe minime şi obligatorii pentru ocuparea funcţiilor respective, sunt standardele Universităţii «Gr.T. Popa Iaşi» denumite «Indicatori de evaluare utilizaţi pentru ocuparea funcţiilor didactice»“. Mai mult, tot acolo se specifică şi faptul că aceşti indicatori ar fi standarde minime naţionale, iar că standardele universităţii „sunt superioare sau egale standardelor minime naţionale“.

Prin urmare, conform primelor 11 articole din metodologie şi întreg documentul cu indicatori de evaluare, candidaţii pot fi şi doctoranzi, un standard sub cel naţional, şi care nu e prevăzut în lege. Însă articolul 12 din metodologie contrazice tot ce s-a precizat până atunci, fiindcă angajarea pe perioadă nedeterminată a asistenţilor universitari se face, conform acestuia, doar cu „deţinerea diplomei de doctori în domeniul postului“.

Nici membrii comisiilor nu înţeleg documentele

Universitatea a avut de gestionat şi o contestaţie pe această tema, iar în rezolvarea acesteia confuzia generată anterior se adânceşte. Unul dintre candidaţi a depus o contestaţie bazată pe faptul că, dintre cei patru candidaţi pe un post de asistent, el era singurul care avea titlul de doctor, în timp ce ceilalţi trei erau doctoranzi. În plângere, acesta a invocat articolul 12 din metodologia proprie a universităţii, cât şi faptul că în fişa dedicată postului se specifică tot necesitatea deţinerii titlului de doctor, nu a calităţii de doctorand.

În răspunsul realizat de către comisia de contestaţie, semnat de prof.dr. Eusebiu Vlad Gorduza, prof.dr. Ioana Grigoraş şi conf.dr. Gianina Iovan, se invoca întocmai prevederea din indicatorii de evaluare care specifică faptul că un candidat poate avea calitatea de doctorand, pentru a respinge contestaţia şi a o „găsi nefondată“.

Mai mult, comisia pentru evaluarea dosarelor şi a îndeplinirii condiţiilor de concurs pentru candidaţii înscrişi la concursurile didactice în sesiunea noiembrie 2015 - martie 2016, care ar fi trebuit să verifice aspectele de neconcordanţă din dosarele candidaţilor, alături de oficiul juridic, şi-a declinat competenţa de a face această analiză. Ea a fost numită prin Decizia 1060 de pe 08.12.2015 de către prof.dr. Ştefan Georgescu, ordonatorul de credite al UMF la momentul respectiv, şi avea în componenţă profesorii universitari Adrian Covic, Petru Cianga, Diana Cimpoeşu, Sorin Andrian, Marcel Costuleanu, Anca Miron şi Anca Galaction.

„Comisia şi-a derogat atribuţiile pentru că nu avea instrumentele de operare necesare să facă anumite evaluări. Anumite elemente pe baza cărora puteam să judecăm unele dosare nu fuseseră definite ca atare de către Senatul anterior, care ar fi trebuit să precizeze limpede nişte definiţii cu care noi să putem opera. Cum ar fi definiţia unui grant. Toată responsabilitatea revine în exclusivitate rectorului interimar şi Consiliului de Administraţie şi, din punctul nostru de vedere, conform legii, responsabilitatea finală revine comisiei de examen“, a declarat prof.dr. Adrian Covic. Acesta a precizat că, oricum, comisia nu s-ar fi pronunţat asupra deţinerii sau nu a titlului de doctor de către candidaţii pentru poziţia de asistent, ci s-ar fi ocupat mai mult de latura ştiinţifică, chestiunea aceasta fiind reglementată de faptul că, înainte de a ajunge la acea comisie, oficiul juridic ar fi validat dosarul de candidatură.

Publicație Ziarul de Iași

Bugetul pentru cercetare este anul acesta cu 33% mai mare

 Bugetul alocat cercetării pentru acest an este cu 33% mai mare și permite "închiderea" tuturor proiectelor care trebuiau finalizate din Planul Național II, a declarat marți ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj.Marți, a fost lansat în dezbatere publică a Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare III, ministrul atrăgând atenția asupra lipsei de predictibilitate, în domeniu în condițiile în care proiectul se referă la perioada 2014-2020.

"Anul acesta am reușit, cred, să reintrăm pe linia bună, este primul an în ultimii șapte când avem o creștere de buget și este semnificativă. Nu este vorba numai de resurse, ci este important cum te uiți la impactul pe care îl aștepți din această investiție, pentru că ceea ce se numește cheltuială pentru cercetare-dezvoltare noi cu toții înțelegem că este o investiție în cercetare-dezvoltare, o investiție care poate să contribuie major la competitivitatea României. (...) Încă o dată, bugetul pentru anul 2016 este cu 33% mai mare, este un buget care ne-a permis să închidem toate proiectele care trebuiau închise din Planul Național II, ceea ce a rămas sunt proiecte contractate anul trecut și proiecte care abia au început implementarea de foarte puțin timp. Avem resurse pentru Planul Național III", a spus demnitarul, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, evaluarea proiectelor de cercetare s-a făcut în ultimii ani cu participare internațională, uneori cu 80% cercetători străini.

"Vreau să nu uitați că în toți acești ani, chiar dacă nu am avut resurse, dacă a fost mai puțină predictibilitate, evaluarea proiectelor de cercetare s-a făcut cu participare internațională, uneori cu 80% cercetători străini, minim a fost cu 50% cercetători străini. De ce? Nu pentru că nu putem face noi evaluarea, în România este o comunitate limitată, oamenii se cunosc și de foarte multe ori emoțiile depășesc evidențele, astfel încât colegii noștri participând în echipe în care sunt și cercetători din străinătate reușim cu toții să facem o selecție deosebită a acestor proiecte", a spus reprezentantul MENCȘ.

Publicație Ziarul de Iași

 PROIECT: Diplomele obținute în SUA, Canada, Australia și Noua Zeelanda de studenții români să fie recunoscute automat

 Diplomele si certificatele de studii complete sau partiale obtinute de studentii romani in SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda ar urma sa fie recunoscute automat, potrivit unui proiect de lege initiat de senatorul independent Valeriu Todirascu si semnat de 78 de parlamentari de la toate partidele. In prezent, statul recunoaste automat doar diplomele obtinute in tari membre UE.

Ce prevede textul proiectului legislativ: "Ministerul Educatiei stabileste modalitatile de recunoastere si de echivalare a studiilor, a diplomelor, a certificatelor si a titlurilor stiintifice eliberate in strainatate, pe baza unor norme interne, elaboreaza metodologia prin care se recunosc automat diplomele si certificatele de studii complete sau partiale obtinute in statele membre al UE, Spatiul Economic European, Confederatia elvetiana, SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda, precum si alte tari care au un invatamant preuniversitar la nivel echivalent, pe baza unei liste aprobate si reactualizate de MECTS, incaseaza taxe, in lei si valuta, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de vizarea si de recunoasterea actelor de studii, conform legii".

"Astfel, Romania ar ridica bariera reprezentanta de dificultatea echivalarii studiilor si ar demonstra preocuparea statului pentru readucerea in tara a romanilor ce s-au aflat temporar in strainatate. Romania ar trebui sa fie o tara mama buna si nu o mama vitrega, inlaturand discriminarea copiilor care au studiat in tari cu invatamant dezvoltat, dar din afara UE, fata de cei care au urmat scoala in tarile UE" se arata in expunerea de motive.

De asemenea, proiectul urmareste incadrarea copiilor cu studii incomplete in grupul copiilor cu nevoi speciale de educatie sau organizarea de cursuri suplimentare pentru elevii integrati in invatamantul romanesc, in vederea recuperarii rapide a materiilor necesare unui absolvent de invatamant romanesc, dar ne-parcurse de acestia in strainatate.

 Publicație Ziarul de Iași

 Tinerii cercetători vor fi scutiţi de taxe

Tinerii cercetători ar putea fi scutiţi de taxe, după cum a declarat, marţi, ministrul Educaţiei Naţionale, Adrian Curaj.

Ministrul a declarat, într-o conferinţă de presă, că va pune la punct un plan prin care intenţionează să-i atragă pe cercetătorii români din străinătate dar şi pe cei care sunt în România şi se dedică acestui domeniu. Totodată, el intenţionează să dea premii în bani cercetătorilor care publică articole în reviste precum Nature şi Science, oferindu-le acestora sume ce variază între 20.000 şi 40.000 de lei pe an. În plus, cei care publică materiale în reviste indexate ISI vor fi şi ei răsplătiţi. De asemenea, ministrul mai are în vedere acordarea de granturi din fonduri europene astfel încât bursele din fondurile structurale să fie complementare cu resursele alocate tinerilor din programele naţionale.

Publicație Adevărul

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2024 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate