În perioada iunie-decembrie 2017, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va derula proiectul “Identificarea și analiza așteptărilor angajatorilor și absolvenților UAIC privind accesul și integrarea pe piața muncii” (ACCESS).

Susținut printr-un grant al Fondului de Dezvoltare Instituțională, obținut în urma câștigării unei competiții naționale, proiectul își propune să răspundă cerințelor actuale care vizează necesitatea adaptării ofertei academice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași la cerințele și dinamica pieței muncii. Atingerea acestui obiectiv va contribui semnificativ la sporirea șanselor absolvenților de a se angaja în domeniul pentru care s-au pregătit în timpul anilor de studiu.

Activitățile specifice desfășurate se vor concentra pe trei mari direcții:

  • realizarea și publicarea unui studiu comparativ legat de așteptările angajatorilor privind absolvenții și expectanțele studenților în ceea ce-i privește pe angajatori;
  • dezvoltarea parteneriatelor dintre mediul academic și cel privat;
  • diversificarea serviciilor oferite de UAIC, în scopul dobândirii și perfecționării competențelor de management al carierei de către studenți.

Peste 70 de chestionare vizând calitatea pregătirii profesionale a absolvenților UAIC vor fi aplicate în rândul potențialilor angajatori, și cel puțin 10% dintre studenții din ultimul an (licență, master și doctorat) înscriși în anul universitar 2017-2018 vor fi invitați să răspundă la întrebările referitoare la  angajatori.

Printre rezultatele cuantificabile ale proiectului, mai pot fi enumerate cele 15 evenimente de carieră, organizate la nivelul fiecărei facultăți din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 15 noi parteneriate încheiate cu instituții din mediul business, parcurgerea cu titlu gratuit a Programului European de Dezvoltate a Carierei (disponibil online) de către cel puțin 100 de studenți, realizarea website-ului Departamentului Servicii Studenți și Absolvenți, unde să se regăsească ofertele de internship și locuri de muncă pentru studenții și absolvenții UAIC.