Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează o conferință de presă în data de 14.11.2016, la ora 12 în Sala Ferdinand, cu ocazia finalizării activităților din cadrul proiectului Acțiuni transnaționale de sprijin a participării cu succes în cadrul Programului-cadru pentru cercetare și inovare al UE ORIZONT 2020 – actHORIZ, implementat în parteneriat cu Universitatea Bergen din Norvegia și finanțat prin FONDUL PENTRU RELAȚII BILATERALE- Programul RO01-Asistență tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național gestionat de Ministerul Fondurilor Europene in calitate de Punct National de Contact.

Grupul țintă al proiectului a fost reprezentat de cercetători, cadre didactice cu atribuții de cercetare, doctoranzi, post-doctoranzi și personal suport/administrativ din organizațiile de cercetare

Activitățile principale ale proiectului au fost:

  • Organizarea în perioada 10-13 octombrie 2016,a două seminarii regionale gratuite de dezvoltare de competențe în managementul proiectelor Orizont 2020. Seminariile au fost organizate de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Universitatea Bergen din Norvegia.
  • Organizarea unei vizite de schimb de experiență la Universitatea Bergen, în perioada 26-29 octombrie 2016.

 

Rezultatele proiectului vor contribui la creșterea competențelor în scrierea și implementarea de proiecte Orizont 2020, precum și la profesionalizarea personalului implicat în derularea unor astfel de proiecte.

Contact:

Elena Felice, Manager proiect

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Telefon: +0232 20 1024

e-mail: eradu@uaic.ro