Omagiu Regelui Mihai I

„Numele «rege» este deţinut de cel care face ce trebuie şi [este] pierdut de cel ce face răul”, spunea Isidor din Sevilla, unul dintre cei mai importanţi autori creştini ai Antichităţii târzii. Acest „a face ce trebuie” în acord cu rostul demnităţii sale şi, în primul rând, cu interesele vitale ale poporului său a reprezentat trăsătura definitorie şi exemplară a biografiei Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

Actul de la 23 august 1944, înfăptuit de Majestatea Sa printr-un gest al cărui curaj extraordinar a fost întărit de intuiţia clară a marelui imperativ al momentului, a cărui nesocotire risca să pericliteze fiinţa statului român, a salvat România de la un dezastru sigur, reintroducînd-o în grupul Naţiunilor Unite, unde atât tradiţia, cât şi interesele politice o aşezau în chip firesc.

Îndemnul lăuntric de „a face ce trebuie” a continuat să îl inspire pe Regele Mihai I şi în anii nu mai puţin grei ai reconstrucţiei postbelice, când, ocupată de trupele sovietice, ţara începea să fie metodic confiscată de comunişti. Refuzul suveranului de a aproba documentele elaborate de un executiv impus la presiunile Kremlinului nu constituie decât manifestarea cea mai evidentă a acestui imbold, prin care Mihai I al României s-a erijat, atunci, în apărător al democraţiei şi valorilor naţionale. Abdicarea forţată de la 30 decembrie 1947, nu a însemnat şi abandonarea imperativului moral al lui „a face ce trebuie”. Majestatea Sa şi-a pierdut tronul (mai corect spus, i s-a luat), dar nu şi calitatea de monarh, călăuzit de datoria de a servi folosului public şi de a face binele pentru concetăţenii săi.

În lungul exil care i-a fost impus, Regele Mihai I al României a constituit un reper al speranţelor tuturor românilor, jucând un rol activ şi în cadrul emigraţiei naţionale. Rolul asumat de Majestatea Sa de a fi o instanţă unificatoare a românilor – din ţară şi de pretutindeni – a devenit şi mai puternic după 1989. Cu tact, toleranţă şi compasiune pentru suferinţele îndurate de compatrioţii săi, dar şi cu înţelegere pentru inevitabila uitare ce se aşternuse, după mai bine de 40 de ani, peste ceea ce fusese, odată, monarhia, suveranul, căruia regimul post-decembrist nu i-a îngăduit decât după multe ezitări şi nejustificate respingeri să se întoarcă acasă, a lucrat fără preget pentru unitatea poporului său în spiritul valorilor redescoperite ale dreptăţii şi libertăţii.

În discursul rostit pe 25 octombrie 2011 în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României a sintetizat situaţia de astăzi a ţării noastre, reafirmând, totodată, cu lipsa de emfază, principiile politice şi morale pe care s-a clădit existenţa Coroanei Regale a României – apărarea intereselor statului şi respectul faţă de instituţiile acestuia, loialitatea, modestia şi curajul.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, al cărei parcurs istoric se leagă indisolubil de Casa Regală și care împărtășește valorile și principiile apărate de Regele Mihai I, aduce pios omagiu memoriei suveranului României.

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

By | 2017-12-07T13:41:53+00:00 7 decembrie 2017|Noutăți|