Aproximativ 5600 de elevi au vizitat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în timpul Săptămânii Porților Deschise. În perioada 18-21 aprilie, elevii au participat la 250 de activități organizate pentru a se familiariza cu universitatea și viața de student.

Liceeni din Suceava, Botoșani, Vaslui, Neamț, Prahova, Bacău și Iași au vizitat facultățile la care și-ar dori să studieze mai departe, au participat la conferințe despre pietre prețioase și roci deosebite, cursuri despre sistemul nostru solar sau despre prietenie, experimente în laboratoare sau au văzut reconstituiri istorice ale luptelor dacice.

„Elevilor le-a plăcut că au fost prezentări interactive, practice, au fost foarte interesați și au pus multe întrebări profesorilor” a explicat Isac Adina Maria, profesor coordonator de la Colegiul Tehnic Căi Ferate din Pașcani.

Elevii care au trecut pragul Universității au aflat informații și despre ofertele academice ale instituției și despre facilitățile de care beneficiază un student la „Cuza”: cazare, bursă sau mobilități de studiu în străinătate. De asemenea, în fiecare zi, centrul de carieră a organizat pentru elevi workshop-uri de orientare în vederea alegerii facultății potrivite. „Elevii au fost interesați de facultațile pe care le-au vizitat, de specializările de aici. Fiind elevi de clasa a XII-a, au fost interesați și de workshop-ul de alegere a facultății.” a declarat Alexandru Cramer, profesor coordonator de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman.

Pentru a se familiariza cu instituția, liceenii au mers și într-un tur ghidat al Universității, unde au vizitat Sala Pașilor Pierduți, Aula Magna „Mihai Eminescu”, Turnul Universității cu vedere panoramică asupra Iașului, amfiteatrele, laboratoarele și campusul studențesc „Titu Maiorescu”. Tot în cadrul Săptămânii Porților Deschise, elevii au putut vizita și Muzeul Universității, unde au aflat informații despre civilizația de la Cucuteni, cea mai veche civilizaţie descoperită pe teritoriul României.