Facultatea de Drept a câştigat două premii importante la Central and East European Moot Competition, o competiţie de procese simulate: premiul III în competiţia pe echipe şi premiul pentru cel mai bun pledant.

In perioada 4-7 mai, în capitala Maltei, Valetta, s-a desfăşurat a 18-a ediţie a Central and East European Moot Competition, organizată de Centrul de Drept Britanic al Fundaţiei Juris Angliae Scientia, sub auspiciile Curţii Europene de Justiţie şi ale Centrului de Studii Juridice Europene al Universităţii din Cambridge.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost reprezentată de o echipa formată dintr-un cadru didactic, asist. drd. Carmen Moldovan şi 3 studenţi ai Facultăţii de Drept: Andreea-Elena Bitiuşcă (anul IV), Andreea-Ramona Chiriac (anul IV) şi Alexandra Teodora Oprea (anul III), care în urma pledoariilor susţinute, în prima rundă şi în semifinale, s-a clasat pe locul 3.

De asemenea, premiul pentru cel mai bun pledant (Best Speaker Award), Lord Slynn of Hadley¸ a revenit studentei Alexandra Teodora Oprea, care va efectua o vizită de două săptămâni la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, la cabinetul Avocatului General , Eleanor Sharpston.

Pe parcursul competitiei 19 echipe din 13 ţări au susţinut o pledoarie, în cadrul unei chestiuni preliminare ce a vizat o problemă de actualitate: dreptul de azil şi acordarea statutului de refugiat, precum şi numeroasele implicaţii politice, juridice, economice şi sociale pe care această problematică le ridică.  Pledoariile au fost susţinute în faţa unor reprezentanţi de seamă ai mediului juridic european:  preşedintele CEEMC, Avocat General al Curţii Europene de Justiţie, Eleanor Sharpston, reprezentanţi ai instituţiilor europene,  Alexandre Kornezov, Carsten Zatschler, Vilenas Vadapalas, profesori universitari, William R. Cornish, Michal Bobek, Marise Cremona, Rosa Greaves, Jonathan Morgan si Nicholas Fletcher, partener în cadrul Clifford Chance Solicitors.

Mai multe informaţii: http://laws.uaic.ro/erasmus_premiu_malta.html