Drumul spre calitate e pavat cu evaluări
Un articol de Otilia Iosub şi Denisa Ilaşcu
La începutul lunii ianuarie, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a făcut public primul raport asupra calităţii învăţământului superior din România.
Dintre cei 40 de indicatori aleşi de ARACIS pentru măsurarea calităţii, 29 au obţinut valori medii şi slabe.
Reporterii „Alma Mater” au vrut să afle părerea unora dintre reprezentanţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”: prof. univ. dr. Dinu Airinei – decanul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, prof. univ. dr. Adriana Prodan – membru al Comisiei de Evaluare Internă şi Asigurarea Calităţii, conf. univ. dr. Dumitru Gînju – decanul Facultăţii de Chimie, prof. univ. dr. Tudorel Toader – decanul Facultăţii de Drept.
„Putem spune că starea calităţii învăţămîntului superior românesc poate fi apreciată ca una predominant moderată. Totuşi, o astfel de afirmaţie poate fi superficială, în condiţiile în care indicatorii care pot părea cu adevărat importanţi în contextul actualelor tendinţe impuse prin Procesul Bologna sau Agenda Lisabona (contribuţia învăţământului superior la creşterea angajabilităţii şi la dezvoltarea economiei) au fost evaluate prin culoarea roşie. Altfel spus, dimensiuni ale calităţii, cum ar fi relaţia dintre piaţa muncii şi universităţile româneşti şi conţinutul procesului educaţional, au o stare “negativă”.
Cum aceşti indicatori vizează rezultate ale învăţământului superior, concluzia este mai degrabă alarmantă: dacă nu introducem corecţii mari şi rapide în sistem şi în universităţi, riscăm să avem universităţi tot mai puţin performante, diplome tot mai multe, competenţe individuale de tip profesional tot mai puţine şi, în final, o lipsă cronică de competitivitate europeană”, se arată în raportul prezentat de ARACIS.
“Studenţii străini nu au aceeaşi înclinaţie spre a învăţa limba ţării gazdă”
Lipsa de atractivitate a universităţior româneşti pentru studenţii străini este un factor intens dezbătut fiind, totodată, un indicator important de măsurare a calităţii învăţământului superior. De altfel, la nivel internaţional, numărul mare de studenţi străini care `nvaţă într-o universitate este un criteriu care poate trimite unitatea de învăţămînt în top 500, top în care nici o universitate românească încă nu a reuşit să pătrundă.
Unul dintre motivele lipsei de studenţi străini şi a numărului relativ scăzut de mobilităţi Erasmus de la universităţile din Europa este lipsa cursurilor predate într-o limbă de circulaţie internaţională. Pentru că se confruntă cu această problemă, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) a deschis, începînd cu anul universitar 2009-2010, o linie de studii în limba engleză, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. În opinia decanului Dinu Airinei, acest lucru este impus de faptul că, spre deosebire de studenţii români care obţin mobilităţi în Europa, studenţii străini nu au aceeaşi înclinaţie spre a învăţa limba ţării gazdă. “Un student român care pleacă cu o bursă în străinătate fie ştie limba ţării unde ajunge, fie e dispus să o înveţe acolo. Nu toţi studenţii străini sînt însă dispuşi să înveţe limba română ca să urmeze studiile aici. În plus, ca să înveţe un an sau un semestru limba română, nu ar mai avea timp să studieze la celelalte cursuri pentru care a venit. Noi am încercat să remediem cumva acest lucru şi am înfiinţat linia de studii în limba engleză, Business Adminstration, şi acum aşteptăm să apară candidaţii din străinătate”, a precizat prof. univ dr. Dinu Airinei, decanul FEAA. O altă problemă identificată în susţinerea schimburilor studenţeşti este lipsa fondurilor cu care se confruntă universitatea.
“Universităţile din vest au 20-30% studenţi internaţionali şi toată gama de activităţi, nu doar academice, ci şi de socializare, de adaptare şi integrare a străinilor dar au şi fonduri mai multe pentru aceste lucruri. La noi, fiind şi puţini, nu poţi organiza foarte multe activităţi pentru grupuri mici şi nici fonduri nu sînt suficiente pentru asta. Pentru că nu avem buget, trebuie să facem tot felul de artificii”, a adăugat decanul Dinu Airinei.
În cazul CIPO nu se poate vorbi de un rol “decorativ”
Un alt criteriu al calităţii, marcat cu roşu de către ARACIS, îl reprezintă “dezvoltarea în universităţi a sistemelor de consiliere şi orientare a studenţilor în carieră şi pentru piaţa muncii”. La acest capitol însă, UAIC se poate lăuda însă cu existenţa Centrului de Informare Profesională, Orientare în Carieră şi Plasament (CIPO), centru cu o bogată activitate în acest domeniu. “Cred că cei de la ARACIS au făcut o generalizare nefericită la acest indice, avînd în vedere că, atît la UAIC cît şi la alte universităţi din ţară, există de mai mult de 10 ani centre de orientare în carieră. Cel puţin în cazul CIPO, nu se poate vorbi de un rol “decorativ”, aşa cum pretind autorii raportului vis-a-vis de centrele de carieră din universităţi”, a afirmat Diana Niculăeş, consilier educaţional CIPO.
De altfel, tocmai ARACIS, într-o evaluare a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” de anul trecut CIPO a fost recunoscut ca un punct tare al universităţii cu un grad ridicat de încredere. De altfel, chiar la acest moment CIPO organizează o serie de cursuri de antreprenoriat în cadrul Centrului Regional pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Tot `n acest an se va derula programul „Stagii de pregătire practică şi activităţi de stimulare a inserţiei pe piaţa muncii pentru studenţi şi absolvenţi”, în care 200 de studenţi vor fi selectaţi pentru sesiuni de orientare şi consiliere în carieră ce vor avea loc în perioada februarie – mai, iar 100 dintre aceştia vor fi plasaţi în stragii de practică, iar în vară va fi organizat un tîrg de locuri de muncă.
În alte ţări există şi facilităţi fiscale pentru angajarea studenţilor
Cu toate acestea, unii profesori recunosc că nu toate cererile lor de colaborare academică îşi găsesc ecou la angajatori. De aici probabil şi rezultatul negativ al unui alt indicator analizat de ARACIS, şi anume “gradului de corespondenţă dintre calităţile definite de cadrele didactice ca importante pentru piaţa muncii şi calităţile definite de angajatori ca importante”. Mai mult, autorii raportului au afirmat şi că angajatorii sînt nemulţumiţi de slaba pregătire practică a absolvenţilor. „Eu nu pot să îl pregătesc pe student special pentru firma X sau Y. Eu îi ofer informaţiile şi aptitudinile ca el să fie asimilat pe piaţa muncii. Mai departe, e treaba angajatorului să îl formeze exact aşa cum îi trebuie.
Însă întîlnim şi un impediment: nici reacţia mediului de afaceri nu este una pozitivă întotdeauna. {i, pe deasupra, nici mediul de afaceri din Iaşi nu este la fel de dezvoltat ca cel din Bucureşti, spre exemplu. Ar fi mult mai bine dacă ar veni şi ei înspre noi cel puţin în măsura în care ne îndreptăm şi noi înspre ei. Însă nu este aşa: trimitem studenţi în practică trei săptămîni la ei dar ei spun că nu au timp, le dau o adeverinţă şi nu se ocupă într-adevăr de ei, să îi înveţe ceva. Mai sînt mulţi paşi de făcut în direcţia asta, însă nu pot fi făcuţi peste noapte”, a argumentat decanul Airinei.
De aceeaşi părere este şi prof. univ. dr. Adriana Prodan, membru al Comisiei de Evaluare Internă şi Asigurarea Calităţii a UAIC, aceasta sugerînd că o mai mare implicare sau facilităţi oferite de universitate ar creşte gradul de interes al angajatorilor.
“Declarativ, există un dialog al universitatilor cu cei din industrie, la nivel practic sînt însă foarte puţine oferte de practică pentru studenţi. }ine şi de interesul firmelor, şi nu ştiu în ce măsură ar putea şi universitatea să le motiveze participarea: fie prin oferirea suportului în cercetare sau facilităţi pentru recrutarea de personal. Spre exemplu, în alte ţări există şi facilităţi fiscale pentru angajarea studenţilor”, a menţionat prof. univ. dr Adriana Prodan.
Există o diferenţă reală între ce caută angajaţii români şi ce se studiază în afară
Unii universitari sînt optimişti. Conf. univ. dr. Dumitru Gânju, decanul Facultăţii de Chimie, pretinde că, pe baze teoretice solide, unui absolvent îi trebuie o perioadă minimă de acomodare la locul de muncă: „Noi facem o pregătire generală. Dacă omul are disponibilitatea să acumuleze resurse teoretice, în două săptămîni se pune la punct şi cu atribuţiile de la serviciu”.
Raportul ARACIS a identificat astfel unul dintre factorii care ar putea genera slaba absorbţie a absolvenţilor pe piaţa muncii, şi anume faptul că planurile de învăţămînt şi orele de practică nu sînt corespunzătoare cerinţelor de pe piaţa muncii. Calitatea planurilor de învăţămînt intră în discuţie mai ales în contextul în care acestea au trebuit reformulate odată cu adoptarea sistemului Bologna.
„Noi am moştenit un sistem universitar în care prima pregătirea teoretică, cursul presupunea dictare iar examenul redare. Cel puţin în universitatea şi în facultatea noastră s-au făcut mulţi paşi în direcţia opusă, în direcţia modernizării şi conectării la piaţa muncii. Dar au existat şi paşi care nu au fost foarte fermi, inclusiv trecerea la sistemul Bologna, care nu s-a făcut documentat. Adică fiecare l-a aplicat cam cum a înţeles, în multe cazuri reducerea timpului de studiu de la 4 la 3 ani traducîndu-se prin aglomerarea aceloraşi informaţii într-un timp mai scurt, deci rezultînd un volum de informaţii mult mai mare, care nu mai lasă timp şi pentru practică. Noi, în universitatea noastră, am mers pe o relaxare, o degajare a planului de învăţămînt, la 20 de ore pe săptămînă, ne-am orientat şi încă ne orientăm spre această zonă”, a afirmat decanul FEAA, prof.univ. dr Dinu Airinei. Cu toate acestea, planurile de învăţămînt nu au avut neapărat calitatea scontată, avînd în vedere faptul că au urmat două direcţii care acum se dovedesc oarecum contradictorii, după cum a explicat prof. univ dr. Adriana Prodan. „Pentru realizarea curriculei ar trebui să discutăm foarte mult cu angajatorii. Însă ea se construieşte plecînd de la alte realităţi decît cele de pe piaţa muncii din România: noi plecăm în realizarea ei de la ce credem noi că ar avea nevoie şi facem şi corelaţii vis-a-vis de materiile pe care le predau colegii din apus, iar de aici rezultă un produs nu tocmai perfect. Sîntem într-o „menghină”: fie determinăm cursurile în funcţie de ce îşi doresc angajatorii români, fie încercăm să ne inspirăm de la universităţile din străinătate pentru a facilita mobilităţile. Pentru că, se pare, există o diferenţă reală între ce caută angajaţii români şi ce se studiază în afară”, a declarat aceasta.
Totodată, prof. univ. dr Adriana Prodan a accentuat faptul că în universitate, şi nu numai, calitatea ar trebui să fie de la sine înţeleasă şi nu impusă, urmărită sau cerută în mod expres de comisii: “este necesar să se dezvolte o cultură a calităţii pe termen lung, în alte ţări nici nu există astfel de comisii, pentru că un nivel maxim de calitate, indiferent de acţiuni, este de la sine înţeles, nu trebuie sugerat sau urmărit. Nouă încă trebuie să ni se spună. Este nevoie de o cultură a feedback-ului permanent, acesta fiind cel care conturează calitatea”.
Unele domenii de studiu se pare că nu se confruntă cu aceleaşi probleme. Din învăţămîntul juridic, în care practica se face în instituţii ale statului, pentru care o mare parte din absolvenţi ajung mai apoi să lucreze, aceştia ies aproape pregătiţi după cei patru ani de studii de licenţă. „Raportul vorbeşte despre deficienţe în practica studenţilor şi despre faptul că angajatorii nu sînt mulţumiţi. Am rezerve faţă de aceste aprecieri, pentru că în domeniul juridic fiecare profesie are particularităţile şi specificul ei. Ceea ce face un consilier juridic diferă de ceea ce face un notar, ceea ce face un judecător diferă de ceea ce face un secretar de primărie. Nu poţi face practică în toate instituţiile şi nu te poţi aştepta, ca angajator, dacă ai angajat un absolvent azi, mîine să ştie perfect să-şi îndeplinească toate atribuţiile. Absolventul trebuie să aibă suma de cunoştinţe teoretice şi practice care să-i permită într-un termen relativ scurt să se adapteze specificului postului”, a apreciat prof. univ. dr. Tudorel Toader, decanul Facultăţii de Drept.
Acesta a dat un exemplu specific facultăţii pe care o conduce: “Noi am încercat să depăşim această problemă de cîţiva ani de zile printr-un experiment care cred că este o reuşită – practica studenţilor se face în anul 3 la unităţile Ministerului Public, la Parchet şi în anul 4 la unităţile Minsterului Justiţiei, adică la instanţele de judecată. Ca să apropiem teoria de practică, dacă asta vrea ARACIS, ca să acomodăm absolvenţii cu specificul muncii juridice, practica noastă de specialitate, ce formează o disciplină obligatorie, notată cu cinci puncte, se face eşalonat pe tot semestrul al doilea, nu în două-trei săptămîni la sfîrşitul semestrului, cîte patru ore pe săptămînă.”
Am fost chiar lăudaţi
ARACIS semnalează şi decalajul între numărul de studenţi şi numărul de cadre didactice. „Creşterea numărului de studenţi a fost mult mai rapidă decît creşterea numărului de cadre didactice. Acest lucru a făcut ca raportul dintre numărul de studenţi şi numărul de cadre didactice să crească de la 13,8 la 1, în 1990/1991, la 25,7 la 1, în 2006/2007”, precizează raportul instituţiei. Problemele globale par să nu se abată asupra Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.
„Am cooptat ca profesori asociaţi cinci judecători şi cinci procurori, cărora Senatul le-a conferit acest statut de cadre didactice asociate şi care, în norma vacantă pe care o suplinesc, desfăşoară această activitate şi fac evaluarea studenţilor. Am încercat ca practica să fie îndrumată de către practicieni. Eu sînt în Comisia Juridică a ARACIS şi particip la procesul de evaluare a facultăţilor în vederea autorizării şi acreditării şi ştiu foarte bine că standardele nu sînt comune, se vorbeşte greşit de standarde ARACIS. Fiecare specialitate are standardele ei. Din punctul meu de vedere, cred că ne încadrăm în aceşti parametri, mai ales că profesorii noştri nu desfăşoară activitate didactică în alte instituţii”, a adăugat decanul Facultăţii de Drept.
Nici la Facultatea de Chimie lucrurile nu stau rău. Conform decanului facultăţii, instituţia se încadrează, în ceea ce priveşte numărul de cadre didactice, în optimul recomandat de ARACIS. „Am fost chiar lăudaţi pentru că nu sînt multe facultăţi cu aceeaşi perfomanţă”, a precizat decanul. Un alt lucru pozitiv este ponderea cadrelor didactice cu grade mari, conferenţiari şi profesori, care acoperă 50% din total. Din anul universitar 2010-2011, Chimia are planuri mari – selectarea, din fiecare generaţie de absolvenţi, a cel puţin unui preparator sau colaborator.
Conducerea facultăţii recunoaşte şi care este călcîiul lui Ahile din domeniu – dotările proaste de laborator. Studenţii care pleacă să studieze un semestru în Vest sau chiar să-şi continue pregătirea trebuie să treacă peste diferenţa de nivel tehnologic. Cu toate acestea, interesantă este o descoperire prezentată în raport: „41% dintre studenţii chestionaţi sînt convinşi în mare şi foarte mare măsură că pregătirea oferită de învăţămîntul superior românesc este cel puţin la fel de bună precum cea oferită în Europa de Vest”.
O explicaţie ar putea fi oferită de un alt aspect semnalat de ARACIS: studenţii cu note mari au tendinţa de a fi mai critici cu privire la calitatea învăţămîntului românesc, fie ea referitoare la profesori, dotări sau relevanţa materiei. Eminenţi sau nu, decanul Facultăţii de Drept pune în mîna studenţilor bagheta decizională. Evaluarea studentului are un anumit coeficient în evaluarea totală. Studentul este un foarte fin judecător al profesorului, pentru că el judecă prin prisma aşteptărilor proprii, nu prin prisma anumitor opţiuni deja formate. În calitate de cadru didactic, trebuie să vezi dacă te poziţionezi sau nu pe culoarul unde sînt aşteptările studentului. Există discrepanţe, dar întotdeauna am crezut că judecata studentului este cea mai ascuţită, cea mai sugestivă şi, per ansamblu, corectă.”
Comisia de Evaluare Internă şi Asigurarea Calităţii a UAIC a fost înfiinţată în universitate chiar la sugestia ARACIS, în urmă cu doi ani, odată cu Legea Calităţii Învăţământului Superior. Comisia oferă sprijin Serviciului de Asigurare a Calităţii în activităţi precum studiile interne privind calitatea studiilor. Pentru anul 2010 sînt preconizate reeditarea revistei de calitate a UAIC, construirea unei strategii de calitate, îmbunătăţirea regulamentelor şi procedurilor şi centralizarea rapoartelor de calitate de le fiecare facultate în parte.
