Zilele Carierei la Universitatea „Cuza“, săptămâna viitoare

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ organizează săptămâna viitoare, între 13 şi 17 noiembrie, „Zilele Carierei UAIC“, aflat la a treia ediţie, un eveniment pe care reprezentanţii universităţii îl dedică tinerilor studenţi ce sunt interesaţi de dezvoltarea carierei. „Evenimentul va fi organizat pe cinci zile tematice, în cadrul cărora vor fi organizate activităţi de educaţie non-formală, precum ateliere, traininguri şi evenimente de carieră, susţinute de angajaţii Departamentului Servicii pentru Studenţi şi Absolvenţi sau de partenerii evenimentului“, au precizat reprezentanţii UAIC.

Astfel, pe 13 noiembrie este programată ziua dezvoltării personale, pe 14 cea a dezvoltării comportamentului organizaţional, a voluntariatului, altfel spus,iar pe 15 noiembrie este ziua angajatului, pe 16 cea a liberului profesio­nist, iar în ultima zi, pe 17, este ziua antreprenorului. „Prin invitarea unor profesionişti din diferite domenii, prin iniţerea de discuţii, dar şi prin sesiuni instructive şi informative, organizatorii îşi propun să le ofere studenţilor informaţii utile despre cum să se dezvolte astfel încât să îşi mărească şansele de angajare, despre posibilităţile ce există acum pe piaţa muncii şi alternative de carieră“, au mai spus reprezentanţii UAIC. Accesul la ateliere se face pe bază de înscriere folosind un formular online disponibil pe pagina universităţii.

Publicație : Ziarul de Iași și Bună Ziua Iași

Burse de până la 1.000 euro/lună în Franţa pentru doctoranzi şi masteranzi

 Institutul Francez din România şi Ambasada Franţei în România organizează o nouă sesiune de selecţie pentru bursele finanţate de Guvernul Francez, la care pot candida studenţii univer­sităţilor din Iaşi înscrişi la master sau doctorat, care doresc să studieze în Franţa, în anul universitar 2018 – 2019.

Durata unei mobilităţi este cuprinsă între 5 şi 10 luni pentru cei înscrişi la master şi între 8 şi 12 luni pentru doctoranzi, dosarele putând fi depuse până pe 28 februarie 2018. Cei care doresc să participe trebuie să fie de naţionalitate română, să aibă patru ani de studii superioare sau să fie înscrişi în anul al IV-lea de studiu sau master 1, sau să fie absolvenţi de master şi să fie înscrişi la doctorat în anul I. Cei selectaţi vor primi o bursă de 615 euro pe lună, în cazul masteranzilor, şi 1.060 de euro pe lună, pentru doctoratele realizate în cotutelă. Bursierii vor putea beneficia de cazare în căminele studenţeşti şi de indemnizaţii pentru achiziţionarea unor materiale de formare. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul Institutului Francez din România.

Publicație : Ziarul de Iași

Universitatea Cuza din Iasi inaugureaza un nou amfiteatru al FEAA

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi va inaugura vineri, 10 noiembrie 2017, ora 13.00, la inaugurarea Amfiteatrului C3 al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA), Corp C, Etajul II.

La inaugurarea amfiteatrului vor fi prezenti prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite si rector interimar al UAIC, alaturi de studenti si profesori.

Publicație : Bună Ziua Iași

Film şi dezbatere pe tema profesiei de judecător, la „Cuza“

 Profesia de judecător şi dilemele etice ale acesteia vor fi dezbătute la Facultatea de Drept de la Universitatea „Al.I. Cuza“. Evenimentul presupune, pe lângă discuţii, şi vizionarea celui de al III-lea film din seria „Kijken in de ziel“ (n.r. – Privind în suflet), în care sunt luate interviuri unui număr de 12 judecători din Olanda. 

Răspunsurile pe care le oferă la aceste interviuri şi perspectiva pe care fiecare dintre ei o abordează vor fi puse apoi în discuţie în cadrul unei dezbateri moderate de conf.dr. Ioana Maria Costea, prodecan al Facultăţii de Drept. Profesia de judecător şi întreaga ei semnificaţie a reprezentat dintotdeauna un punct de interes pentru societate, în general, dar mai ales pentru cei care aspiră la aceasta. Nobleţea magistratului, moralitatea pe care o presupune precum şi multe alte aspecte ce pot fi abordate relativ la activitatea unui judecător continuă să exercite o fascinaţie pentru mulţi dintre studenţii de la Facultatea de Drept. Tocmai de aceea, toate acestea vor fi aduse în discuţie în cadrul sesiunii de film şi dezbateri“, menţionează organizatorii. Evenimentul, intitulat „Dileme etice în sistemul judiciar“, va avea loc pe data de 14 noiembrie, de la ora 16, în Amfiteatrul II.6 din Corpul A al Universităţii.

Publicație : Ziarul de Iași

 

Mai nou, aleşii locali ai PNL şi PSD se bat politic şi prin căminele studenţeşti

Dispute aprige în şedinţa de ieri a Consiliului Local, după ce PNL a refuzat să voteze vreun PUZ, în care erau şi unele pentru construirea de cămine studenţeşti. Liberalii cer aprobarea noului PUG, acuzând că tergiversarea Primăriei ar fi sursă de corupţie . „Bateţi câmpii, nu aţi înţeles nimic“, i-a acuzat puterea din CL.

Şedinţa Consiliului Local (CL) de ieri a fost un nou prilej pentru aleşii PSD şi PNL să se ciondănească în plen. Forţaţi de o decizie politică la nivel de orga­nizaţie, liberalii s-au abţinut la cinci proiecte ce prevedeau aprobarea de planuri urbanistice zonale privind construirea sau reabilitarea a unor cămine studenţeşti. Social-democraţii au speculat momentul, şi i-au acuzat pe adversarii politici că se împotrivesc investiţiilor derulate de universităţile ieşene. De cealaltă parte, consilierii PNL spun că vor rămâne fermi în decizia lor de a nu mai vota PUZ-uri, indiferent de obiectul lor, până la actualizarea şi aprobarea Planului Urbanistic General (PUG), neactualizarea acestuia fiind sursă de corupţie. „Nu contestă nimeni necesitatea acestor investiţii, dar ele trebuie să facă parte dintr-un plan integrat pentru dezvoltarea oraşului. Noi asta solicităm: să avem acest plan. S-a promis de trei ani şi nu s-a mai terminat“, a spus liderul de grup al PNL, Eduard Boz. El a mai explicat că, prin această decizie, liberalii încearcă să pună presiune pe executiv pentru urgentarea elaborării PUG-ului. „Dacă opoziţia cedează, PUG-ul trenează“, a completat Boz.

Afirmaţiile acestuia au stârnit reacţii vehemente din partea puterii din CL. Con­silieri social-democraţi şi ambii viceprimari le-au transmis liberalilor că, indiferent dacă PUG-ul era sau nu actualizat, pentru proiecte precum cele ale universităţilor discutate ieri tot trebuiau aprobate PUZ-uri, întrucât se implementează în zona protejată a Iaşului. „De fiecare dată faceţi circ aici. Acel PUG este în derulare, la fel ca în Timişoara, care umblă de 4 ani după avize. Aşa umblăm şi noi. Oricum ar fi fost PUZ-uri necesare în aceste zone, chiar dacă am fi avut un PUG actualizat. Noi avem PUG la ora actuală. De fiecare dată, aceeaşi placă şi acelaşi circ“, a răbufnit viceprimarul Radu Botez (ALDE). La rândul lui, viceprimarul Gabriel Harabagiu (PSD) le-a spus liberalilor că bat câmpii, şi că nu au înţeles nimic în materie de PUZ-uri.

PUG-ul actual a fost aprobat în 1999 şi, în mod normal, ar fi trebuit să expire în 2009. Dar, prin hotărâri succesive ale Guvernului, valabilitatea lui a fost prelungită până în decembrie 2018, timp în care Primăria este obligată să aprobe un nou PUG. Acest plan este un document strategic pentru dezvoltarea oraşului care stabileşte, în principal, regulile de construire pentru fiecare zonă de pe raza municipiului. Având în vederea ve­chimea actualului PUG, liberalii afirmă că documentul este „total depăşit de realităţile sociale şi economice ale oraşului“.

 Publicație : Ziarul de Iași

Primul Consiliu Naţional al Rectorilor organizat la Iaşi se va ţine la Zilele TUIAŞI

Evenimentele marchează împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea Şcolii Politehnice „Gh. Asachi“

De Zilele Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ (TUIAŞI) va avea loc şi primul Consiliu Naţional al Rectorilor organizat la Iaşi. Evenimentele marchează împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea Şcolii Politehnice „Gheorghe Asachi“, fiind organizate mai multe manifestări dedicate studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor universităţii, dar şi publicului ieşean apropiat de şcoala de inginerie.

„În acest an, universitatea noastră sărbătoreşte 80 de ani de la decizia Ministerului Educaţiei care consfinţea înfiinţarea de sine stătătoare a Şcolii Politehnice «Gheorghe Asachi», un act apărut ca rezultat al efortului comun al profesorilor, studenţilor şi parlamentarilor ieşeni. Voinţa acestora a fost în opoziţie cu interesul şcolilor politehnice deja înfiinţate în alte oraşe, care doreau să monopolizeze învăţământul ingineresc. Sunt convins că, dacă am păstra astăzi din curajul, energia şi solidaritatea ieşenilor de atunci, niciun proiect al Iaşului nu ar fi nerealizabil“, a declarat prof.dr.ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIAŞI. Manifestările au fost deschise în perioada 9 şi 10 noiembrie, în cadrul primei ediţii a Târgului Internaţional de Cariere în Inginerie (TICI-TUIAŞI), organizat de universitate în parteneriat cu Centrul de Consiliere TUIAŞI şi Fundaţia Universitară „Gheorghe Asachi“. Evenimentele vor continua marţi, pe 14 noiembrie, la etajul 1 de la Iulius Mall, unde va avea loc vernisajul expoziţiei „Concursul de fotografii «Studenţia la #TUIAŞI»“, urmând să fie acordate premii în bani câştigătorilor fiecărei secţiuni, iar miercuri, 15 noiembrie 2017, va avea loc cea de-a IX-a ediţie a „Simpozionului de Istoria Învăţământului şi Ştiinţelor Tehnice“, în Sala de Conferinţe de la Corpul T, parterul Rectoratului TUIAŞI. Joi, de la ora 10, va loc o şedinţă festivă a Senatului universităţii, sedinţă în cadrul căreia vor fi premiaţi profesorii seniori, se vor decerna titluri de „Profesor emerit“ şi de „Membru onorific al comunităţii academice“ şi se vor premia cele mai bune rezultate în cercetarea ştiinţifică din universitate.

În cadrul evenimentelor organizate de către TUIAŞI va avea loc şi decernarea titlului de  Doctor Honoris Causa al TUIAŞI şi cetăţean de onoare al Iaşului lui Dumitru Prunariu, singurul român ajuns în spaţiu, membru de onoare al Academiei Române. Ceremonia va avea loc vineri, în Aula Universităţii Tehnice din Copou, fiind invitaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Aceste două decernări de titluri onorifice fac parte şi dintr-o ceremonie festivă care marchează debutul lucrărilor Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), lucrări găzduite de TUIAŞI în perioada 17 – 19 noiembrie. La Iaşi vor fi prezenţi aproximativ 100 de reprezentanţi la vârf ai universităţilor din România, rectori ai universităţilor din Republica Moldova, miniştri şi secretari de stat, consilieri prezidenţiali şi guvernamentali şi reprezentanţi străini ai Băncii Mondiale.

 Publicație : Ziarul de Iași și Bună Ziua Iași

 

Acord între TUIASI şi o universitate tehnică din Polonia

0Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ (TUIAŞI) a semnat un acord bilateral de colaborare cu Universitatea Sileziană de Tehnologie din Gliwice, Polonia. Acesta a fost semnat în timpul vizitei la TUIAŞI, care a avut loc în perioada din 6 – 7 noiembrie, a rectorului Arkadiusz Mezyk. 

Vizita a avut loc la invitaţia prof.dr.ing. Dumitru Nedelcu, de la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial, care este şi visiting professor la universitatea poloneză. În cadrul activităţilor de la Iaşi, prof.dr.ing. Arkadiusz Mezyk s-a întâlnit şi cu rectorul TUIAŞI, Dan Caşcaval, cu care a purtat mai multe discuţii care au dus la semnarea acestui acord ce prevede demararea unor programe de mobilităţi interinstituţionale de cercetători, profesori şi studenţi, cât şi supravegherea acestora din urmă în timpul practicii industriale din diferite întreprinderi. Universitatea Gliwice are 21.400 de studenţi, 15 facultăţi, 58 domenii de studiu şi 200 de specializări, fiind considerată cea mai prestigioasă universitate din regiune, cu o istorie ce datează de 70 de ani. Aceasta se află pe locul al V-lea în topul universităţilor tehnice din Polonia.

Publicație : Ziarul de Iași