Vizita importanta in Iasi. Un reputat profesor din Israel a tinut prelegeri la Universitatea Cuza

Astfel, primarul Mihai Chirica s-a intalnit cu unul dintre cei mai reputati profesori si oameni politici din Israel, Shimon Shetreet. În cursul acestei vizite, în organizarea Facultatii de Drept a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Shimon Shetreet a sustinut o conferinta cu tema „Libertatea de exprimare si securitatea nationala”, eveniment de un real interes pentru studentii si cadrele didactice de la institutia de invatamant superior ieseana. In plus, reputatul profesor s-a intalnit si cu primarul Mihai Chirica, cei doi discutand despre o serie de colaborari pe mai multe domenii de activitate.
„Domnul profesor Shimon Shetreet ne-a facut onoarea de a vizita Iasul, ocazie cu care ne-a asigurat de tot sprijinul domniei sale în promovarea orasului nostru în mediile economic, politic si academic din Israel si nu numai. Domnul profesor Shetreet este o mare personalitate a Israelului si în mediile juridice internationale”, a spus primarul Mihai Chirica.
Shimon Shetreet este un profesor la Catedra de Drept Public si International laUniversitatea Ebraica din Ierusalim, presedinte al Institutului Sacher de Cercetare Legislativa si Drept Comparativ si a fost profesor invitat la Universitatea din Cambridge, la Universitatea din Hong Kong, la Centrul de Studii Iudaice Universitatea din Potsdam si Abraham Geiger Kolleg, Berlin. A mai fost profesor de drept la Universitatea din San Diego, profesor invitat si profesor universitar la Universitatea Utah.
În perioada 1988-1996 a fost membru al Knesset-ului – Parlamentul israelian. A fost ministru în Guvernul Rabin si în Guvernul Peres (1992-1996). In plus, a fost si prim-viceprimar al Ierusalimului (1999-2003). Este presedintele Asociatiei Internationale a Independentei Judiciare si Pacii Mondiale si presedinte al Proiectului Cultura Internationala de Pace. In prezent, este presedintele Consiliului de Auditori Interni din Israel pentru Legislatie si Certificare.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

GRANTURI pentru tinerii cercetatori ai Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

Incepand de ieri (9 octombrie  2017 – n.r.), tinerii cercetatori ai Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi se pot înscrie la competitia interna pentru acordarea de granturi.
„La intrecerea pentru acordarea granturilor pot participa tineri cercetatori care, la momentul lansarii competitiei, au vârsta maxima de 35 de ani, detin titlul stiintific de doctor si sunt beneficiarii unui contract de munca valid pe o perioada de minim trei ani, semnat cu Universitatea Cuza din Iasi. Candidatii trebuie sa aiba realizari stiintifice proprii importante, demonstrate prin publicatii stiintifice recunoscute la nivel international. Valoarea totala a unui grant va fi de maxim 40.000 lei pentru toate domeniile. Toate detaliile pot fi consultate aici: http://www.uaic.ro/s-a-deschis-competitia-de-granturi-pentru-tineri-cercetatori/”, au anuntat oficialii UAIC.
Pe de alta parte, dosarul de concurs pentru acordarea granturilor trebuie sa contina urmatoarele documente: cererea de înscriere la concurs, CV-ul solicitantului, în format EUROPASS, propunerea de proiect si declaratia pe propria raspundere a candidatului, cu privire la consecintele neîndeplinirii indicatorilor de performanta ai proiectului.

 Publicație : Bună Ziua Iași

Traininguri pentru „Dezvoltare de competente si abilitati antreprenoriale”, la Universitatea Tehnica din Iasi

Studentii si absolventii Universitatii Tehnice (TUIASI) „Gheorghe Asachi” din Iasi se mai pot înscrie gratuit pâna astazi, marti, 10 octombrie 2017, la o sesiune de training cu numele „Dezvoltare de competente si abilitati antreprenoriale„. Trainingul este organizat de Societatea Antreprenoriala Studenteasca (SAS) TUIASI, în lunile octombrie-noiembrie, timp în care studentii vor învata sa realizeze un plan de afaceri, dar si sa îsi dezvolte spiritul antreprenorial.
„Sunt mai multe motive pentru care studentii ar trebui sa se înscrie, în primul rând, trainingul îi ajuta sa îsi dezvolte abilitatile de comunicare, vor avea parte de o sesiune de coaching individual si de grup, precum si de o sesiune de mentorat. Vor fi trei ateliere de lucru cu antreprenori de succes, va fi o sesiune de informare cu privire la oportunitati de finantare pentru afaceri tip «Start-up nation», vor primi asistenta pe tot parcursul trainingului pentru redactarea unui plan de afaceri, plecând de la ideea lor”, a explicat Andrei Gazea, unul dintre membrii Consiliului executiv al SAS.

 Publicație : Bună Ziua Iași