Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, decorată de Klaus Iohannis

 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost distinsă miercuri, 10 ianuarie, de la ora 16.00, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer de către președintele României, Klaus Iohannis.

Din partea universității a fost prezentă la eveniment o delegație condusă de rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale, ing. Bogdan Budeanu, directorul Direcției Servicii Studențești și patru studenți, între care și Andrei Gazea, reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al TUIASI.

„Sunt deosebit de onorat și, în acelaşi timp, emoţionat să primesc, în numele colegilor mei și al studenților Universității Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iași, Ordinul «Meritul pentru învățământ» din partea Excelenței Voastre. Bucuria și emoția sunt cu atât mai mari cu cât această distincție ne este oferită de singurul Președinte al României care acordă o atenție deosebită educației, care abordează problemele educației în mod coerent și sistematic. Sunt convins că această decoraţie a fost oferită Politehnicii ieşene nu doar pentru cei 80 de ani împliniţi de la înfiinţarea sa, ci pentru anii mult mai mulţi de educaţie şi cercetare de excelenţă în inginerie la Iaşi”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, în discursul său susținut la Cotroceni.

Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer face parte din categoria decorațiilor civile pe domenii de activitate și se oferă de către președintele României, prin decret, în baza propunerilor înaintate de către ministerele de resort pentru persoanele sau instituțiile din diferitele domenii de activitate de care răspund. Președintele României poate să ofere ordinul și din proprie inițiativă, cum a fost și cazul distincției înmânate Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în proporție de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decorații.

Publicație : Ziarul de Iași și Adevărul și Bună Ziua Iași

Facea parte dintr-un grup SELECT al profesorilor de la Universitatea Cuza din Iasi. Acesta a murit, acum doua NOPTI, in SOMN

Dramele si momentele triste pentru mediul academic iesean continua, din nefericire, si in noul an • Astfel, in urma cu doua zile si in plina noapte (marti, 9 ianuarie 2018 – n.r.), un mare profesor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi s-a stins din viata, in somn, la varsta de 77 ani • Este vorba despre prof. univ. dr. Gheorghe Macarie, care a fost de asemenea colaborator al Muzeului Universitatii Cuza si membru valoros al Uniunii Artistilor Plastici – UAP din Romania – filiala Iasi

O noua pierdere grea pentru mediul cultural si academic iesean! In urma cu doua zile si in plina noapte (marti, 9 ianuarie 2018 – n.r.), un mare profesor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi s-a stins din viata, in somn, la varsta de 77 ani. Este vorba despre prof. univ. dr. Gheorghe Macarie, care a fost de asemenea colaborator al Muzeului Universitatii Cuza si membru valoros al Uniunii Artistilor Plastici din Romania – filiala Iasi.

Acesta s-a nascut la data de 25 aprilie 1940, in comuna Sadova, Campulung Moldovenesc, judetul Suceava. A absolvit Facultatea de Filologie in anul 1962 la Cluj, dupa care a devenit Doctor in Litere, la Bucuresti, in anul 1976 si Doctor in Istoria artei, la Cluj, in 2006. Pentru o perioada lunga de timp a mai fost Expert al Ministerului Culturii pentru carte veche romaneasca si straina, pictura secolul XIX si perioada interbelica.

De asemenea, a fost cadru didactic al Facultatii de Litere de la Cuza. Prof. univ. dr. Gheorghe Macarie a primit in 2010 Premiul G. Oprescu (pentru Istoria artei) al Academiei Romane pentru volumul „Traire si reprezentare – barocul in artele vizuale ale Moldovei” (2008). A mai publicat volume precum „Barocul – arta si mentalitate in artele vizuale ale epocii lui Vasile Lupu” (2005), „Ansamblul mitropolitan – Iasi” (2004), „Interferente spirituale italo-romane” (editie bilingva, in limbile romana si italiana – 2002) si „Intre arte plastice si literatura” (1998). Potrivit unor informatii afisate pe site-ul UAP – filiala Iasi, crezul marelui profesor era: „Sper intr-o reevaluare a valorilor artei romanesti in vederea justei ei integrari in patrimoniul artei europene si al lumii intregi”.

Pe de alta parte, asa cum le marturisea intr-un material realizat de reporterii BUNA ZIUA IASI (BZI), profesorul Macarie era preocupat inclusiv de soarta moastelor si a raclei Sfintei Parascheva.

„Din pacate, atat dupa 1950, cat si dupa 1989, reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane, cat si cei ai Mitropoliei Moldovei si Bucovinei nu au fost deschisi pentru a introduce Racla Sfintei Parascheva pe lista bunurilor culturale mobile clasate. Acelasi lucru se intampla si cu alte obiecte istorice valoroase de cult, vechi de sute de ani, din bisericile si manastirile judetului Iasi! Istoricul raclei actuale, mutata dupa 1880 de la Biserica Trei Ierarhi la Catedrala Mitropolitana, este unul extrem de interesant. Dupa incendiul de la Trei Ierarhi, argintul ramas din vechea racla a fost lucrat pe banii unui om cu dare de mana, de catre un mester din Falticeni. Mai mult, o inscriptie in limba greaca, aflata la capul sfintei, reprezinta o alta mare valoare istorica. Ganditi-va ca aici nu e vorba neaparat de valoarea in sine a acestei racle si de Sfintele Moaste, acestea nu pot fi cuantificate, ci de simbol si de ceea ce reprezinta acest bun de patrimoniu si ce ar insemna pierderea lui”, reliefa profesorul Gheorghe Macarie. Pana la acest moment, problema nu a fost rezolvata.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Publicație: Bună Ziua Iași

 

Noi oportunitati ANTREPRENORIALE pentru studentii Universitatii de Agronomie din Iasi

Noul an debuteaza cu vesti bune pentru studentii Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi. La începutul acestei saptamâni a fost semnat protocolul de colaborare încheiat între USAMV – prin Societatea Antreprenoriala a Studentilor (SAS) si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est (ARDNE), prin Rubik-Hub anume Directia de Dezvoltare a Afacerilor. Prin acest protocol se vor desfasura programe sau proiecte cu scop de informareeducare si dezvoltarea competentelor antreprenoriale ale studentilor universitatii iesene.

„Înca din timpul facultatii, ne preocupam sa le asiguram suficiente cunostinte studentilor nostri în a deveni antreprenori. Astfel, avem în vedere crearea si mentinerea unui cadru adecvat pentru încurajarea tinerilor din USAMV Iasi în a-si creiona idei de proiecte pe care sa si le dezvolte prin Start-Up-uri pentru a le putea administra pe viitor în propriile afaceri”, a precizat conf. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activitati sociale, studentesti si relatii cu Alumni la Agronomie.

Printre activitatile ce vor fi organizate, amintim: desfasurarea de workshop-uri pe tematici de piata si de afaceri, derulate în mod interactiv si cu participarea profesionistilor si a unor personalitati reprezentative; realizarea unui program de practica sau internship pentru studenti, ce are în vedere asigurarea unui cadru educativ modern pentru studenti, desfasurarea de activitati comune cu scop educational care au ca obiectiv cresterea nivelului de cunostinte si abilitati necesare pentru înfiintarea si dezvoltarea unei afaceri.

Publicație: Bună Ziua Iași

 

Posibilitatea reunificării portofoliului Educaţiei cu cel de la Cercetare, între coerenţă şi haos legislativ

În cadrul discuţiilor cu privire la restructurarea Executivului s-a vehiculat şi unirea Educaţiei şi a Cercetării într-un singur minister. Specialiştii spun că această măsură ar putea fi benefică în condiţiile în care cele două domenii sunt oricum interconectate. Educaţia şi Cercetarea au fost separate la finele lui 2016, când PSD a preluat guvernarea.

Fostul ministru al Educaţiei Mircea Dumitru spune că o astfel de structurare ar avea efecte benefice asupra mediului universitar. „ Nu poţi să ai învăţământ superior de calitate fără o coordonare cu partea de Cercetare. În plus, când vorbim în general de calitatea personalului din mediul universitar, aceasta nu se poate realiza la un nivel superior fără investiţii corespunzătoare în Cercetare. Ideea că am putea separa procesul pedagogic de cercetare nu se poate justifica, mai ales în cazul universităţilor care au performanţe înalte. Din punct de vedere administrativ şi implicit al implementării politicilor educaţionale ar fi coerentă unificarea acestor două domenii.“, crede rectorul Universităţii Bucureşti.

La rândul său, Dragos Ciuparu, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, crede că învăţământul superior şi Cercetarea merg mână în mână. „ În sistemele educaţionale performante cercetarea şi educaţia sunt împreunate. Descoperirile ştiinţifice trebuie să intre, în primul rând, în învăţământ, iar un profesor care nu predă lucrurile pe care el însuşi le descoperă nu poate fi numit profesor în adevăratul sens al cuvântului. O discuţie relevantă în sensul de divizare a sistemului de învăţământ ar fi dacă am avea un singur minister pentru mediul preuniversitar, respectiv unul pentru învăţământul superior şi cercetare. Acesta este modelul aplicat în Germania“, explică Ciuparu.

De altfel, şi o parte dintre cercetători  şi-au arătat îngrijorarea în octombrie anul trecut, când ministrul Cercetării şi Inovării Lucian Georgescu declara că tipul de cercetare pe care-l fac profesorii este diferit de cel pe care-l fac cercetătorii. ,,Legătura organică dintre cercetare şi educaţie pare a fi tăiată din start. Din acest punct de vedere, este îngrijorător faptul că pare a se sugera revenirea la două sisteme separate, unul responsabil cu predarea – universităţile, şi unul responsabil cu cercetarea – institutele de cercetare. Statutul cercetătorului trebuie adus la zi, fiind o lege vetustă, bazată pe legea dinainte de 1989. Statutul personalul didactic din învăţământul superior este reglementat de Legea 1/2011 a Educaţiei Naţionale. Statutul personalului de cercetare-dezvoltare din institute de cercetare este reglementat de Legea 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. O abordare unificatoare a celor două categorii ar fi binevenită.

Ori, în momentul de faţă se discută despre o nouă Lege a Cercetării şi o nouă Lege a Educaţiei. Este greu de crezut că cele două legi vor fi uşor de menţinut în paralel, având în vedere că ambele vor avea prevederi care reglementează activitatea şi conduita aceluiaşi tip de personal (cercetători), dar din două ministere diferite”, au explicat într-o poziţie comună pentru pressone, Octavian Micu, Mihai Miclăuş şi Lucian Ancu, membri ai Asociaţiei Ad Astra.

Şi directorul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFSCDI) Adrian Curaj crede că este destul de greu să ţinem în continuare separate Învăţământul Superior şi Cercetarea însă e important să menţinem şi predictibiltatea funcţionării instituţiilor. „Schimbarea sau eliminarea prea bruscă a unei entităţi nou stabilite aşa cum este Ministerul Cercetării şi Inovării afectează inevitabil activitatea în domeniul cu pricina. Transformările şi modificările instituţionale crează perioade lungi de tranziţie care nu sunt de folos din punct de vedere al rezultatelor aşteptate.“, afirmă Adrian Curaj. De cealaltă parte, reprezentanţii Patronatului Român din Cercetare şi Proiectare (P.R.C.P.) îşi exprimă vehement dezacordul faţă de intenţiile de reunificare a sectorului românesc de cercetare cu cel de educaţie, despre care s-a discutat recent în spaţiul public. Patronatul consideră că o astfel de măsură ar avea consecinţe „deosebit de nocive” pentru activitatea sectorului pe care îl reprezintă, ale cărei rezultate au o „importanţă deosebită (…) pentru dezvoltarea şi modernizarea întregii economii şi societăţi”. „În perioada relativ redusă, scursă de la înfiinţarea Ministerului Cercetării şi Inovării şi definirea Sectorului distinct de activitate, au fost întreprinse o serie de acţiuni, atât în ceea ce priveşte cadrul normativ specific, înfiinţarea şi operaţionalizarea structurilor ştiinţifice şi sociale consultative, cât şi lansarea de competiţii în cadrul Programelor de Cercetare, astfel încât să fie accentuată orientarea întregii activităţi de Cercetare ştiinţifică şi Dezvoltare tehnologică, către obţinerea şi aplicarea de rezultate cu efecte directe în creşterea competitivităţii economice şi dezvoltării sociale, în România, inclusiv prin promovarea Mărcii «Conceput în România»”, susţine patronatul într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, toate aceste acţiuni au fost examinate, definite şi aplicate, în urma unui proces intens de consultare cu partenerii sociali şi cu specialiştii din unităţile de cercetare şi mediul economic, astfel încât rezultatele să fie cele scontate, rezultate care „având în vedere caracterul specific activităţii de Cercetare ştiinţifică şi Dezvoltare tehnologică, necesită o anumită perioadă de timp pentru a-şi produce efectele”. În ce ţări Educaţia şi Cercetarea sunt în acelaşi minister: •    Danemarca – Ministry of Higher Education and Science •    Franţa – Ministry of Higher Education and Research •    Germania – Federal Ministry of Education and Research •    Italia – Ministry of Education, University, and Research •    Japonia – Ministry of Education, Culture, Sports, Science, and Technology •    Marea Britanie – Minister of State for Universities and Science •    Norvegia – Ministry of Education and Research •    Olanda – Ministry of Education, Culture and Science •    Suedia – Ministry of Education and Research •    SUA – în SUA organizarea este mai descentralizată, dar între departamentele federale (echivalente ministerelor) există doar un departament de educaţie (Department of Education), care include şi inovarea, nu şi unul de cercetare, cercetarea fiind coordonată de mai multe instituţii, neorganizate însă la nivel de department federal. (Sursa: blogul lui Daniel David, prorector la Universitatea Babeş- Bolyai)

Publicație: Adevărul