Universitatea Tehnica din Iasi a depus proiecte de anvergura pentru dezvoltarea infrastructurii educationale la nivel national

Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) va primi finantare pentru sapte dintre cele opt proiecte depuse in competitia nationala FDI (Fond de Dezvoltare Institutionala), fiind pe locul al doilea la nivel national in ceea ce priveste suma de bani incasata pentru dezvoltarea proiectelor – peste 1,3 milioane de lei.

La nivel national, doar doua universitati au avut toate cele opt proiecte aprobate, Universitatea Transilvania din Brasov si Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, care este si pe locul I la nivel national in ceea ce priveste suma totala primita pentru finantarea proiectelor. Doar cinci universitati vor avea finantare pentru sapte proiecte – TUIASI, Politehnica Bucuresti, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi, Universitatea de Vest Timisoara si Universitatea „Lucian Blaga din Sibiu”. Din Iasi vor mai primi finantare prin FDI pentru patru proiecte Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” si pentru trei proiecte Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa”.

„In acest an, in care competitia proiectelor de tip FDI a fost cu adevarat o competitie, existand o pondere de circa 50% de proiecte castigatoare, universitatea noastra a obtinut un rezultat de exceptie, cu sapte proiecte castigatoare din opt depuse. Acest aspect poate nu sugereaza prea multe, insa plasarea noastra pe locul al doilea la nivel national dupa valoarea totala a fondurilor alocate pe domeniu reprezinta un indicator al capacitatii competitive a Politehnicii iesene si un reper al calitatii activitatilor extra-educationale. Ii felicit si le multumesc tuturor colegilor care s-au implicat in scrierea acestor proiecte si care se vor implica direct in derularea lor, activitati care se bazeaza pe o colaborare perfecta intre cadrele didactice si personalul auxiliar din universitate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval, rectorul TUIASI.

Competitia FDI 2017 este coordonata de catre Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Superior, care a evaluat si selectat proiectele depuse de universitati. In total, universitatile de stat au propus 305 astfel de proiecte, fondul alocat de Ministerul Educatiei Nationale fiind de aproximativ 23 de milioane de lei, cu 4 milioane mai mare decat anul trecut. In ceea ce priveste proiectele depuse de universitate, acestea continua demersurile din anul anterior: dezvoltarea si specializarea cursurilor de limba engleza pentru personalul TUIASI, cat si continuarea procedurii de incarcare a datelor despre studenti in Registrul Matricol Unic.

Pe langa proiectele care vizeaza continuarea unor initiative demarate in anul precedent, conducerea Universitatii Tehnice urmareste si o serie de actiuni noi, cum ar fi desfasurarea unui targ de locuri de munca in care reprezentantii companiilor de profil sa discute cu cei ai facultatilor pentru a vedea ce doresc angajatorii de la studentii TUIASI. In cadrul aceluiasi proiect, intitulat „Corelarea ofertei educationale cu cererea pietei muncii”, se doreste realizarea unui amplu studiu cu privire la angajabilitatea studentilor in ultimii cinci ani si dezvoltarea unui chestionar privind orientarea pe piata muncii pentru a vedea care ar fi cel mai bun job pentru fiecare student in functie de specializare.

Publicație : Bună Ziua Iași și Evenimentul

 

Ambasadorul Germaniei in Romania, IMPRESIONAT de Universitatea Tehnica din Iasi

Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Excelenta Sa (ES) Cord Meier-Klodt, a vizitat Universitatea Tehnica (TUIASI) Gheorghe Asachi din Iasi. Diplomatul a purtat o serie de discutii cu reprezentantii conducerii, în urma carora s-au pus bazele unei apropiate colaborari pe durata mandatului acestuia.

Astfel, saptamana trecuta, ambasadorul a vizitat întâi Aula Gheorghe Asachi a universitatii, apoi biblioteca, unde a avut loc si întâlnirea cu delegatia Politehnicii care a fost alcatuita din: prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relatiile internationale, prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Panescu, presedintele Senatului, prof. univ. dr. ing. Cezar Oprisan, prorector responsabil cu relatia cu studentii, prof. univ. dr. ing. Liviu Goras, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD).

Pe acest plan, reprezentantii TUIASI i-au prezentat ambasadorului activitatea universitatii, pe plan didactic si stiintific, si au vorbit despre parteneriatele care sunt încheiate cu universitati si companii din zona Germaniei.

„Ambasadorul a fost surprins sa gaseasca un oras primitor si cu foarte mare potential de dezvoltare reciproca, în sensul în care, dupa cum bine se stie, Iasul este o buna fabrica de oameni bine pregatiti, de specialisti în zona tehnica, care sunt dispusi sa mearga pe cercetare, dezvoltare, sa atraga si sa motiveze firmele germane”, a reliefat prorectorul Lungu.

Pe de alta parte, ES le-a transmis reprezentantilor universitatii iesene ca este dispus sa contribuie la o crestere a vizibilitatii institutiei în rândul partenerilor din sfera academica si din cea a industriei germane.

„Ne-a spus ca îsi va face treaba ca mesager, ca om care a vazut niste realitati ale universitatii si un potential de dezvoltare al orasului. Însa si noi, ca universitate, trebuie sa fim mai prezenti în evenimente care sa fie cu deschidere internationala, pentru a ne face mai vizibili si cunoscuti, nu doar pe Internet, ci prin contacte directe”, a concluzionat prorectorul responsabil cu relatiile internationale.

 Publicație: Bună Ziua Iași