Concursuri de promovare la Universitatea Cuza din Iasi! Sunt scoase la bataie zeci de posturi de profesor conferentiar si lector

La mijlocul acestei saptamani, Plenul Senatului Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi a aprobat componenta comisiilor de concurs pentru urmatoarele posturi didactice: zece posturi de pofesor, 18 posturi de conferentiar, sase posturi de lector pe perioada nedeterminata.
De asemenea, este vorba si de 19 posturi de lector si asistent pe perioada determinata. De asemenea, plenul acestui for a aprobat componenta comisiilor de concurs pentru urmatoarele posturi de cercetare: cinci de cercetator stiintific II, doua posturi de cercetator stiintific III pe perioada nedeterminanata si patru pe perioada determinata.
„Aprobarea modificarii articolului 2 «al.1» si a Anexei II privind standardele minimale pe domenii ale Universitatii Cuza din Iasi din Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice pe perioada nedeterminata, conform OMEN 6129/20.12.2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 123 din 15 februarie 2017,. De asemenea, Art. 2. – a fost modificat si prevede: «1» – Pentru ocuparea posturilor didactice din cadrul UAIC pot candida numai persoane care îndeplinesc standardele minime si obligatorii stabilite prin Metodologia proprie. Acestea sunt superioare standardelor minime nationale aprobate prin ordinul nr. 6129 din 20 decembrie 2016 si în conformitate cu art. 219 alin. «1» lit. a» si art. 295 alin. «1» din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011″, se arata in decizia Senatului de la Cuza.
Pe de alta parte, pentru ocuparea posturilor de cercetare din cadrul institutiei pot candida numai persoane care îndeplinesc standardele minime si obligatorii stabilite prin Metodologia proprie.

 Publicație: Bună Ziua Iași

 

UAIC marchează 10 ani de la integrarea în UE prin mai multe evenimente

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi organizează o amplă manifestare cu ocazia aniversării a zece ani de la integrarea României în Uniunea Europeană şi a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

Astfel, în perioada 15 – 21 mai, la UAIC vor avea loc, în cadrul Săptămânii Europene, conferinţe, workshopuri, dezbateri, mese rotunde şi colocvii, dar şi concursuri de eseuri sau postere, fiind organizat turul campsului UAIC şi turul pietonal al oraşului.

Momentul aniversar va fi marcat prin conferinţa „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană“ care va avea loc pe 19 mai, de la ora 9.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“, aceasta fiind organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.

Unul dintre cele mai importante evenimente care vor avea loc este Conferinţa internaţională EURINT 2017, care va avea loc pe 19-20 mai, la Centrul de Studii Europene, şi care va dezbate subiecte actuale despre contextul economic, social şi politic regional/global, dar şi provocările interne şi externe la adresa procesului de integrare al UE, cu participarea unor cercetători, profesori şi experţi din peste 35 de instituţii din 17 ţări.

În paralel, va fi organizată pe 19 mai Conferinţa Internaţională EUFIRE, European Financial Regulation, printre speakerii la aceasta numărându-se şi prof. Daniel Deak, de la Universitatea Corvinus, şi dr. Florin Neagu, de la BNR.

„Conferinţa îşi propune să pună în discuţie subiecte importante legate de cerinţele actuale ale reglementărilor financiare ale UE şi să identifice mijloacele şi metodele de consollidare ale acestora. Participanţii vor avea ocazia să prezinte rezultatele cercetărilor în domeniu şi să le supună dezbaterilor, atât în sesiunea plenară, cât şi în cadrul discuţiilor în grup“, au spus reprezentanţii UAIC.

Vor mai fi discutate aspecte despre criza Uniunii Europene sau despre rolul teologiei într-o Europă secularizată, fiind invitaţi de la mai multe universităţi din Europa ce vor vorbi la conferinţele de profil.

Cu această ocazie, UAIC va oferi titlul de Doctor Honoris Causa prof.dr. Rolf Hempelmann, de la Uni­versitatea Saarland, din Germania, în timp ce prof.dr. Evangelos Vitoratos, de la Universitatea din Patras, Grecia, va deveni profesor de onoare al UAIC. Evenimentele vor avea loc pe 18 mai, în Aula Magna a UAIC, de la ora 12.00.

Publicație : Ziarul de Iași

 

Caravana UMF pleacă în alte trei judeţe din Moldova să recruteze elevi din 12 colegii

 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi continuă activităţile de promovare în judeţele din Moldova.

După ce caravana UMF a fost plecată în Bacău, Neamţ, Suceava, Botoşani, Vaslui şi Iaşi, unde profesorii şi studenţii instituţiei de învăţământ superior medical s-au întâlnit cu elevi din 54 de colegii şi licee din peste zece oraşe, discutând cu 5.000 de tineri, acum vor merge în Galaţi, Brăila şi Vrancea.

„Strategia preferată de medicinişti a fost cea de prezentare în sala de festivităţi a liceului, în plen, oferind posibilitatea unui număr mare de elevi de a primi un răspuns avizat la toate întrebările legate de admitere şi de viaţa de student la UMF Iaşi“, au transmis reprezentanţii universităţii.

Circuitul care începe luni cuprinde un număr de 12 licee din cele mai importante oraşe aparţinând judeţelor Galaţi, Brăila şi Vrancea, campania durând trei zile, de pe 15 pe 17 mai.

„Caravana îşi propune să aducă în atenţia elevilor o prezentare a facultăţilor şi a bazei materiale a universităţii, a oportunităţilor pe care le poate avea un student medicinist în Iaşi şi o discuţie despre perspectivele de carieră pe care le au studenţii după terminarea unei facultăţi din cadrul UMF Iaşi“, au adăugat reprezentanţii universităţii.

Până la finalul lunii mai, cadrele didactice şi studenţii UMF Iaşi vor merge în 80 de colegii şi licee din zona Moldovei unde se vor întâlni cu viitorii absolvenţi.

Conducerea UMF Iaşi precizează că s-au ales liceele de top din fiecare reşedinţă de judeţ, precum şi cele mai importante din oraşele mari ale judeţelor. Scopul lor este de a merge în nouă judeţe, 25 de municipii şi oraşe, la 80 de colegii şi licee şi să vorbească cu peste 10.000 de elevi.

 Publicație : Ziarul de Iași

Universitatea Tehnica din Iasi, certificata in excelenta pentru educatie de ARACIS

Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a primit certificatul care atesta obtinerea „gradului de incredere ridicat” in urma unei evaluari realizate in 2015 de catre o echipa a Agentiei Romane de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS). Certificatul a fost inmanat personal conducerii TUIASI intr-o ceremonie festiva care a avut loc vineri, 12 mai 2017, la inceputul sedintei Senatului, de catre prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu, presedintele ARACIS.

„Relatia mea cu universitatea este una mai veche pentru ca sunt un inginer constructor si am fost la multe evaluari la aceasta institutie de invatamant superior. Educatia inginereasca are rolul ei bine definit pentru ca inginerii sunt cei care produc «artefacte», acele «lucrari de arta» care ne inconjoara permanent. Oriunde mergem gasim o lucrare inginereasca. De aceea aceasta educatie este foarte cautata si la nivel national, si international. Imi aduc aminte ca acum doi, trei ani, in Germania, care dispune de multe scoli tehnice, era nevoie de 66.000 de ingineri, fiind foarte multe locuri disponibile”, a declarat prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu.

TUIASI a fost evaluata in cadrul proiectului european „Dezvoltarea si consolidarea culturii calitatii la nivelul sistemului de invatamant superior romanesc – QUALITAS”, fiind una dintre cele 20 de universitati din tara evaluate din totalul de 101 avute in vedere de catre ARACIS. „Gradul de incredere ridicat” obtinut de catre TUIASI este calificativul maxim pe care-l putea obtine o institutie ce a fost evaluata in cadrul acestui proiect. „Printre cele 20 bineinteles ca nu putea sa nu faca parte si Universitatea Tehnica «Gheorghe Asachi» din Iasi. Pe aceasta cale vreau sa multumesc colectivului care a depus eforturi sa faca toata documentatia si pentru modul in care, in cadrul vizitei, a raspuns solicitarilor din partea evaluatorilor. A fost un mod exemplar – multumesc public pentru sprijinul acordat”, a spus prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu in plenul Senatului.

Evaluarea realizata este valabila pana in anul 2020, certificatul care atesta gradul de incredere fiind inmanat rectorului universitatii, prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval. Acesta i-a multumit presedintelui ARACIS pentru ca a oferit personal aceasta distinctie si a precizat in plenul Senatului ca certificarea confirma pozitia Universitatii Tehnice in randul institutiilor recunoscute la nivel national. „Sunt deosebit de onorat sa primesc aceasta diploma care atesta calificativul de «grad de incredere ridicat» acordat universitatii noastre. Acest moment reprezinta o recunoastere a excelentei in educatie si cercetare, o recunoastere a traditiei universitare, mereu la cel mai inalt nivel, al Politehnicii iesene. Multumesc colegilor care au elaborat Raportul de autoevaluare in anul 2015, o echipa coordonata de domnul rector Ioan Giurma, si multumesc in mod deosebit tuturor colegilor din universitate prin ale caror rezultate ne-am putut mentine la acest nivel”, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval.

Sedinta Senatului, incluzand momentul festiv, a fost prezidata de catre prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Panescu, presedintele Senatului al TUIASI. In discursul sau de la inceputul manifestarii, acesta a accentuat faptul ca a existat de-a lungul timpului o relatie foarte buna intre TUIASI si ARACIS, dandu-l exemplu pe prof. univ. dr. ing. Mihail Voicu, cadru didactic al Facultatii de Automatica si Calculatoare, actualul presedinte al Filialei Iasi a Academiei Romane, care a fost mai multi ani presedinte al unei comisii de experti permanenti ai ARACIS si care a contribuit substantial la organizarea evaluarii calitatii in invatamantul superior. „Sub coordonarea sa, la Iasi a fost initiat si realizat un manual al procedurilor care este si astazi folosit si actualizat, despre care toti colegii din tara au spus ca este un bun exemplu. Dintotdeauna noi, atat in calitate de evaluatori, cat si in calitate de evaluati, am avut o relatie constructiva, colegiala, cu echipele ARACIS care ne-au vizitat si cu respectivii colegi care s-au ocupat de evaluare”, a punctat prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Panescu.

Presedintele ARACIS a participat la Iasi in calitate de invitat si la lucrarile Conferintei Nationale CREDING organizata de TUIASI, care s-a desfasurat timp de doua zile, 11 si 12 mai 2017, si in care s-a dezbatut despre „Educatia inginerilor in secolul XXI”.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

Conferinta „Traducerile juridice în cadrul Uniunii Europene”, la Facultatea de Drept din Iasi

Cu ocazia aniversarii a zece ani de la integrarea României în Uniunea Europeana (UE), Facultatea de Drept a Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi organizeaza conferinta „Traducerile juridice în cadrul Uniunii Europene”. Aceasta va avea loc în perioada 18-19 mai 2017 la Cuza, în cadrul evenimentului „Saptamâna Europeana la UAIC„.
Conferinta îsi propune sa abordeze urmatoarele teme: procesul de traducere a acquis-ului comunitar si a altor documente în cadrul structurilor Uniunii Europene «UE», institutii si pozitii responsabile pentru traducere, cerintele necesare pentru acestea, problemele legate de plurilingvism si barierele lingvistice, tehnologii si proiecte menite a îndeparta neajunsurile.
„Problematica propusa va fi analizata din mai multe perspective: din perspectiva teoriei traducerii: Întrebarea care sta la baza demersurilor teoretice este ce este si ce competente presupune traducerea de texte juridice, care sunt dificultatile rezultând din eventualele diferente dintre sistemele juridice si consecintele aderarii la UE din punctul de vedere al intensificarii procesului de traducere. Din perspectiva profesionistilor: traducatori, interpreti si juristi lingvisti se vor prezenta aspecte legate de procedurile de traducere si cerintele necesare ocuparii unor astfel de pozitii în cadrul structurilor UE; manageri de agentii de traducere vor prezenta, printre altele, aspecte legate de fenomenul de traducere înainte si dupa integrarea României în UE. Din perspectiva practica: cadre didactice cu experienta în domeniul traducerii de texte juridice si al limbajului juridic vor organiza workshop-uri de traducere. Sectiunile sunt de interes atât pentru specialistii din domeniu, cât si pentru studentii Facultatilor de Drept si Litere, oferind un cadru ideal pentru dezbateri de ordin teoretic si analitic, precum si o perspectiva multidisciplinara asupra posibilitatilor de dezvoltare a carierei si asupra tehnicilor de traducere”, au sintetizat cei de la Cuza, manifesarea.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

Conferinta „500 ani de la afisarea tezelor lui Luther: Reforma in Transilvania”, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi

Centrul Cultural German Iasi împreuna cu Lectoratul DAAD si Catedra de Germanistica din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) Iasi organizeaza joi, 18 mai 2017, de la ora 18:30 conferinta „500 ani de la afisarea tezelor lui Luther: Reforma în Transilvania”, în Sala III 10 din incinta UAIC.
Evenimentul este organizat în cadrul „Saptamânii europene” la Universitatea Cuza, proiect care marcheaza sarbatorirea a zece ani de la intrarea României în Uniunea Europeana (UE) si 60 ani de la semnarea Tratatului de la Roma. Conferinta va fi sustinuta în Limba româna de prof. dr. Konrad Gundisch din Munchen, fost director al Institutului pentru Cultura si Istorie Germana din Europa de Sud-Est (IKGS) specializat în Istoria medievala.
„În discursul sau, domnul Gündisch va vorbi despre modul în care a decurs reforma religioasa în secolul al XVI-lea în Transilvania, adoptata de sasii si ungurii din aceasta regiune, ca urmare a impulsului venit de la Martin Luther si de la reforma religioasa din Germania”, arata cei de la Institutul German.

 Publicație: Bună Ziua Iași

 

Parteneriat intre Universitatea Tehnica din Iasi si Agentia Spatiala Romana

Agentia Spatiala Româna (ROSA) si Universitatea Tehnica (TUIASI) Gheorghe Asachi din Iasi – Facultatea de Hidrotehnica, Geodezie si Ingineria Mediului organizeaza luni, 22 mai 2017, începând cu ora 12:00, în Sala de Consiliu a decanatului facultatii‚ un eveniment de promovare a competitiilor de idei European Satellite Navigation Competition 2017 si Copernicus Masters 2017.
„Competitiile se adreseaza persoanelor, întreprinderilor sau institutiilor ce au un produs, serviciu sau afacere bazata pe sisteme de radionavigatie prin satelit «GNSS» si respectiv sisteme de observare a Terrei. Beneficiind anual de premii cu o valoare totala de aproximativ un milion de euro sub forma de bani, posibilitate de incubare, consultanta în brevetare, business coaching, publicitate, acces la experti tehnicicompetitia ESNC este sprijinita de o retea de peste 240 de experti din industrie sau cercetare ce este implicata în evaluarea propunerilor. Mai multe detalii despre competitii sunt disponibile la www.esnc.eu si www.copernicus-masters.com”, precizeaza oficialii TUIASI.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

Premii pentru studenţii UAIC la un simpozion naţional organizat la Cluj

Studenţii Departamentului de Geologie al Facultăţii de Geografie şi Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) din Iaşi au fost premiaţi la o competiţie naţională ajunsă la cea de-a XVIII-a ediţie – „Simpozionul Naţional al Studenţilor Geologi“. Manifestarea, organizată la Cluj-Napoca, a avut loc între 4 şi 7 mai la Centrul de practică Baru-Mare al Universităţii „Babeş – Bolyai“ (UBB) şi s-au înscris 74 de studenţi cu 42 de lucrări încadrate în şatru şecţiuni ştiinţifice.

Delegaţia de la UAIC a fost alcătuită din opt studenţi, de la specializările Inginerie Geologică şi Geochimia mediullui. Astfel, Sergiu Loghin, masterand, Marian Turea şi Nicoleta Ţuţui, ultimii doi studenţi în anul al II-lea, coordonaţi de prof.dr. Crina Miclăuş şi de asist.dr. Anca Seserman, au ocupat prima distinţie la secţiunea postere. Ana-Maria Panaite, studentă în anul al III-lea, a obţinut premiul a lII-lea la secţiunea Cristalografie, Mineralogie, Geochimie, Metalogenie şi Zăcăminte Metalifere, fiind coordonată de către şef. lucrări dr. Andrei Buzatu. Alexandra Iosob şi Theodor Răucesc, coordonaţi de şef lucrări dr. Ciprian Chelariu şi prof.dr. Mihai Şaramet, au luat premiul al III-lea la secţiunea Postere.

„Sesiunea de comunicări ştiinţifice a fost urmată de o aplicaţie practică de teren în zona Pui-Haţeg din cadrul Geoparcului Dinozaurilor, Ţara Haţegului“, au precizat reprezentanţii universităţii. Simpozionul Naţional este un eveniment anual care se desfăşoară, prin rotaţie, la câte uuna dintre universităţile cu tradiţie în acest domeniu – UAIC, UBB sau Universitatea Bucureşti.

Publicație : Ziarul de Iași