Profesor al Universitatii Cuza, laureat la Gala „Observator Cultural”

Conf. univ. dr. Radu Andriescu de la Catedra de Limba si literatura engleza a Facultatii de Litere a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) a fost premiat in cadrul Galei „Observator cultural”,  la categoria Poezie, pentru volumul ,,Cand nu mai e aer”, aparut la Casa de editura „Max Blecher“, in 2016.

Radu Andriescu este autorul unui volum de eseuri – Paralelisme si influente culturale in lirica romana actuala (2005) si a sapte volume de poezie: Oglinda la zid (1992), Usa din spate (1994), Sfarsitul drumului, inceputul calatoriei (1998), Eu si cativa prieteni (2000), Puntile Stalinskaya (2004), Padurea metalurgica (2008) si Metalurgic (2010).

A XI-a editie a Galei „Observator cultural” a avut loc marti, 4 aprilie 2017, la Teatrul Odeon din Bucuresti.

Din juriul au facut parte Carmen Musat (presedinta juriului), Bianca Burta-Cernat, Adina Dinitoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lacatus, Iulia Popovici si Bogdan-Alexandru Stanescu.

Mai multe informatii despre acest eveniment sunt publicate aici.

Publicație: Bună Ziua Iași

 

Vizita de studiu a studentilor cuzisti la Universitatea Konstanz din Germania – FOTO

Masteranzii de la specializarea Afaceri Internationale si Strategii interculturale de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor vor studia, timp de o saptamana, la Universitatea Konstanz, Germania. Mobilitatea se va desfasura in perioada 23-30 aprilie.

Grupul va fi format din 15 studenti si 2 cadre didactice, coordonatorii programului de master conf. univ. dr. Andreea Iacobuta si conf. univ. dr. Magdalena Leca. Mobilitatea este organizata in colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi.

Timp de o saptamana, masteranzii din anul I si II vor participa la cursuri si seminarii la universitatea germana din Konstanz, vor vizita biblioteca din campus, avand posibilitatea sa studieze acolo. De asemenea, participantii la mobilitate vor avea o vizita de lucru la Camera de Comert si Industrie din Konstanz. Acestia se vor intalni cu studentii romani care la momentul de fata isi desfasoara studiile in incinta universitatii gazda, cu profesori si cu reprezentantii Departamentului de Relatii Internationale.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

 Acţiune caritabilă cu tradiţie a studenţilor de la „Medicină”

Asociaţia Studenţilor Bioingineri şi Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi continuă, în Săptămâna Mare, un proiect caritabil devenit tradiţie la UMF Iaşi: „O masă caldă pentru fiecare”.

Astfel, studenţi şi cadre didactice ai facultăţii au vizitat miercuri, 12 aprilie, începând cu ora 9.30, Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena’’ din Bucium, unde au oferit câte o porţie de mâncare, preparată chiar de ei, celor 65 de vârstnici care-şi petrec ultimii ani de viaţă în centru. De asemenea, bătrânii au primit cozonaci şi ouă roşii, pentru a avea o masă de Paşte cât mai îmbelşugată. Preparatele culinare au fost realizate de către studenţi, sub coordonarea atentă a unor maeştri bucătari ai laboratorului gastronomic „Soft&Grace”. Meniul a fost ales cu mare atenţie: mâncărică de năut cu pui, ardei copt, orez şi salată din toate verdeţurile. Reamintim că, în decembrie 2016, acţiunea „O masă caldă pentru fiecare” a avut loc la Adăpostul de noapte nr. 30 de pe C. A. Rosetti, unde studenţii bioingineri au oferit 60 de porţii de mâncare persoanelor fără un acoperiş deasupra capului.

Publicație : Evenimentul