Rectorul Universităţii Papei, la Iaşi

 Rectorul Universităţii Pontificale Laterană „Sfântul Ioan din lateran“, din Roma, supranumită şi Universitatea Papei, a vizitat luni Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi. 

Delegaţia a fost condusă de rector, PS Enrico Dal Covolo, iar reprezentanţii Universităţii Pontificale au fost primiţi de prof.dr. Mihaela Onofrei, ordonatorul de credite al UAIC. „În cadrul vizitei s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării parteneriatului constituit la Iaşi, în luna noiembrie 2016, în domeniile teologie, drept şi filosofie. Acordul semnat între cele două părţi prevede schimbul de studenţi şi cadre didactice, precum şi organizarea de manifestări ştiinţifice“, au transmis reprezentanţii UAIC. La discuţii au participat şi mons. Benone Farcaş, actualul rector al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif“, şi conf.dr. Ştefan Lupu, decan al Facultăţii de Teologie.

Publicație: Ziarul de Iași

Inedită dezbatere pe teme europene, astăzi, la Universitatea „Cuza“

 Centrul de Studii Europene (CSE) al Universităţii „Al.I. Cuza“ organizează astăzi o dezbatere pe tema rezilienţei UE, în contextul ameninţărilor interne şi externe şi al multiplelor crize cu care se confruntă Uniunea. Programată între orele 11 şi 13, în Aula Magna (intrarea liberă), dezbaterea aduce în faţa comunităţii academice şi a publicului larg mai mulţi experţi din Comisia Europeană, Serviciul European de Acţiune Externă şi Institutul UE pentru Studii de Securitate. 

Evenimentul se înscrie în programul de manifestări al celei de-a şasea ediţii a Conferinţei Internaţionale  EURINT 2017, organizată de CSE în cadrul programului Jean Monnet al Comisiei Europene. În acest an, conferinţa îşi propune să marcheze cea de-a zecea aniversare a aderării României la UE şi împlinirea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, prin care au fost puse bazele Comunităţii Economice Europene. Şi-au anunţat participarea experţi, cercetători, membri ai societăţii civile din România şi din străinătate, dialogurile urmând să abordeze teme importante ale integrării europene – economice, sociale, politice. Detalii despre această manifestare sunt accesibile pe pagina conferinţei EURINT 2017: cse.uaic.ro/eurint/index.htm.

Publicație: Ziarul de Iași

 

Universitatea Tehnică, nemulţumită de modul în care MEN face clasificarea instituţiilor similare

Îngrijorarea, împărtăşită şi de alte universităţi tehnice de tradiţie din ţară, este legată de modul în care vor fi împărţiţi banii pentru cercetare.

Universitarii ieşeni sunt nemulţumiţi de modul de evaluare a universităţilor tehnice. Rectorul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi“, prof. univ. dr. Dan Caş­caval, atrage atenţia asupra metodei actuale de clasificare a universităţilor tehnice propuse de Ministerul Educaţiei. De asemenea, rectorul universităţii ieşene, împreună cu membrii Alianţei Române a Universităţilor Tehnice (ARUT), cer o finanţare mai mare pentru activitatea de cercetare, care este vitală pentru mediul universitar. Discuţiile pe marginea acestor probleme au avut loc la întâlnirea pe care ARUT a avut-o la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în urmă cu două săp­tămâni. Astfel, reprezentanţii universită­ţilor tehnice sunt îngrijoraţi de finanţarea pe care o are cercetarea în universităţi, despre modul de implementare a noilor standarde ale Agenţiei Române de Asi­gurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), dar au discutat şi despre poziţionarea universităţilor tehnice vizavi de criteriile şi metodologiile care urmează să fie luate în calcul în eventualitatea unei noi clasificări a universităţilor.

Totodată, la întâlnirea de la Cluj-Napoca s-au discutat aspecte cu privire la internaţionalizarea Alianţei. „Un reper important în lista subiectelor abordate l-a constituit analiza corespondenţei reale dintre durata şi competenţele pe care le oferă ciclurile universitare de licenţă şi masterat în domeniul ingineresc cu aşteptările mediului economic. În acest sens, s-a luat în discuţie posibilitatea realizării unui modul integrat licenţă-masterat, similar învăţământului medical şi de arhitectură. Poziţia universităţii noastre a fost aceeaşi ca în discuţiile anterioare: o astfel de decizie nu trebuie să se fundamenteze doar pe un efect imediat, acela al posibilei creşteri a atractivităţii studiilor de masterat, ci şi pe impactul financiar şi social. Nu trebuie să neglijăm faptul că universităţile tehnice sunt poziţionate în regiuni diferite, în care, cu excepţia domeniului IT, interesul în domeniile inginereşti variază destul de consistent, cu toate efectele derivate“, a punctat Dan Caşcaval.

Un alt subiect important discutat în cadrul întâlnirii este şi corelarea ofertei educaţionale cu piaţa muncii. La discuţii au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi ai ARACIS. ARUT a atras acestora atenţia că nu sunt de acord cu decizia ca entitatea privată „U-multirank“ să fie cea care să ajute la realizarea clasificării universităţilor, precizând că cele mai importante universităţi din Europa au refuzat indexările realizate de această entitate.

Din Alianţa Română a Universităţilor Teh­nice fac parte Universitatea Politehnica Ti­mişoara, Universitatea Politehnica din Bu­cureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Na­poca, Universitatea Tehnică de Cons­truc­ţii Bucureşti şi Universitatea Tehnică „Gheor­ghe Asachi“ din Iaşi.

Publicație: Ziarul de Iași și Bună Ziua Iași