19 octombrie 2019

USAMV sprijină financiar sute de tineri expuşi riscului de abandonare a studiilor

 Universitatea ieşeană a implementat un program complex de consiliere, tutoriat şi mentorat, dar şi suport financiar sub formă de burse, pentru un număr de minim 400 de studenţi din regiuni mai puţin dezvoltate, din care minim 300 studenţi dezavantajaţi

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi va beneficia de rezultatele unui proiect extrem de interesant „Educaţie antreprenorială inovativă – EducAtIv”, menit a creşte participarea, cu accent pe categoriile dezavantajate, la învăţământul terţiar şi a calităţii acestuia, precum şi reducerea abandonului studiilor universitare prin dezvoltarea şi implementarea de oferte educaţionale inovative, direct corelate cu piaţa muncii şi economia naţională.

Proiectul vizează dezvoltarea şi implementarea unui program complex de consiliere, tutoriat şi mentorat, dar şi suport financiar sub formă de burse, pentru un număr de minim 400 de studenţi din regiuni mai puţin dezvoltate (din care minim 300 studenţi dezavantajaţi), vizite tematice şi caravană de promovare a studiilor universitare pentru un număr de minim 480 de elevi din regiuni mai puţin dezvoltate.

Proiectul îşi doreşte îmbunătăţirea nivelului de competenţe pentru un număr de 75 de cadre didactice, din regiuni mai puţin dezvoltate, din învăţământul terţiar, prin participarea la programe de formare profesională cu conţinut educaţional inovator şi prin utilizarea de resurse de învăţare moderne şi flexibile. „Prin acest proiect vor fi dezvoltate trei oferte educaţionale cu conţinut inovator şi accent pe antreprenoriat, direct corelate cu nevoile pieţei muncii din sectoarele economice, domeniile identificate prin SNC şi SNCDI, adresate studenţilor din învăţământul terţiar”, spune prof. univ. dr. Vasile Stoleru, coordonatorul de proiect.

Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 24 luni şi beneficiază de finanţare nerambursabilă din Fondul Social European prin Programul operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU), Axa prioritară 6

Publicație : Evenimentul

 

Peste 500 de tineri vietnamezi vor să vină la studii la TUIASI!

 Aceştia s-au arătat interesaţi de programele de studii de licenţă şi masterat în inginerie, managementul afacerilor şi arhitectură de la TUIAŞI, dar şi de posibilitatea de continuare a studiilor la doctorat

O delegaţie a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi a participat la un important târgul educaţional „Vietnamese Global Education Fair”, organizat în două oraşe din Vietnam – Ho Chi Minh şi Hanoi.

Din delegaţia reprezentanţilor a 17 universităţi din România au făcut parte şi prof. univ. dr. Irina Lungu, prorector responsabil cu relaţiile internaţionale, şi prof. univ. dr. ing Carmen Longhin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare şi inovare.

La aceste târguri educaţionale au participat peste 5.000 de elevi şi studenţi din Vietnam. Peste 500 s-au arătat a fi interesaţi de programele de studii de licenţă şi masterat în inginerie, managementul afacerilor şi arhitectură de la TUIAŞI. „În discuţiile purtate cu tinerii interesaţi de universitatea noastră, de programele de masterat în principal, întrebările au vizat existenţa infrastructurii de cercetare şi posibilitatea de continuarea studiilor la doctorat. Este remarcabilă maturitatea unor tineri care sunt capabili să opteze pentru o universitate în străinătate în funcţie de poziţia în clasamentele internaţionale pe care le cunosc foarte bine”, a declarat prof. univ. dr. Ing. Carmen Loghin.

 Publicație : Evenimentul și Bună Ziua Iași

 

Studenţii, invitaţi să se înscrie în programul gratuit al Kennedy Academy for Students

Kennedy Academy for Students se adresează studenţilor creativi şi care vor să fie cetăţeni implicaţi în societate. 20 de tineri au şansa de a fi recrutaţi şi de a participa la ateliere practice şi vizite la instituţiile publice.

Studenţii vor avea ocazia să înţeleagă procesul de funcţionare a ONG-urilor, a sistemului public din care fac parte acestea şi de interacţiune la nivel naţional între aceste asociaţii şi instituţii publice.

La sfârşitul programului, studenţii vor avea şansa de a împărtăşi noile cunoştinţe cu alţi studenţi, colegi şi profesori şi de a-şi pune în practică propriile idei.

Participarea la acest eveniment de gratuită. Cei 20 de tineri vor fi selectaţi online. În cadrul programului, studenţii vor participa la ateliere de lucru şi vizite instituţionale.

Care sunt condiţiile

Competiţia este deschisă tinerilor care îndeplinesc următoarele condiţii:

– Locuiesc în România;

– Sunt, la momentul înscrierii, studenţi la o universitate, la orice

profil, înscrişi la licenţă, master sau doctorat, locuiesc în

mediul rural şi urban;

– Sunt înscrişi într-o asociaţie studenţească în România;

– Au minimum 20 de ani şi maximun 27 de ani împliniţi în momentul

începerii programului (12 decembrie 2019);

– Au cel puţin un nivel mediu de limba engleză;

– Sunt creativi, implicaţi civic şi au rezultate universitare bune;

– Demonstrează interes faţă de tematica programului.

Publicație : Adevărul

 

Black and minority ethnic academics less likely to be professors and earn less than white colleagues, analysis finds

‘These figures lift the lid on the race pay gaps in universities,’ union leader says

Academics who are black or from ethnic minority groups are less likely to become professors, and are paid much less than their white colleagues, according to a new report.

One in 33, or 3 per cent, of black academics are professors, compared to about one in nine – 11 per cent – of white academic staff, according to the analysis by the University and College Union (UCU).

White academic staff at the UK’s universities and colleges were also found to earn £7,000 more than their black peers, or 14 per cent more. They took home an average of £49,065 compared to £42,065 for the latter group.

Non-academic university from black and minority ethnic (BME) backgrounds have a pay gap of 9 per cent compared to their white co-workers, the report also found.

The analysis came as UCU members were being balloted for strike action over pay and conditions.

Jo Grady, general secretary of the UCU, said: “These figures lift the lid on the extent of the race pay gaps in universities and the lack of representation of BME staff at the top level.

“It is going to take systematic change and some difficult conversations if we are going to make any headway. Universities need to work with us to address the issue and recognise that they will need to transform their practices to implement real change for BME staff.”

report from Universities and Colleges Employers Association (UCEA) last year found that “pay penalties” for BME staff doing the same jobs as white colleagues were “significant”.

A paper from the Higher Education Policy Institute (HEPI) last month also warned that racial inequality is in “danger of being accepted as fact” in higher educatio

A UCEA spokesperson said: “It is good to see the UCU join employers in raising important issues on the outcomes for BAME staff in UK universities.

“As part of our 2019-20 pay offer, UCEA proposed joint work with the HE unions to understand ways in which the actions and interventions by employers may differ from those designed to address the gender pay gap, whether the experiences of staff from different Black, Asian and minority ethnic backgrounds are influencing interventions, and the intersectionality with gender.”

They added: “This accompanied our above-inflation pay offer for all staff which delivered pay increases between 1.8 per cent and 3.65 per cent against inflation of 1.7 per cent in the year to August. This increase ensures that the pay spine has kept pace with inflation for the past six years.”

Publicație : The Independent

Disabled students dropping out amid ‘inadequate’ support, charities and unions warn

Institutions must step up to challenge to improve provision, minister says

Students with disabilities are dropping out because of a lack of support, charities and unions warn, as the regulator has called on universities to do more to tackle the “concerning” trend.

Institutions are relying on individuals to disclose their disability and request adjustments, rather than providing all the provision they need, the Office for Students (OfS) has warned in a new report.

Universities need to give much more support to students with disabilities to prevent higher drop-out rates and fewer employment opportunities, the regulator said.

Of the full-time undergraduates who declared a disability, those with mental health conditions had the lowest continuation rate (86.8 per cent), compared to non-disabled students (90.3 per cent).

“This is concerning,” said Chris Millward, director for fair access and participation at the OfS.

„We want universities and colleges to identify and address any weaknesses in the support they are offering to all disabled students.”

He added: “The impact of having a degree on the job gap clearly shows what a huge difference they are making to disabled students’ chances in life. But these achievements are still too often reliant on an individual student being able to navigate the barriers in their way.

“It is time for universities to ensure genuinely equal opportunities for disabled students. This means not only meeting their legal duties to individual students, but learning from each other to create learning environments in which all students can thrive.”

The warning comes after The Independent revealed that a shortage of support in universities is driving deaf students to consider abandoning their degrees.

Waits of up to a year for assistance such as interpreters, specialist tutors and note-taking in lectures are leaving undergraduates feeling ostracised, according to the National Deaf Children’s Society (NDCS).

Martin McLean, policy advisor at the NDCS, said: “It’s appalling to see higher university drop-out rates for disabled students, particularly when so many have spent their lives overcoming countless barriers put in front of them just to secure

Bottom of Form

He added: “Deaf students are just as capable as their hearing peers, pay the same fees and have the legal same rights, but when they need support it’s often unavailable or not good enough. This cannot be allowed to continue and universities and the government both need to stop resting on their laurels, investigate why this is happening and ensure that deaf students are given the same chance to succeed as everyone else.”

Piers Wilkinson, disabled students’ officer at the National Union of Students, said: “The current provision isn’t just inadequate, it is intentionally not given. When it comes to disabled students, we are always measured up against a price tag, and once we become more expensive than profitable, we are forced to go into debt or seek charity to access our basic right to education.”

Universities minister Chris Skidmore said: “We know that higher education has the power to transform lives and it’s fantastic to see the difference it can make to those with disabilities. However, we know that gaps still remain in attainment and career opportunities, and we need to level the playing field.”

He added: “I want to see universities stepping up to the challenge to improve support for students from all backgrounds, including disabled students, so everyone can flourish in higher education and have the best possible chance of a successful career.”

A Universities UK spokesperson said: “We are pleased to see that going to university significantly improves employment rates for disabled people. Universities want all students to reach their full potential and encourage open conversations about disability and disclosure. Universities UK is supporting the new Disabled Students’ Commission which will advise on how universities can further improve support for disabled students.”

Publicație : The Independent

À Nanterre, violente bagarre générale entre étudiants «antifas» et souverainistes

VIDÉO – Une centaine d’étudiants se sont affrontés avant d’être séparés par la police en ce jeudi d’élections universitaires. Une plainte a été déposée.

D’importantes rixes ont éclaté, ce jeudi 17 octobre juste devant l’enceinte de l’université Paris Nanterre, entre les militants d’associations de gauche comme l’Unef et le NPA, et les souverainistes de La cocarde étudiante. Une plainte a été déposée contre X par un membre de la Cocarde étudiante à la suite d’un coup de matraque télescopique reçu sur le sommet du crâne, et un agent de sécurité qui tentait de séparer les étudiants a été blessé selon nos informations. L’université n’a, pour l’instant, pas déposé de plainte ni convoqué de conseil de discipline.

Matraques et gaz lacrymogène

Il était 9h30 ce jeudi matin, entre la station de RER Nanterre et l’entrée de l’université, quand une vingtaine de militants de l’association La cocarde étudiante, présente depuis deux ans à Nanterre, est arrivée pour tracter à l’occasion des élections étudiantes au conseil d’administration de l’université. À cet instant, une petite centaine de militants de l’Unef était déjà sur place, distribuant des tracts hostiles sur lesquels on pouvait lire «La cocarde hors de nos facs. Cette association invite Marion Maréchal Le Pen, est favorable à la fermeture des frontières, défavorable à la PMA. Elle est sexiste, homophobe, raciste.»

Selon des sources concordantes, quelques instants après l’arrivée de La cocarde étudiante sur la place, des militants antifascistes sont arrivés pour certains masqués, casqués, avec des matraques, des parapluies des bombes de gaz lacrymogène. Les deux groupes se sont alors affrontés pendant moins d’une heure avant que des CRS ne viennent les séparer.

45 minutes de rixe

«C’est souvent le même groupe d’antifas que l’on retrouve dans ces rixes, indique une source interne à l’université. Ils sont habituellement composés de l’Unef, du NPA, mais aussi le collectif des postiers du 92 ou d’autres militants qui n’ont pas grand-chose à voir avec la cause universitaire. Cela fait plusieurs semaines qu’il y a des altercations, mais là ça a vraiment pris corps à l’occasion des élections.» Cette année, il n’y avait que deux listes étudiantes aux élections universitaires, la Cocarde étudiante et l’Unef, ce qui a en effet polarisé les débats.

«On est arrivés vers 9h30, et des gens de l’Unef distribuaient déjà des tracts contre La cocarde, explique Pierre-Romain Thionnet, le secrétaire général de La cocarde étudiante. Pas plus de 5 ou 10 minutes après notre arrivée, des slogans ont été scandés depuis l’intérieur du campus et des gens de Nanterre mais aussi de l’extérieur sont arrivés. L’un d’entre eux a sorti une matraque télescopique, deux autres des gazeuses, ils étaient cagoulés et parfois casqués. Il y a eu 45 minutes d’affrontement, parfois très violent, avant que les CRS n’arrivent.” L’association annonce avoir porté plainte contre X après qu’un de leurs militants a été frappé au dessus de la tête par une matraque.

«La cocarde», qui se félicite d’avoir «résisté à l’union de la gauche», se réjouit aussi d’avoir réussi à rentrer au conseil d’administration de l’université pour la première fois, avec deux élus étudiants à Nanterre.

Nauséabond

Le son de cloche est évidemment bien différent du côté de ladite «Union des gauches». Victor Mendez, un militant qui avait été condamné à quatre mois de prison avec sursis l’an dernier pour avoir mordu un policier pendant des manifestations étudiantes datant d’avril 2018 -et qui a fait appel-, livre sa version: «On était rassemblés pour protester face à la venue de La cocarde étudiante, qui soutient Le Pen et tient un discours discriminant vis-à-vis des immigrés. Une association habituée aux bagarres de rues dont les membres nous ont attaqués avec des gants coqués et des ceintures. On s’est défendu.»

S’il dit «ne pas avoir vu» de matraque ou gaz lacrymogène dans son camp, Victor Mendez précise que «si certains d’entre nous avaient ce type d’outils de défense, ils avaient raison, parce que la Cocarde est une association nauséabonde et nous luttons contre le racisme et la xénophobie.» Le jeune homme assure que certains enseignants ont même arrêté leurs cours pour se joindre à eux.

L’université, un peu dépassée par les évènements même si «malheureusement, [elle] en a l’habitude», précise qu’un de ses agents a été blessé dans la rixe, et qu’elle n’a pas encore pris de décision disciplinaire.

Publicație : Le Figaro

Des décrocheurs formés à l’environnement à l’École de la transition écologique

Créée en mars 2017, à l’initiative de l’association 3 PA, l’école Etre, initie de jeunes décrocheurs au monde du travail. Mais pas n’importe lequel: celui qui aspire à un monde plus durable.

L’écologie n’est pas innée. Il faut donc, aussi, l’étudier. Et puisque chaque année, en France, 150 000 jeunes abandonnent les bancs de l’école sans aucun diplôme, il y avait bien urgence à trouver un leitmotiv de réinsertion. Parallèlement, la transition écologique, qui ne cesse de se développer pour construire un monde plus durable, offre la perspective de nombreux emplois sur le marché du travail. Des postes qui ne demandent pas tous une qualification particulière et qui font sens dans nos sociétés où la question environnementale est de plus en plus au cœur de l’économie. Une caractéristique recherchée par les millennials, en quête de travail utile .

Des élèves «verts»

De ces constats est née l’École de la transition écologique Occitanie Lahage Etre. Créée par l’association 3 PA (Penser, Parler, Partager, Agir), une organisation d’éducation et de formation à l’environnement et à la transition écologique, la première école Etre (il en existe deux autres en expérimentation) s’est installée dans la petite commune de Lahage, à 45 kilomètres de Toulouse. «Si un jeune me dit qu’il a mis son réveil aujourd’hui pour se lever, c’est déjà un premier objectif atteint», raconte Frédéric Mathis, directeur de 3 PA et de l’école de Lahage. Depuis l’ouverture de cette institution pas tout à fait comme les autres, l’équipe pédagogique forme en moyenne 160 élèves «verts» par an. Les modules proposés gratuitement aux jeunes entre 15 et 25 ans (ou plus) vont de dix jours à deux ans. Durant les premiers jours, les têtes juvéniles – décrocheurs, pour la plupart, en état d’oisiveté – sont commencées à des travaux manuels, menuiserie, jardinage, et un peu de théorie. Cette dernière leur fournit les rudiments sur la problématique du développement durable et des enjeux climatiques. Frédéric Mathis, un des formateurs nous livre ses ambitions: «On essaye de créer un déclic. Lorsqu’un jeune reste avec nous six mois, on travaille avec lui sur son projet professionnel. On le remobilise et on le réinvestit dans un projet. Et le retour au travail peut passer par la transition écologique, c’est l’enjeu». La formation est aussi ponctuée d’un renforcement des bases scolaires: français, histoire…Sans toutefois étouffer les décrocheurs avec trop de théorie afin de veiller à ne pas retomber dans la phobie scolaire, dont certains jeunes souffrent.

 «Il y a aussi un gros volet sur la citoyenneté», poursuit le directeur. Car les activités écologiques ne sont pas justes qu’un éveil aux enjeux environnementaux mais s’attachent aussi aux valeurs comme le respect d’autrui et des institutions. L’association 3PA, partenaire de la fondation Hulot, créée par l’ancien ministre de l’Écologie, a également mis en place un CAP menuiserie au sein de ses formations. L’école, Etre, remplace alors l’entreprise. Tessa, 19 ans, entre deux montages de son tout nouveau meuble en bois – de récupération, bien sûr – raconte: «Quand j’avais 16 ans j’étais déscolarisée. J’ai été aidée par la MLDS (mission de lutte contre le décrochage scolaire) qui m’a introduite auprès de l’école. Ici, ils titillent beaucoup notre créativité. Je découvre plein de choses dans un cadre agréable et je me sens bien et écoutée. Je vais vraiment au bout des choses et je ne suis pas juste une élève de plus».

Un encadrement qui paie puisque 76% des jeunes en difficulté trouvent un travail après leur formation. «Il y a des petites réussites», se réjouit Frédéric Mathis. «Quand je vois un jeune arriver, accro au shit, qui ne fait rien de ses journées, et, à qui, a priori, ça ne dit trop rien de planter des tomates, c’est une immense satisfaction de voir qu’il trouve sa voie au sortir de l’école».

Soutenue par la région Occitanie, L’École de la transition écologique de Lahage accueille près de 800 élèves tous les ans, pour au moins un jour et plus. Cette école accompagne les jeunes vers la découverte des métiers de la transition écologique.

Publicație : Le Figaro

Food Farm, inaugurata a Parma la scuola dove gli studenti fanno impresa

Istituti, aziende, associazioni ed enti del territorio insieme. È  il primo laboratorio territoriale per l’occupabilità in Italia nel settore agroalimentare. La preside Sicuri: „Anche la scuola ha il coraggio di rinnovarsi e di fare un salto di qualità”

È stata inaugurata oggi, alla presenza della ministra delle Infrastrutture e Trasporti Paola De Micheli, Food Farm 4.0, il primo laboratorio in Italia organizzato in azienda agroalimentare dove i giovani imparano a „fare impresa”.

In tutto 3000 mq di superficie totale, una stima di quasi 500 studenti ogni anno, sei istituti scolastici coinvolti (istituto alberghiero Magnaghi–Solari di Salsomaggiore e Fidenza, istituto tecnico industriale Berenini di Fidenza, liceo artistico Toschi e due scuole del primo ciclo, Ic di San Secondo e Ic di Sissa e Trecasali con il polo scolastico agroindustriale Galilei-Bocchialini capofila del progetto) e dodici aziende, associazioni ed enti del territorio a cogestire la struttura attraverso una società consortile per azioni.

Per sostenere i costi della struttura sono stati raccolti 1,650 milioni di euro dal Miur, dalla Fondazione Cariparma, dall’associazione per lo sviluppo sociale Parma, io ci sto, da Barilla, Stern Energy, Parma Corte Alimentare, Agugiaro&Figna, Opem, Galloni e dalla scuola capofila Galilei-Bocchialini.

La ministra Paola De Micheli ha sottolineato che Food Farm è un progetto visionario e di coraggio: „Queste esperienze trasformano il modo di vivere il rapporto tra impresa e scuola. Nella nuova legge di bilancio rifinanziamo l’industria 4.0 perchè i progetti come Food Farm sono possibili anche grazie alla scelta di sostegno all’innovazione. Formazione, competenza e innovazione sono i tasselli fondamentali per il futuro dei giovani”.

Per Alessandro Chiesi – presidente dell’associazione Parma, io ci sto – „stiamo inaugurando qualcosa di unico. Da quando tre anni fa il progetto è arrivato al nostro Consiglio, siamo riusciti a portare a bordo molte persone. Abbiamo realizzato un sistema pubblico-privato, che è ciò a cui lavoriamo ogni giorno a Parma, per fare la differenza, per connettere le persone, le aziende e gli entusiasmi.”

Il via ufficiale alla produzione sarà dato l’11 novembre, quando si apriranno le porte ai circa 500 studenti che la scuola ospiterà ogni anno.

1 di 8

La struttura è dotata di tre impianti pilota per le trasformazioni agroalimentari (conserve alimentari, prodotti caseari e prodotti da forno), una linea per il confezionamento e un laboratorio per le analisi chimiche. Food Farm permette ai giovani di sviluppare competenze e di avvicinarsi all’innovazione attraverso la pratica ed è a disposizione delle aziende, che qui possono acquisire competenze professionali sulle principali lavorazioni agroalimentari tipiche.

Nelle linee saranno utilizzate materie prime locali, nel rispetto della tipicità della Food Valley: passate di pomodoro, confetture e succhi di frutta, formaggi a fermentazione breve, prodotti da forno. Questi prodotti saranno distribuiti sul mercato con il brand Bontà di Parma secondo i requisiti della blockchain, a garanzia di trasparenza, tracciabilità e sicurezza alimentare affinché la “storia del prodotto” sia sicura e certificata dall’origine allo scaffale.

Si tratta di una necessità sempre più forte in tutti i settori, e nell’agroalimentare in particolare, a cui contribuisce sensibilmente la digitalizzazione della produzione (Industria 4.0), che aiuta a raggiungere livelli di monitoraggio, controllo e sicurezza sempre maggiori.

Gli studenti, guidati dai docenti, saranno gli artefici di questi processi: dalla coltivazione alla raccolta, alla trasformazione dei frutti della terra in cibo, ai controlli qualità, compreso il rispetto dei protocolli per la sicurezza alimentare e la sostenibilità ambientale.

„Anche la scuola ha il coraggio di rinnovarsi e di fare un salto di qualità – commenta la professoressa Anna Rita Sicuri, dirigente scolastico del polo scolastico agroindustriale Galilei Bocchialini, capofila del progetto. Pur mantenendo inalterata la sua funzione di istituzione educativa, culturale e formativa, essa si arricchisce di un nuovo aspetto: si propone di fornire agli studenti quel know how che oggi si identifica soprattutto con la tecnologia. La scuola deve avere anche lo scopo di trasmettere tutta la cultura necessaria a un uso consapevole e ponderato degli strumenti tecnologici. Questa curvatura pragmatica completa il curricolo scolastico, preparando i giovani al mondo del lavoro”.

In Food Farm, conclude Sicuri, „i ragazzi potranno acquisire tutte le competenze tecnologiche più innovative del settore alimentare, sotto la guida esperta dei loro insegnanti e di consulenti provenienti dal mondo dell’impresa, anche perché il Laboratorio è dotato di impianti e linee all’avanguardia e sostenibili. A completare la formazione, saranno attività di gestione economico-finanziaria dell’impresa: risorse umane, amministrazione, contabilità, marketing”.

Il 18 settembre 2017 è stata posta la prima pietra per la riqualificazione dell’immobile, di proprietà della scuola capofila, e sono cominciati i lavori di allestimento delle linee produttive, del laboratorio controllo qualità, dell’aula multimediale, degli ambienti di servizio (spogliatoi e uffici) e degli impianti tecnologici a supporto.

Nel novembre dell’anno successivo è stato costituito il consorzio Food Farm scpa costituito da Agugiaro&Figna, Barilla, Molino Grassi, Mutti, Consorzio del Parmigiano-Reggiano, Unione Parmense degli Industriali, Coldiretti, Confagricoltura, CIA – Agricoltori Italiani, Confcooperative, Esselunga e GIA, che assume il compito di cogestire la struttura in sinergia con la scuola.

„La grande innovazione di Food Farm 4.0 consiste nell’aver saputo trasformare un laboratorio di sperimentazione e formazione per i giovani in una vera e propria micro-azienda, capace di auto sostenersi economicamente – commenta Luca Ruini, presidente della società consortile e responsabile Sicurezza, ambiente ed energia per il Gruppo Barilla. Saremmo orgogliosi se il nostro modello fosse replicato come un nuovo modo di fare sistema e stimolare il mondo della scuola e quello dell’impresa a lavorare insieme per cogestire il bene pubblico. Mi preme sottolineare che ad oggi sono impegnati, attraverso la società consortile per azioni che collabora con la scuola, l’intera filiera agroalimentare, il mondo della produzione, la rappresentanza del settore manifatturiero, sia del mondo industriale che cooperativo, il Consorzio Parmigiano Reggiano, le rappresentanze delle imprese agricole e, da qualche settimana, anche il mondo della gdo. È la concreta testimonianza che sulla crescita delle competenze tecniche, quando gli obbiettivi sono chiari e ambiziosi, la condivisione è in grado di superare preconcetti e antichi steccati”

Publicație : La Repubblica

 

21 octombrie 2019

Aniversare academică de marcă. Universitatea „Cuza” Iași împlinește 159 de ani de la fondare

Săptămână importantă pentru învățământul superior românesc. În perioada 21 – 31 octombrie 2019, Universitatea „Cuza” din Iași programează evenimente de gală. Acestea sunt dedicate aniversării a 159 de ani de la fondare. Este vorba despre momentul apariției primei instituții moderne de învățământ superior a României. În prim-plan sunt momente de anvergură. Unul dintre ele este reuniunea celebrului Grup Coimbra. Este vorba despre alianța celor mai importante universități din Europa. Pe de altă parte, joi, 24 octombrie, de la ora 10:00, se va derula „Ceremonia Aniversară Dies Academici”. Este principalul moment dedicat Zilelor Universității „Cuza”. În Aula Magna „Mihai Eminescu” vor fi prezenți oficiali de marcă. De asemenea, vor avea loc conferințe și o spectaculoasă expoziție în Grădina Botanică „Anastasie Fătu”. În plus, o manifestare legată de căderea Cortinei de Fier atrage atenția. Totul este completat de activități pe fiecare dintre cele 15 facultăți cuziste

Publicație : Bună Ziua Iași

Evenimentul toamnei la Iași! Totul va fi în aer liber la Grădina Botanică

Deosebit moment, în aer liber. Este vorba despre expoziția de flori, fructe și semințe. Aceasta este intitulată „Flori de toamnă”. Ea se află la ediția a XLIII-a. Deschiderea oficială va fi sâmbătă, 26 octombrie 2019, ora 11:00. Debutul va include un moment artistic, un concert al cvartetului „Essenza”. Taxa de intrare este de zece lei. Cinci lei vor plăti grupurile organizate. Fotografiatul este liber. Sunt expuse crizanteme, tufănele, dovleci sau varză decorativă

Cel mai așteptat eveniment dedicat Naturii, la Iași. Acesta va avea loc la finalul acestei săptămâni. Este vorba despre expoziția de flori, fructe și semințe. Ea este intitulată „Flori de toamnă”. Momentul face parte din programul Zilelor Universității „Cuza”. Deschiderea va avea loc sâmbătă, 26 octombrie 2019. Totul de la ora 11:00, în Grădina Botanică „Anastasie Fătu”. Evenimentul este deschis până pe 18 noiembrie.

Incursiune în lumea culorilor

Ajuns la ediția a XLIII-a, mii de oameni așteaptă cu nerăbdare evenimentul. „Publicul este invitat la o incursiune în lumea culorilor, serele și secțiile exterioare fiind amenajate ținând cont de armonia cromatică a soiurilor de crizanteme, tufănele, dovleci sau varză decorativă cultivate în Grădina Botanică”, au transmis organizatorii. Exponatele reunesc 110 soiuri de crizanteme, aranjate într-o mare diversitate de forme și culori. Ele definesc tipuri de inflorescențe cunoscute sau mai puțin cunoscute. Pe lângă culoarea tradițională – galbenul – crizantemele rețin și prin nuanțe puternice. Vorbim de violet, lavandă, roz, vișiniu, bronz, alb și roșu. „Din colecție vor fi prezentate peste 125 de soiuri de tufănele în aranjamente și mozaicuri florale sau diferite forme de cultură dirijată: pom, cascadă, evantai sau coloane”, se arată în descrierea expoziției. Vor fi expuse și zeci de specii anuale sau perene. Acestea aparțin genurilor Argyranthemum, Dendranthema, Ismelia, Euryops. Originea lor este din diferite zone ale Globului.

Africa, Pirinei sau Insulele Canare, la Grădina Botanică

Astfel, soiuri din Africa, Pirinei sau Insulele Canare vor putea fi admirate. Expoziția cuprinde și eșantioane de fructe și semințe. Sunt specii cultivate în diferite secții ale Grădinii. Sunt grupate în funcție de zonele de origine bio-geografică. Vor avea planșe cu explicații. Se face referință la biomurile caracteristice fiecărui continent. „Într-o zonă special amenajată vor fi prezentate 10 din cele 30 de specii ale genului Capsicum. De asemenea, sunt aranjate într-un decor inedit. Sunt 200 de soiuri de dovleci decorativi care aparțin genului Cucurbita. Plus 10 soiuri ale genului Cucumis (castraveți țepoși africani), trei soiuri ale genului Luffa (burete vegetal) și 25 de soiuri de Lagenaria”, mai reliefează cei de la „Cuza”.

Insulina vegetală sau castravetele amar, respectiv tărtăcuța șarpe

Va fi expusă și Momordica charantia. Popular este cunoscută ca insulina vegetală sau castravetele amar. De acemenea, se va putea admira și Trichosanthes cucumerina „tărtăcuța șarpe”. Originile lor geografice sunt: America de Sud, Africa sau Asia. Vor fi și zooforme topiare realizate din diferite soiuri, din dovlecei și castraveți țepoși. Ei reflectă imaginația, dar și creativitatea angajaților Grădinii. Expoziția este completată de colecția de varză cu valoare decorativă, alimentară și medicinală. Ea reunește trei specii: Brassica oleracea, Brassica elongata și Brassica juncea. Sunt și șase soiuri și 60 hibrizi F1. Sunt aproximativ 6.000 de exemplare. Ele devin intens colorate pe măsură ce temperaturile sunt negative

Publicație : Bună Ziua Iași

Educație antreprenorială inovativă, la USAMV Iași

Universitatea de Agronomie din Iași, în fața unui nou proiect. Asta alături de instituția academică similară din București. Și Asociația Centrul Regional pentru Educație, Știință și Cultură este partener. Este vorba depre „Educație antreprenorială inovativă – EducAtIv”. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 24 luni și beneficiază de finanțare nerambursabilă. „Fondul Social European prin Programul operațional Capital Uman 2014-2020 – POCU. E axa prioritara 6. Educație și competențe, Prioritatea de Investiții 10. iv. Îmbunătățirea utilității sistemelor de educație și formare pentru piața muncii. Facilitarea trecerii de la educație la muncă și consolidarea sistemelor de educație și formare profesională și a calități lor. Inclusiv prin mecanisme pentru anticiparea competențelor, adaptarea programelor de învățământ. Și crearea și dezvoltarea de sisteme de învățare bazate pe muncă, sisteme de învățare duale și de ucenicie”, anunță prof. univ. dr. Vasile Stoleru de la Agronomie.

Reducerea abandonului studiilor universitare

Obiectivul general al proiectului este unul generos. Crește participarea, cu accent pe categoriile dezavantajate, la învățământul terțiar. Și calitatea acestuia precum și reducerea abandonului se au în vedere. „Prin dezvoltarea și implementarea de oferte educaționale inovative direct corelate cu piața muncii și economia națională”, a mai spus profesorul Stoleru. Activitățile și rezultatele proiectului sunt clare. Dezvoltare și implementarea unui program complex de consiliere și tutoriat, respectiv mentorat. Va fi și suport financiar sub formă de burse. Vor fi minim 400 de studenți din regiuni mai puțin dezvoltate. „Avem incluse și vizite tematice, caravană de promovare a studiilor universitare pentru un număr de minim 480 de elevi din regiuni mai puțin dezvoltate. Se va îmbunătăți și nivelul de competențe pentru 75 de cadre didactice

 Publicație : Bună Ziua Iași

 

Un profesor ieşean a stabilit care sunt cele mai poluate zone din oraş!

Conf. univ. dr. Silviu Gurlui, Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a monitorizat în week-end indicii de poluare pe circa 100 km de străzi din Iaşi. Acesta a postat concluziile pe pagina sa personală de Facebook. Iată care sunt acestea:

 „Prezint concentrațiile particulelor PM2.5 și PM10 măsurate pe o distanță de 100 de km, timp de 6 ore. Hartă poluării. De departe trebuie să spun că nu mă impresionează aceste valori, deși sunt imense pe alocuri, ci mai ales mirosurile, compușii chimici care se leagă de aceste particule materiale (acizi, oxizi, dioxine, detergenți, etc).

     Dintre aceste particule, cele mai periculoase sunt cele mici, mici. Adică PM2.5. Limitele, normal nu trebuie să depășească 25 de unități. Aceste particule pot produce cancer, afecțiuni cardio-respiratorii, accidente cerebrale, etc.

    Aceste particule sunt generate în mare parte de arderi (fum), de mașini (motoare), de activități industriale sau agricole (chiar și tăierea firelor de iarbă!!!). O parte este dată și de praful mineral, cel ce-l observați peste tot depus.

     Urmează particulele mai mari, PM10. Cele mai mari particule sunt cauzate în principal de praf clasic. Acesta provine din starea drumurilor, din șantiere, din industrie, etc. O să vedeți mai jos că zonele cele mai poluate se învârt în jurul zonelor lipsite de vegetație, cu multă activitate de șantier, cu trafic sau în zonele cele mai joase care predispun fenomenele fizico-chimice să modifice dinamică acestor poluanți, să crească concentrația lor, să se transforme diferit ziua și noaptea, la temperaturi diferite sau alte condiții meteo.

     O să se scrie mult despre acest top. Țin să atragă atenția că nu este un top bătut în cuie. Este doar o imagine a unei zile de vineri, cu trafic relativ redus spre zero la orele târzii, o zi cu inversie termică, o zi de toamnă în care vegetația se transformă, o zi în care există o anumită configurație a surselor de poluare ( mai mari sau mai mici, etc).

     De departe se vede clar că zona cea mai curată a Iașului este situată în jurul zonelor verzi. Zona Copou, Zonă Agronomie, Zonă Breazu. Dacă privim mai de sus, vedem acolo că ne aciuăm în jurul grădinii Copou. Așa se explică de ce în Păcurări, zonă disnpre Grădină Copou este așa de curată și mai departe, la 1 km, la intrarea în Păcurări ( zonă cu trafic infernal ce cuprinde orice tip de mașină…). Practic este o diferență de 3 până la 4 ori mai mare poluarea la intrarea în Iași decât în Piață Păcurări și de până la 6-7 ori este mai poluată zonă de intrare în Iași prin Păcurări decât zonă de ieșire din Copou (Agronomie, Breazu).

     Se văd valori foarte mari în zonă apropiată caii ferate, de o parte și de altă. Zonă Cântă/barieră Dacia, Zonă Alexandru, zonă Zimbru.

     Se vede de asemenea clar că în Podul de Piatră este poluare foarte mare, depinde de zonă de monitorizare. Spre exemplu, zona APM nu este nici pe de parte zonaă cea mai poluată. Măcar la oră când au fost făcute măsuratorile, în partea dinspre Petrom-Gară, era mult mai rău.

     Am revăzut de asemenea că zonele orașului slab aerisite sunt mai poluate. Am văzut, spre exemplu că deși în toată zonă centrală erau valori mari (Zonă Bd Independenței, Golia, Tg Cucului, Anastasie Panu, Palatul Culturii, fix pe stradă Armeană și la Hală (în spate)-valorile poluării sunt mai mari. Asta confirmă cumva disperarea oamenilor de pe stradă Armeană care m-au rugat în multe rânduri să vin acolo să-i ajut pentru că e trafic infernal (prin închiderea zonei Ștefan Cel Mare). Aviz. Prof Mihai Chiriţa!

     M-a surprins că mergând din Podul Roș spre Cug, zonă Nicolina 3 (poștă) a înregistrat un minim de poluare că apoi, mergând spre Biserică Înălțării Domnului, Cimitir Bună Vestire, poluarea să crească din nou semnificativ!!!

     Nu m-am așteptat la așa poluare în Podul de Fier. Mi-ați cerut de multe ori să ajung acolo. Nu am putut altă dată. Iată că aveți dreptate!

     Și nu în ultimul rând, Tătărași. M-a surprins zona 2 Băieți. Ceva mai curată decât Oancea sau mai sus, spre Spitale.

     Am măsurat și în Bularga, și pe pod la Bucium și la Spitalul Socola. Toate valorile se înscriu cumva într-o medie a sudului (70/170). Aceste ultime măsurători s-au făcut la ore târzii, oră 23:30-24 cînd traficul era inexistent. Deci, valorile ar putea fi mult mai mari la alte ore aglomerate.

     Notă de final se încheie astfel. Că să putem preveni trebuie să știm ce se întîmpla în orice moment. Putem să ne ajutăm, putem să prevenim acum, putem să prevenim mâine. Cunoscînd categoria de poluanți în timp real peste tot Iașul, putem urmări în timp real sursele de poluare, putem să plantăm fix ce trebuie în acord cu poluanții, putem să imaginăm soluții care să fie eficiente. Putem controla din mers dacă am făcut bine, dacă și cît, dacă și ce trebuie, unde și cum. Repet, grijă mea nu e PM10! Sunt alți poluanți care se ascund în aerosoli, în picăturile de apa, în vaporii de apa. Urmează să-i urmăresc și să va dau o informație mai clară, mai completă!

     Cauze? O spun din nou: șantiere, vegetație, mașini tip/număr, coordonare trafic, industrie, arderi vegetație, arderi lemne/cărbuni și inversie termică. Inversia termică din ultima săptămină a făcut că mai mereu să băltească tot praful, toți poluanții din zonă apropiată de sol. Vom scăpa cît de curînd va mai plouă sau condițiile meteo o vor înlesni. Sau dacă se mai iau măsuri de diminuare a surselor de poluare amintite. Cînd va plouă vom vedea iar „laptele” pe străzi. Acel „lapte” e poluarea din aer.

     În măsură timpului voi reface această hartă cu toate măsurătorile efectuate, în culori, cu avertizări, cu trasee, etc. Deocamdată am crezut de cuviință să va informez fie și așa, preliminar!”

Publicație :Evenimentul

Anger and threats as anti-abortion student societies mushroom at universities across UK

‘We expect opposition at universities across the country,’ pro-life alliance says

The number of anti-abortion student societies launching across the country has mushroomed, campaigners claim, as the pressures on universities to protect free speech grow.

Tensions on campuses are rising as more pro-life societies and organisations attempt to recruit new members and host events on the contentious issue, The Independent has found.

Some protests have taken place against the existence of anti-abortion student societies – and some pro-life students have received threats of “milkshaking” from their peers.

Just last month, Strathclyde Students’ Union ordered the newly-formed Strathclyde Students for Life to remove “graphic images” from their freshers’ fair stall after another student complained.

There are now 14 official anti-abortion student societies across the UK, compared to eight this time last year, according to the Alliance of Pro-Life Students (APS) – and more are expected to open.

The rise comes after a number of student unions – including Birmingham, Aberdeen and Strathclyde – have lifted bans against anti-abortion groups amid legal challenges over free speech.

Both the Office for Students (OfS), the higher education regulator, and the Equality Commission for Human Rights (ECRC), called on universities to uphold freedom of speech earlier this year.

Helena Purle, a third-year medicine student at the University of Birmingham and the secretary of the new Birmingham Students for Life, said: “I think pro-life students have always been at university but now we’re allowed to form a society and organise events because of the recent focus on freedom of speech.”

But hostility towards the anti-abortion agenda remains. Alex Mason, founder of the Aberdeen Life Ethics Society, which was also only set up this year, said they have received threats saying milkshake were being thrown over them.

Speaking to The Independent, Mr Mason said: “There was a small protest demonstration against our presence at Freshers’ Fayre and we got some dirty looks from certain people who passed by, but overall we had a productive time of engagement and interaction with our fellow students.”

Madeline Page, CEO of the Alliance of Pro-Life Students (APS), said multiple societies have “faced harassment” this term. “Due to the intolerant nature of students’ unions and other students on campus, we expect to see opposition and unlawful behaviour at universities in this country,” she added.

Despite this opposition, Ms Page believes the number of anti-abortion student societies will grow again this year “in line with the continued growth of the pro-life movement in the UK”.

However, the National Union of Students (NUS) says there has an upswing in activism by students to support pro-choice causes and more student unions are strongly reaffirming their pro-choice positions.

Rachel Watters, women’s officer at the NUS, told The Independent: “Some externals which are anti-choice have had a greater presence on campus and some are attempting to form societies but the vast majority of students and student unions oppose that view.

“What is contentious and offensive about pro-life societies is the messaging that they put out which is shaming. Those are the ideas we need to challenge. I think the best way to counter pro-life activism on campus is to support pro-choice organisations and feminist societies on campus.”

She added that if new students arrive at university and see “graphic images designed to shame” them at freshers’ fairs then that will be “very distressing” and make them feel like their campus is not safe.

“There is potential for pro-life societies on campus to cause great distress to students and that’s something we have to be very careful about. We need to ensure it doesn’t cause division on campus.

Ms Watters said it should be down to individual student unions to decide how they handle pro-life societies – such as bans and freshers’ fair messaging – but she stressed students’ welfare was vital.

An EHRC spokesperson said: “Universities must be a bastion of free speech providing open, inclusive forums for learning and debate.

“We know that abortion rights are a highly contested issue, and universities also have to consider equality obligations, but preventing pro-life societies from affiliating with student unions may go against a university’s obligation to protect freedom of speech on campus.”

An OfS spokesperson added: “We will never seek to limit freedom of speech within the law, and we will only use our powers to promote rather than restrict it.

“Universities are places where people can encounter challenging and – at times – uncomfortable ideas, and see those ideas questioned, sometimes for the first time. This is something we should encourage.”

Publicație : The Independent

Cambridge University don readmitted to college following sexual harassment complaints

Former student who complained of misconduct calls decision a ‘slap in the face’

A Cambridge don who was investigated for sexually harassing students has been readmitted to his college less than two years after it was announced he had been permanently removed.

Dr Peter Hutchinson was withdrawn from all college activities in 2017, and Trinity Hall College said he would no longer be present on the grounds.

But the Cambridge college has now said the decision to remove the former modern languages lecturer was “incorrect” and had not been agreed with Dr Hutchinson.

Dr Hutchinson, who remains an emeritus fellow of Trinity Hall, will continue to attend certain college events and “exercise his dining rights” despite the complaints.

In 2017, Dr Hutchinson apologised after 10 students complained of “inappropriate sexual and sexist” behaviour towards them.

He stopped teaching in 2015 after a string of allegations against him in 2014 and 2015 sparked an investigation by the college into his conduct.

Dr Hutchinson has now been reinstated onto the college’s list of emeritus fellows following “extensive discussion and legal advice”, Trinity Hall said.

A statement from Trinity Hall said: “Dr Hutchinson will continue to attend certain college events and to exercise his dining rights, but will not attend events primarily aimed at students or alumni except by agreement with the college.”

The decision has been criticised by former students who brought complaints against Dr Hutchinson.

Sophie Newbery, who graduated in German and Russian from Trinity Hall in 2018, told BBC News the decision felt like “a slap in the face” after complainants had “worked up the courage to speak out”.

She claimed Dr Hutchinson had offered to give her a “big kiss” on her birthday, made comments about her clothing and asked a group of four students if they would “sleep [their] way to the top”.

I would like to receive morning headlinesMonday – Friday plus breaking news alerts by email

Bottom of Form

In the original grievance, seen by BBC News, she alleged that Dr Hutchinson asked a female student whether a discussion on the subject of a dominatrix in a book turned her on.

Ms Newbery said: “It feels like they never took our complaint seriously and never cared as, one year after graduating, they’ve snuck him back in.”

Cambridge has been in the spotlight in recent months over its handling of sexual misconduct complaints.

In August, a former Cambridge student announced plans to sue the institution over the way it dealt with her sexual harassment complaint, saying its response had left her more traumatised than the alleged incidents.

 Publicație : The Independent

I’m a law student who works to help mental health charities’

Lewis Baxter, 21, on how he makes ends meet with his student loan and part-time tutoring work

I’ve just started my second year at Durham University, where I’m studying law. I’m not your typical student: I probably only go out once a week or, more accurately, once every two weeks. I’m not into mad nights out and clubbing. Let’s put it bluntly – if I did have those classic kind of night outs several times a week, I’d have very little money left at the end of the week.

At Durham I’ve really had to budget. I work out how much I need every month. I’ve started to use a spreadsheet – my dad loves a spreadsheet. I was sceptical but this year I’ve really got into it. I’ve had to be very frugal. Durham is quite an expensive city, and drinks are costly, so you have to be quite savvy in terms of eating and going out.

I receive a student loan of £4,500 a year. I’m living with five lads in a house share half a mile from the city centre, which costs £105 a week each. Fortunately my parents pay for my rent in Durham, which is quite expensive compared with other cities. I pay for the bills, which come to about £15 a month each. We use apps such as Splitwise to work out what we owe if one of us buys a toaster or a kettle or pays a bill.

My main living costs are food and drink. I’m super-organised and budget food costs. I spend about £45 a week on my food shop, which is certainly not excessive or extravagant. I might miss lunch occasionally, but that doesn’t matter as I’m trying to lose weight anyway. I love cooking and having friends over. I do shop around for the best deals and check out the products in the reduced section. I treat myself to the occasional meal out at somewhere such as Nando’s.

I really like to go travelling. I’ve had two amazing holidays in the past year: I visited Bali and Italy for a week each. This year has been a freak year as it’s been my 21st, and my mum is not very well at all. She’s always said: “When I was 18, I always visited these amazing countries, and if you can afford to go, do it.” Bali cost me about £1,000, but once we were there it was very cheap. When I came back, my bank balance was about £400, so I had to start building up money again.

To up my income, I do a bit of tutoring on the side and make about £100 a month from it. I go back to my parents’ in Blackburn every two weeks, and while I’m there I’ll see if anyone wants support or tutoring. I help with subjects like English literature, geography and law. When I was 14 to 18 I worked two nights a week and every Saturday in a restaurant on the minimum wage. I wondered how I could utilise my time better and earn more money.

In 2016 I suffered from depression and tried to take my own life several times. I’d been suffering from severe depression for about six months before I found myself standing on a bridge. I was there for four hours with emergency servicemen trying to talk sense into me. It was a torrid time. I ended up starting a new sixth form and shared my story in assembly. Speaking about my mental health for the first time felt really good – lads who played rugby or outwardly had a strong and determined exterior opened up afterwards about their mental health, so I thought maybe I could help more people. Now I give talks about my story to businesses and donate the fees to my organisation, the Blurred Line Group, which I set up this year to help mental health charities with grants and support. Our first event in Lancashire last year raised £7,500. As we’re a startup, there’s not a lot to play around with in terms of cash, and paying for train tickets across the north and down to London for meetings can set me back £60 at times.

My five- to 10-year goal is to work for a non-profit organisation. But as soon as I finish my degree I’ll probably go and work in law for a couple of years. I’ve started looking at flats in London and am now starting to save to live there. Moving to London for anyone my age is stressful if they’re not from the capital or the south.

I do plan to go into law, and that career path can make a lot of money. But the Blurred Line Group is my baby – I want to watch it grow and develop over time. I want mental health charities and local grassroots initiatives to get the vital funding they need.

Publicație : The Guardian