Ministrul Justitiei, profesorul Tudorel Toader, INVITAT SPECIAL la o conferinta legata de malpraxis

Ieri (22 septembrie 2017 – n.r.), la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iasi s-a desfasurat a III-a editie a Conferintei „Malpraxis Medical”. Tema principala a fost „Riscul pentru malpraxis in actul medical„, iar programul stiintific a inclus patru sesiuni dedicate, intitulate: „Satisfactie pacientului”, „Managementul riscurilor de malpraxis medical”, „Erori comune ale medicilor si unitatilor medicale” si „Cand un caz medical poate deveni un caz de malpraxis?”.
Prezent la eveniment a fost si prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justitiei si rectorul autosuspendat al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi, care a prezentat lucrarea „Consideratii privind necesitatea codificarii legislatiei medicale”.
Pe de alta parte, acesta s-a pronuntat cu privire la problemele ce tin de faptul ca, in ultimii ani, din ce in ce mai multi pacienti au reclamat cazuri de malpraxis in sistemul de sanatate romanesc. Urmariti, pe www.bzi.ro, declaratii complete ale ministrului Toader pe aceasta speta

Publicație : Bună Ziua Iași

 

Ceremonie SPECIALA pentru deschiderea noului an academic la Universitatea Tehnica din Iasi

 Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” (TUIASI) din Iasi organizeaza festivitatea de deschidere a anului universitar, care va avea loc luni, 25 septembrie 2017, de la ora 10:00, în aula institutiei din Corpul A, Copou.
La eveniment sunt invitati rectorii si presedintii Senatelor celor patru universitati de stat din Iasi: Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi, Maricel Popa, presedintele Consiliului Judetean (CJI) Iasi, Marian Serbescu, prefect al Iasului, Genoveva Farcas, inspectorul scolar general Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), dar si reprezentanti ai companiilor partenere ale TUIASI.
„În discursul sau, prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval (rector Universitatea Tehnica – n.r.) va prezenta câteva detalii despre trendul actual al ingineriei, în timp ce prof. univ. dr. ing. Mihail Voicu, presedintele Filialei Iasi a Academiei Române, va sustine o conferinta motivationala. De asemenea, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al Universitatii «Alexandru Ioan Cuza» din Iasi, va prezenta un mesaj din partea universitatilor iesene. Prim-ministrul României, Mihai Tudose, a acceptat invitatia de a participa la festivitate, dar si-a anulat drumul catre Iasi în urma unor probleme curente ce s-au ivit la Guvern si care au necesitat prezenta sa la Bucuresti”, au transmis oficialii Politehnicii iesene.  Pe de alta parte, in aceeasi zi (25 septembrie – n.r.), de la ora 13:00, vor începe festivitatile dedicate deschiderii anului universitar la fiecare dintre facultatile institutiei de invatamant superior iesene.

Publicație : Bună Ziua Iași

Poveştile inginerilor care au pus bazele industriei chimice

Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a avut ieri un auditoriu special, care ar putea ţine oricând un curs despre misiunea inginerului. Foştii studenţi ai promoţiei 1957 „Prof. dr. Gheorghe Alexa” au revenit în sala de curs. De această dată nu au ascultat o prelegere, ci au participat la cea de-a 60-a întâlnire de la absolvirea facultăţii. Ei sunt printre primii ingineri care au pus bazele industriei chimice în România

Emoţiile nu le-au tulburat cu nimic bucuria revederii foştilor absolvenţi ai promoţiei 1957 „Prof. dr. Gheorghe Alexa”, de la Facultatea de Chimie Industrială (actualmente Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului). Imediat ce s-au revăzut în aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi au început să depene amintiri despre cele petrecute în vremea studenţiei. Pentru ei, era o întâlnire firească, la care participă an de an de când au primit diploma de inginer.

Poveştile lor de viaţă sunt impresionante şi ar putea fi spuse oricărui student ce se pregăteşte să devină inginer, chiar dacă poate nu ar înţelege multe din cele rostite, ieri, în celebra aulă. „Am pus cărămidă cu cărămidă la fostul Combinat de Fire şi Fibre Sintetice Săvineşti”„Am ridicat o fabrică de pielărie de la 400 de muncitori, la 7.000 şi în câţiva ani am devenit principalii exportatori din zon㔄Am lucrat 42 de ani la cea mai mare fabrică de vase emailate din sud-estul Europei, cea de la Mediaş”„Am făcut producţie de 60.000 de tone de fibre acrilice pe an”, au fost câteva dintre afirmaţiile greu de înţeles în vremurile 2.0.

Producţie, export, performanţă, indicatori, randamente maxime sunt doar cuvinte pentru cei care nu au văzut niciodată o fabrică şi nu din vina lor, ci pentru că pur şi simplu au fost distruse în economia post-decembristă.

Nu am trăit degeaba”

Absolvenţii celei de-a 60-a promoţii a Facultăţii de Chimie Industrială au fost printre inginerii care au pus bazele industriei de profil din România. Tineri şi entuziaşti, ei au plecat pe şantierele fabricilor abia deschise sau ale celor ce urmau să intre în producţie. „Eu am primit repartiţie la Mediaş, ca inginer. Am lucrat şase ani la Fabrica de Marochinărie, apoi am plecat la Sibiu, la cea mai mică fabrică de pielărie din ţară. Avea doar 420 de muncitori”, a spus Ioan Botezan, cel care an de an a iniţiat şi susţinut întâlnirile de la Iaşi. Pentru actuala perioadă, o societate cu 420 de angajaţi ar părea mare, dar uite că nu la mulţi ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial era considerată mică. Ajuns la Sibiu ca director al făbricuţei, Ioan Botezan a reuşit ceea ce şi mulţi dintre colegii lui au făcut, dar aproape imposibil pentru perioada actuală. „În doar câţiva ani am ajuns la 7.000 de salariaţi. 70 la sută din producţie mergea la export, eram cei mai buni nu doar din ţară, ci şi din partea asta a Europei. Am mers prin toată lumea, ne ştiau cei mai mari fabricanţi, am avut relaţii economice cu firme foarte importante. Aş putea spune că Vancouver a fost oraşul care mi-a plăcut cel mai mult, dar nu a reuşit să-mi scoată Iaşul din suflet. Pentru mine este cel mai frumos oraş”, a completat Ioan Botezan. În timp ce vorbea, mâna dreaptă îi acoperise inima care mereu a bătut în ritmurile tinereţii şi bucuriei pentru lucrul bine făcut.

Tot la Mediaş a ajuns şi Eugen Jimon, după absolvire, la Fabrica de Vase Emailate. „Era nevoie de noi şi am îndeplinit cerinţele statului. Am muncit 42 de ani acolo şi împreună cu colegii mei am reuşit să facem fabrica foarte cunoscută. Era cea mai performantă din sud-estul Europei. Acum ne doare sufletul să vedem că munca noastră a fost risipită. Ca să poţi aprecia o realizare trebuie să cunoşti, să înveţi, iar noi asta am făcut. M-am bucurat de tot ceea ce a ieşit din mâinele mele, mă bucur de familia mea. Nu am trăit degeaba şi mi-aş dori ca fiecare om să poată spună acest lucru când trage linie după un timp”, a mărturisit fostul inginer, actualmente bunic fericit. Aceleaşi sentimente frumoase au împărtăşit Puia şi Constantin Săndescu, care în acest an au împlinit 60 de ani de la căsătorie. Lor, facultatea le-a adus nu doar o meserie frumoasă, ci şi o mare dragoste.

Henrich Artzi a venit în oraşul studenţiei sale de la Tel-Aviv (Israel). Nu a mai ţinut cont de problemele de sănătate. Le-a trecut pe planul secund, şi-a cumpărat bilet de avion, iar ieri zâmbea fericit în aula din Copou. „Anul trecut am lipsit şi mi-a părut rău. Am spus că atât timp cât voi trăi voi veni să-mi revăd colegii. Am avut o studenţiei minunată, cu multe bucurii. Nu era uşor deloc, fusese şi foamete, trecusem şi peste un război, dar am mers mai departe. Şi am mers bine şi frumos”, a spus fostul student imediat ce i-a fost rostit numele din catalog.

Foşti studenţi şi foşti profesori, din nou împreună

Misiunea de maestru de ceremonii i-a revenit unei alte absolvente a Facultăţii de Chimie Industrială, care le-a fost şi cadru didactic inginerilor. Prof. univ. dr. Aglaia Chiriţă, fost decan al Facultăţii de Textile, a lucrat cu ei la scurt după ce a absolvit studiile universitare şi a primit postul de asistent, la fel ca şi prof. univ. Mihai Cruceanu, cu care ieri au retrăit clipe din studenţie. Alături le-a fost şi prof. univ. dr. Nicolae Hurduc, decanul Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, pentru care întâlnirea a avut o conotaţie aparte. „Când am absolvit eu, Chimia şi Electrotehnica erau cele mai căutate facultăţi tehnice. Era o mare mândrie să fii studentul lor. Îmi amintesc cu mare drag de clipele petrecute cu toţi colegii mei. Pe atunci, studenţii erau un tot, nu o sumă de tineri. Eram foarte uniţi, mergeam împreună la petreceri, în practica agricolă. Învăţam, dar ne şi distram. Cine nu-şi aminteşte de berea luată direct din fabrica de peste drum de campus (fosta Fabrică Zimbru, din care au rămas doar amintirile — n.r.)? Mi-aş dori să reînvie acel spirit studenţesc, să-i văd pe tineri mult mai uniţi, să relaţioneze altfel, nu doar prin social media şi telefoane”, a mărturisit decanul facultăţii, al cărui zâmbet încerca să ascundă atât emoţiile, cât şi bucuria întâlnirii cu oameni al căror destin a fost legat de multe fabrici din ţară.

De la întâlnire nu a lipsit nici şefa de promoţie, Mihaela Francisca Ştiurcă. „Am avut 33 de examene cu «foarte bine». Ştiţi ce înseamnă asta şi câtă muncă? Nu mi s-a părut greu niciodată, am vrut să-mi onorez profesorii, familia şi pe mine şi cum puteam face asta mai bine decât prin rezultatele muncii?”, a oferit fosta studentă o reţetă a perfecţiunii.

Bancuri şi petreceri pe cinste

Spiritul studenţesc este poate una dintre cele mai frumoase amintiri de care au vorbit şi protagoniştii întâlnirii de ieri. Cu mare surprindere am aflat că stăteau şi câte 16 în cameră şi nu se plângeau de aglomeraţie. „Când s-au construit căminele noi erau câte patru paturi în cameră şi am cerut să ne fie date camere alăturate. Nu voiam să ne despărţim”, am aflat de la unul dintre foştii absolvenţi. Ei au vorbit cu drag şi despre profesorii lor, unul fiind regretatul academician Cristofor Simionescu, al cărui nume îl poartă astăzi facultatea. „Era sever, trebuia să înveţi, nu te jucai. Aveam şi examen oral, şi scris, stăteai şi câte o zi la un examen”, am aflat de la Ecaterina Scutaru, unul dintre organizatorii întâlnirii de ieri, ale cărei gânduri au fost rostite şi de Rodica Galiţi. „Nu a fost uşor, dar asta era misiunea noastră — să învăţăm, să fim buni şi am fost. Când am terminat facultatea, am primit repartiţie la Fabrica de sodă calcinată de la Ocna Mureş. După câţiva ani am plecat la Piatra Neamţ, unde am pus cărămidă cu cărămidă la Combinatul de Fibre Sintetice Săvineşti. Era un colos, avea 14.000 de angajaţi. Aveam producţii imense, ne ştia toată lumea”, a rememorat o parte frumoasă a vieţii sale şi Virgil Saveluc.

Sosit din Ardeal, Corneliu Crihălmeanu, „spune-mi Cric, te rog, ca pe vremea tinereţii mele”, a insistat să fie fotografiat cu toţi colegii, apoi i-a mulţumit lui Dumnezeu că l-a ajutat să vină la Iaşi, oraş unde şi-a întâlnit şi fosta soţie, pe Alice, fiica filosofului Petre Caraman. Cric a glumit tot timpul întâlnirii şi dacă nu ar fi fost colegii săi, nu am fi aflat cât de multe lucruri a realizat, dar şi că este mândru şi de fiul său, Episcopul greco-catolic al Clujului, Florentin Crihălmeanu. „Acum ne permitem să râdem, să spunem bancuri, pe vremea studenţiei nu prea puteam, dar tot nu ne lăsam. Ce ne-am mai distrat pe la laboratoare şi la petrecerile noastre”, a zâmbit Cric.

Poveştile lor de viaţă ar putea fi texte motivaţionale pentru orice persoană, nu doar pentru tinerii aflaţi la început de carieră, doar că e greu să ai o reprezentare a ceea ce a fost, chiar şi dacă ai în faţă fotografii dintr-o lume care nu mai există. Cum ai putea să-ţi imaginezi o fabrică imensă când, atunci când priveşti înspre locul pe care a fost ridicată vezi mall-uri ori supermarketuri? Cum ai putea să-ţi imaginezi zeci de mii de angajaţi într-un combinat în vremurile în care câteva sute sunt deja o masă de oameni? Cum ai putea să-ţi imaginezi garnituri de trenuri cu zeci de vagoane care duceau mărfuri importante peste hotare într-un timp în care multe cumpărături se fac de pe siteuri din China? Foştii ingineri care ieri au ciocnit o cupă de şampanie la cea de-a 60-a întâlnire a promoţiei lor nu trăiesc cu regrete, nu caută vinovaţi, ci se bucură că au putut oferi din priceperea lor, sunt fericiţi că munca le-a fost apreciată şi că au ajutat la creşterea unei industrii aflate pe atunci la început de drum.

1937

Acesta este anul în care s-a înfiinţat Institutul Politehnic Gheorghe Asachişi în care Secţia de Chimie Tehnologică a devenit Facultatea de Chimie Industrială.

Prima catedră de chimie din România a fost înfiinţată în 1864 la Universitatea din Iaşi, sub coordonarea profesorului Ştefan Micle. În 1882 a fost preluată de profesorul Petru Poni, care a organizat primul laborator de chimie. 

Publicație : Evenimentul

 

„Cuza” premiază asociaţiile cele mai inventive

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi îşi propune să implementeze şi anul acesta o metodă de a sprijini proiectele asociaţiilor studenţeşti formate din tinerii care sunt înscrişi la cursuri la instituţia de învăţământ superior.

Astfel, la deschiderea noului an universitar, care va avea loc luni, 2 octombrie, UAIC va premia cele mai bune proiecte care au fost organizate de către ligile şi asociaţiile studenţeşti în anul unviersitar 2016-2017. Organizaţiile care doresc să se înscrie la această competiţie trebuie să depună la Registratura Universităţii o descriere completă a unuia dintre cele mai bune proiecte, în viziunea lor, care au fost derulate în anul universitar trecut, dar şi a rezultatelor acestuia, în măsura în care acestea pot fi cuantificate sau apreciate.

Termenul limită până la care pot fi depuse proiectele este 25 septembrie 2017, rezultatele urmând a fi anunţate după ce se va evalua fiecare dosar depus de către asociaţii. Aceste premii se acordă anual de către UAIC încă din 2014, iar cuantumul lor diferă în funcţie de sumele pe care le oferă sponsorii evenimentului „Bun venit la UAC”, în care bobocii de la „Cuza“ au trei zile de manifestări prin care sunt familiarizaţi cu viaţa de student.

Publicație : Ziarul de Iași și  Bună Ziua Iași

 

Miercuri debuteaza la Iasi simpozionul International al Institutului de Filologie Romana „A. Philippide”

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înfiintarea Institutului de Filologie Româna „A. Philippide” – filiala din Iasi a Academiei Române, in fosta capitala a Moldovei se desfasoara, în perioada 27 – 29 septembrie 2017, a XVI-a editie a Simpozionului International al Institutului de Filologie Româna „A. Philippide”, cu titlul „Clasic si modern în cercetarea filologica româneasca actuala”. Deschiderea lucrarilor simpozionului are loc pe 27 septembrie, ora 9:00, în Aula filialei din Iasi a Academiei Române, Bd. Carol I nr. 8.

Manifestarea este organizata în colaborare cu Asociatia Culturala „A. Philippide”. Parteneri sunt: Liga Studentilor Români din Strainatate (LSRS), Fundatia Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor si Absolventilor Români (CAESAR) si Asociatia Clubul pentru România XXI. Participa 90 de specialisti din Cehia, Finlanda, Germania, Italia, Republica Moldova, România, Spania, Ucraina, Ungaria.

Activitatea se va desfasura pe mai multe sectiuni (lingvistica, istorie literara, cultura si civilizatie, proiecte), urmarind abordarea complexa, interdisciplinara a temei propuse. Invitat special este prof. univ. dr. Jukka Havu – Universitatea din Tampere, Finlanda, care va sustine prelegerea „Conceptualizarea timpului în limbile romanice”, pe data de 28 septembrie 2017, ora 9:30, în Aula filialei din Iasi a Academiei Române.

Aniversarea celor 90 de ani de la înfiintarea Institutului de Filologie Româna va fi marcata prin prelegerea în plen sustinuta de prof. univ. dr. Bogdan Cretu, directorul Institutului, prin sintezele despre activitatea departamentelor forului si prin evocarea activitatii câtorva dintre fostii directori ai Institutului.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

ASTAZI este programata ceremonia deschiderii anului academic la Universitatea Tehnica din Iasi

Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” (TUIASI) din Iasi organizeaza festivitatea de deschidere a anului universitar, care va avea loc astazi, 25 septembrie 2017, de la ora 10:00, în aula institutiei din Corpul A, Copou.

La eveniment sunt invitati rectorii si presedintii Senatelor celor patru universitati de stat din Iasi, Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi, Maricel Popa, presedintele Consiliului Judetean  Iasi (CJI), Marian Serbescu, prefect al Iasului, Genoveva Farcas, inspectorul scolar general – Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), dar si reprezentanti ai companiilor partenere ale TUIASI.

„În discursul sau, prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval (rector Universitatea Tehnica – n.r.) va prezenta câteva detalii despre trendul actual al ingineriei, în timp ce prof. univ. dr. ing. Mihail Voicu, presedintele Filialei Iasi a Academiei Române, va sustine o conferinta motivationala. De asemenea, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al Universitatii «Alexandru Ioan Cuza» din Iasi, va prezenta un mesaj din partea universitatilor iesene. Prim-ministrul României, Mihai Tudose, a acceptat invitatia de a participa la festivitate, dar si-a anulat drumul catre Iasi în urma unor probleme curente ce s-au ivit la Guvern si care au necesitat prezenta sa la Bucuresti”, au transmis oficialii Politehnicii iesene.

Publicație : Bună Ziua Iași

ATENTIE! DETALII importante despre CAZAREA studentilor la Universitatea Cuza si cea Tehnica din Iasi

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi a facut public programul cazarilor studentilor pentru anul universitar 2017-2018. De precizat ca, inca de pe 22 septembrie, s-au afisat listele cu studentii cuzisti care au primit drept de cazare in caminele institutiei. Astfel, etapa I de cazare la UAIC va fi intre 25 (astazi – n.r.) – 28 septembrie cu eliberarea dispozitiilor individuale de cazare.

„In data de 28 septembrie dispozitiile de cazare vor fi eliberate pâna la ora 15:00 si cazarea efectiva se va efectua pâna la ora 17:00. Pe 28 septembrie, ora 17:00 – anularea tuturor dispozitiilor de cazare ale studentilor care nu s-au cazat, prin considerarea depasirii termenului de valabilitate al acestora; 29 septembrie, ora 12:00 – raportarea de catre Directia Servicii Sociale Studentesti, a locurilor ramase libere, catre facultati; 29 septembrie – afisarea la facultati a listelor cu studentii care au primit dreptul de cazare. Etapa a-II-a: 30 septembrie – eliberarea dispozitiilor de cazare catre studentii care nu au primit dreptul de cazare, în ordinea descrescatoare a mediilor; dispozitiile de cazare eliberate începând cu aceasta data sunt valabile 24 de ore; 1 noiembrie, ora 8:00, depunerea cererilor de cazare la Biroul Social al Directiei Servicii Sociale Studentesti”, au anuntat oficialii UAIC.

Tarifele de cazare în caminele studentesti se stabilesc în functie de cheltuielile raportate la un loc de cazare si în functie de gradul de confort din fiecare camin studentesc. Acestea variaza, in caminele C4, C6, C7, C8, C10, C12, C13, de la 120 lei/loc/luna (5 locuri în camera) la 500 lei loc in Akademos pe luna sau 440 lei/loc/luna in Gaudeamus.
Pe de alta parte, Directia Servicii Studentesti (DSS) de la Universitatea Tehnica (TUIASI) „Gheorghe Asachi” anunta studentii: UAIC, Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” si Universitatii Nationale de Arte „George Enescu” (UNAGE) care doresc cazare in Campusul Tudor Vladimirescu ca-si pot depune solicitarile aici: http://campus.tuiasi.ro/17/09/2017/tarifele-de-camin-si-modalitatea-de-plata-a-acestora-in-anul-universitar-2017-2018/. Cazarea studentilor din cadrul acestor universitati se va face in perioada 2 – 6 octombrie 2017, dupa finalizarea procesului de cazare aferent studentilor de la Universitatea Tehnica.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

Universitatea Tehnică a primit încă 136 de locuri bugetate la licenţă

 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a primit de la minister încă 136 de locuri la licenţă, obţinute prin transformarea locurilor de la buget rămase neocupate la master.

Astfel, decanii tuturor facultăţilor au făcut o serie de solicitări pentru numărul de locuri necesare ca studenţii ce îndeplinesc condiţiile de a beneficia de un loc bugetat să îl poată primi. În acest moment, universitatea are un număr de candidaţi înscrişi pe locurile de la buget cu 20% mai mare decât cel de anul trecut, în total 2.830.

„Fiind în momentul în care tragem linie, când redistribuirile interne de locuri s-au finalizat, putem afirma că în acest an, la studiile universitare de licenţă, avem un număr de candidaţi înscrişi la buget cu 20% mai mare decât cei înmatriculaţi anul trecut, respectiv 2.830. Ministerul Educaţiei Naţionale ne-a sprijinit în demersul nostru de a obţine mai multe locuri la licenţă, aprobând astăzi un supliment de 136 de locuri prin transformarea celor neocupate la masterat. În acest moment, ar mai fi nevoie de circa 35 de locuri bugetate la licenţă pentru a acoperi toate solicitările candidaţilor care doresc să urmeze acest ciclu de studii la universitatea noastră, locuri pe care sperăm să le primim cât mai curând”, a declarat prof.dr. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.

Anul acesta, cele mai căutate domenii de la TUIASI au fost cele legate de IT&C (Information Technology and Communications), dar a crescut semnificativ interesul pentru domeniul Mecanicii şi cele conexe, remarcându-se şi o revenire a atractivităţii domeniului Construcţii, în special specializarea ingineriei civile, unde este un deficit mare de ingineri la nivel naţional. Toţi studenţii vor începe activitatea didactică după deschiderea anului universitar, care va avea loc luni, 25 septembrie, în Aula Universităţii Tehnice din Copou.

 Publicație : Ziarul de Iași

 

Cazarea studenţilor: Cămin cu 95 de lei pe lună versus garsonieră cu minim 100 de euro pe lună

Universităţile din ţară îşi aşteaptă studenţii cu zeci de mii de locuri de cazare, pregătite pe durata verii. În unele cămine tarifele s-au majorat, dar tot sunt mult mai mici decât cele practicate pentru închirierea unor garsoniere sau apartamente de pe piaţa imobiliară.

În cămin, se poate sta şi cu 95 de lei pe lună, la Timişoara, în camere cu cinci paturi. Cel mai scump cămin este la Sibiu, dar este un bloc de garsoniere şi apartamente de lux cu toate dotările, inclusiv loc de parcare. Tariful lunar poate ajunge aici şi la 830 de lei. În ceea ce priveşte spaţiile închiriate de pe piaţă, în niciun oraş preţul nu este mai mic de 100 de euro pe lună.

Alba: 200 de lei pe lună în cămin, 150 de euro pe lună, în garsonieră

La Alba Iulia, studenţii Universităţii „1 Decembrie 1918” au la dispoziţie patru cămine studenţeşti în care beneficiază de condiţii extrem de bune, catalogate de reprezentanţii instituţiei de învăţământ ca fiind de „trei stele”.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Diana Câmpan, a declarat, pentru News.ro, că universitatea are trei cămine proprii şi un cămin închiriat, oferind aproximativ 900 de locuri de cazare.

Câmpan a spus că instituţia îşi doreşte să construiască în următorii ani un nou cămin studenţesc, astfel încât să poată asigura toate solicitările de cazare din partea studenţilor care aleg să studieze la Alba Iulia.

”Universitatea noastră pune la dispoziţia studenţilor locuri în patru cămine, trei proprii şi unul închiriat, prin care oferim aproximativ 900 de locuri de cazare. În cadrul acestor cămine putem spune că oferim condiţii de trei stele studenţilor noştri” a spus Diana Câmpan.

Potrivit acesteia, camerele din căminele studenţeşti au băi proprii, televizor, frigider şi acces gratuit la internet, iar în fiecare cămin există săli de lectură dotate cu calculatoare, bucătării utilate şi spălătorii cu maşini de spălat.

Taxa de cămin pe care trebuie să o achite studenţii este de 200 de lei pe lună, fiind la fel ca şi în anul universitar precedent.

Locurile în căminele studenţeşti din Alba Iulia se distribuie printr-un proces on-line, iar la repartizarea acestora contează mediile studenţilor.

Astfel, mulţi dintre tineri se orientează spre piaţa imobiliară, unde chiriile încep de la 150 de euro pentru o garsonieră şi pot ajunge până la 500 de euro pentru un apartament.

Adriana Dan, consultant imobiliar la o agenţie din Alba Iulia, spune că, în municipiu, piaţa chiriilor se confruntă cu o cerere mult mai mare decât oferta, ceea ce a determinat creşterea preţurilor, astfel încât acestea au ajuns să rivalizeze cu cele din marile oraşe cu centre universitare precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Bucureşti.

Potrivit acesteia, cele mai căutate imobile sunt cele din cartierele centrale şi, în special, garsoniere sau apartamente din blocuri noi, mobilate şi utilate.

La Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia studiază în prezent aproximativ 5.000 de studenţi la studiile de licenţă şi masterat.

Arad: 170 de lei pe lună în cămin, 100 de euro în garsonieră

Cele două universităţi din Arad au, în total, disponibile aproximativ 700 de locuri de cazare în cămine studenţeşti, însă acestea pot fi suplimentate, la nevoie, cu locuri în internate şcolare.

Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad deţine două cămine studenţeşti, cu un total de 426 de locuri.

Conform reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior, gradul de ocupare a căminelor în anii anteriori a fost de 90 la sută, astfel că nu au existat cereri ale studenţilor care să nu fi fost rezolvate.

Costul lunar de cazare într-o cameră cu patru paturi este de 170 de lei pe lună, preţ care include zece mese de prânz. În camerele cu două paturi, preţul este de 250 de lei pe lună, tot cu zece mese incluse.

La Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” există aproximativ 280 de locuri de cazare în camere cu 1 – 4 paturi din cămine proprii, ocupate în mare parte de către studenţii străini de la Medicină.

Preşedintele universităţii, Aurel Ardelean, a declarat pentru News.ro că, în cazul în care există mai multe solicitări de cazare, cum s-a întâmplat în anii anteriori, acestea vor fi oferite în internate şcolare.

“Am încheiat contracte cu şcolile care au internate şi locuri disponibile şi le închiriem. Preţul de cazare pentru un student va fi de cel mult 300 de lei pe lună, fără mese incluse”, a declarat Ardelean.

În Arad, studenţii pot închiria garsoniere la preţuri cuprinse între 100 şi 250 de euro pe lună, sau apartamente la preţuri cuprinse între 250 şi 300 de euro, în  zonele apropiate de universităţi.

Cele două universităţi arădene au avut aproximativ 20.000 de studenţi în anul anterior.

Constanţa: 165 de lei pe lună în cămin, 160 de euro pe lună în garsonieră

Universitatea ”Ovidius” oferă studenţilor în noul an şcolar 1.327 de locuri de cazare în cele patru cămine ale instituţiei de învăţământ, două dintre acestea fiind amplasate pe bulevardul Mamaia, iar alte două în zona Pescărie. Din acest număr, 879 sunt oferite studenţilor români, iar restul de 448 sunt pentru bursieri ai statului român, studenţi familişti, medici rezidenţi, persoane cu dizabilităţi, cadre didactice şi angajaţi ai Universităţii.

Tariful achitat de un student aflat la învăţământul fără taxă este de 165 de lei pe lună. Un student aflat la învăţământul cu taxă plăteşte 280 de lei pe lună, 290 de lei pe lună plătesc cadrele didactice şi tot 165 de lei personalul administrativ.

Solicitările pentru un loc de cazare în căminele Universităţii ”Ovidius” mai pot fi depuse până pe data de 25 septembrie, la ora 18.00, după care va fi realizat clasamentul, iar în 27 septembrie pot fi depuse eventualele contestaţii, rezultatele finale ale cazării urmând să fie cunoscute în aceeaşi zi, la ora 21.00. Astfel, cazarea studenţilor va începe din data de 28 septembrie.

Studenţii care nu doresc să stea la cămin sau care nu mai prind locuri aici au parte de numeroase oferte de închiriere a unor apartamente sau garsoniere, multe dintre acestea aflându-se chiar în apropierea instituţiei de învăţământ.

Astfel, o vilă din zona Delfinariu oferă camere de închiriat, preţurile fiind cuprinse între 350-500 de lei de persoană pe lună, iar o altă vilă, aflată la ieşirea din Mamaia spre Năvodari, pune la dispoziţie camere single, pentru 650 de lei pe lună şi pentru două persoane, la 790 de lei pe lună, anunţurile precizând că în aceste tarife sunt incluse şi utilităţile. De asemenea, preţul pentru închirierea unei garsoniere oscilează între 160 şi 180 de euro pe lună, iar studenţii care preferă să stea într-un apartament cu două camere vor plăti între 220 şi 250 de euro pe lună.

Timişoara: 95 de lei pe lună în cămin,  200 de euro pe lună în garsonieră

Căminele celor patru universităţi din Timişoara oferă, în total, peste 13.000 de locuri de cazare, cele mai multe, respectiv circa 6.000 de locuri, fiind disponibile la Universitatea Politehnică din Timişoara, în 16 cămine.

”Sunt disponibile 4.500 de locuri în căminele cu camere de cinci paturi şi 1.600 de locuri în cele cu două paturi. Cazarea studenţilor se face în perioada 21 – 25 septembrie”, au transmis reprezentanţii UPT.

Această universitate a stabilit şi taxele de cazare. Astfel, studenţii care au locuri bugetate vor plăti lunar 95 de lei pentru a locui în camere cu cinci paturi. Cei care nu sunt pe locuri bugetate, vor plăti o sută de lei, pentru aceleaşi camere cu cinci paturi.

În camerele cu două paturi, studenţii de pe locurile bugetate vor plăti 160 de lei, iar cei la fără taxă vor plăti 165 de lei.

Universitatea de Vest din Timişoara are disponibile aproximativ 3.000 de locuri de cazare în cele zece cămine ale proprii. Preţul mediu de cazare este de o sută de lei.

La Universitatea de Vest se depun, an de an, aproximativ 6.000 de cereri de cazare, însă doar jumătate dintre acestea pot fi rezolvate. Oricum, Universitatea are in constructie încă un cămin unde va putea caza studenţi, încercând să rezolve cât mai multe dintre solicitări.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara sunt disponibile aproximativ 2.500 de locuri de cazare pentru studenţi, în şapte cămine. Tarifele de cazare sunt cuprinse între 75 de lei pentru un loc într-o cameră cu patru paturi, 85 de lei în cameră cu trei paturi şi 120-200 lei în cameră cu două paturi pentru studenţii de pe locurile bugetate.

Studenţii de pe locurile nebugetate plătesc 185 de lei pentru un loc în cameră cu patru paturi, 195 de lei pentru un loc în cameră cu trei paturi şi 230-310 lei pentru loc în cameră cu două paturi.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I al României” din Timişoara oferă studenţilor săi peste 1.500 locuri, care sunt disponibile în cinci cămine, dintre care unul de garsonier.

Preţurile de cazare variază de la 125 de lei pentru un loc în cameră cu patru paturi şi 335 lei pentru loc în căminul cu garsoniere.

Studenţii care nu prind locuri în căminele studenţeşti din Timişoara, îşi pot închiria locuinţe în oraş. O garsonieră se poate închiria cu aproximativ 200 de euro pe lună, un apartament cu două camere se închiriază cu peste 300 de euro pe lună, iar cele cu trei camere depăşesc 380 de euro lunar.

Galaţi: 120 de lei pe lună în cămin, 150 de euro pe lună în garsonieră

În căminele studenţeşti aparţinând Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi sunt circa 2.800 de locuri de cazare şi, deşi taxele pentru regia de cămin vor mai creşte, tarifele pentru închirierea unei garsoniere sau a unui apartament în oraş rămân mult mai mari, având în vedere oferta redusă de pe piaţa imobiliară.

Studenţii Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi au la dispoziţie, ca şi anul trecut, circa 2.800 de locuri de cazare, însă taxa pentru regia de cămin s-ar putea majora.

Directorul campusului studenţesc, Cristinel Ioja, a afirmat că până acum studenţii de la buget au plătit o taxă pentru regia de cămin de 120 de lei pe lună, iar studenţii de la taxă 220 de lei pe lună pentru un loc în căminele Universităţii ”Dunărea de Jos”, însă aceste tarife ar putea creşte uşor.

„Au crescut salariile şi am avut şi cheltuielile acestea de reparaţii, investiţii, care s-au ridicat la circa 500.000-600.000 de lei. Prin urmare, va exista o mică majorare a taxei de cazare; nu s-a stabilit încă. Avem circa 2.800 de locuri, ca şi anul trecut, şi vom face tot posibilul să fie loc pentru toţi care vor dori să se cazeze. În medie vor fi câte trei studenţi într-o cameră”, a spus Ioja.

În campusul studenţesc există săli de lectură, o reţea de cantine formată dintr-o cantină mare şi trei micro-cantine, un cabinet medical, un punct de prim-ajutor, un centru de mediere socială, un post de poliţie, o reţea proprie de internet, o reţea de cablu tv, o sală de fintness, precum şi o sală de forţa. Cazarea studenţilor Universităţii Dunărea de Jos se va face în perioada 29 septembrie-2 octombrie.

Pe de altă parte, chiar dacă taxa pentru regia de cămin va mai creşte, tarifele pentru închierea unei garsoniere sau a unui apartament în oraş, sunt cu mult mai mari.

„În general, pentru închirierea unei garsoniere sau a unui apartament cu o cameră preţurile sunt de 150-200 de euro pe lună, în funcţie de zonă şi de dotări. La apartamentele cu două camere preţurile sunt de 200-300 de euro, dar se poate ajunge şi la 600-700 de euro. Oferta este redusă şi din acest motiv s-a ajuns la aceste preţuri; nici nu s-a mai construit, iar apartamentele noi sunt de lux şi nu sunt mulţi cei care îşi permit să le închirieze. Totuşi, sunt studenţi care vin să se intereseze şi am închiriat deja câteva apartamente”, a afirmat administratorul unei agenţii imobiliare din Galaţi.

La cursurile Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi sunt aşteptaţi aproximativ 11.000 de studenţi, dar procedura semnării contractelor de studii pentru noul an universitar se va derula în perioada 28 septembrie-6 octombrie.

Sibiu: 130 de lei pe lună în cămin, 200 de euro pe lună, în garsonieră

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu pune la dispoziţia studenţilor aproximativ 2.000 de locuri de cazare în cele opt cămine pe care le administrează.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii, Teodor Boantă, a declarat, pentru News.ro, că în acest an s-au făcut lucrări de reparaţii şi igienizări în toate căminele, s-au schimbat saltele, perdele, instalaţii, fără însă a fi efectuate transformări majore, acestea fiind realizate în anii precedenţi.

”În căminele ULBS sunt condiţii excelente de cazare, s-au efectuat şi lucrări pe durata verii, căminele urmând a fi pregătite pentru studenţi”, a declarat Teodor Boantă.

Potrivit acestuia, tarifele percepute de Universitate au crescut uşor în acest an, în medie cu zece lei.

Cele mai râvnite sunt locurile din căminele aflate în zona centrală, aproape de majoritatea facultăţilor, adică în căminele 1,2 şi 3. Căminele 1 şi 2 au camere cu câte două sau patru paturi, iar studenţii care locuiesc în ele plătesc între 130 şi 335 de lei pe lună. Tariful depinde atât de tipul de cameră – cu două sau patru paturi, cât şi de tipul de student. Cel mai puţin plătesc copiii cadrelor didactice, orfanii şi bursierii statului român, care învaţă pe locurile bugetate, iar cel mai mult studenţii români sau străini care stau în cameră cu două paturi, la mansardă şi învaţă pe locurile cu taxă.

Căminul 3 este, în general, preferat de studenţii străini. Aici sunt camere cu unul sau două paturi şi garsoniere. Tarifele se încadrează între 305 lei pe lună, pentru studenţii români care învaţă pe locurile bugetate şi 705 lei pe lună pentrun studenţii străini din afara spaţiului comunitar.

Căminul Academica are condiţii de lux. Este format din 30 de garsoniere şi cinci apartamente şi este destinat, în principal, doctoranzilor, masteranzilor şi rezidenţilor familişti. Tarifele sunt cuprinse între 620 şi 830 de lei pe lună. Garsonierele şi apartamentele au însă tot ce trebuie: bucătărie utilată complet, maşină de spălat rufe, loc de parcare.

În restul căminelor, cazarea poate porni şi de la 120 de lei pe lună. În unele cămine însă nu există baie proprie în fiecare cameră, fiind situată pe palier.

Cazarea începe, în 28 septembrie, cu studenţii din anii mari – IV-VI şi continuă cu studenţii din anii mai mici.

Repartizarea locurilor în cămine se face în funcţie de medie şi de facultate.

Mulţi dintre studenţii care vin la Sibiu din alte zone ale ţării sau din judeţ aleg însă garsoniere sau apartamente. În tot oraşul, sunt puse la dispoziţie locuri pentru închiriat. Preţul acestora porneşte de la 200 de euro pentru o garsonieră şi poate ajunge şi până la 400 de euro pentru un apartament de două camere, în funcţie de zona în care este situat imobilul şi de dotările pe care le are apartamentul.

La Univestitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu sunt aşteptaţi peste 14.000 de studenţi care vor învăţa în cele nouă facultăţi care au programe de licenţă şi masterat.

Cluj-Napoca: 100 de lei pe lună în cămin, 250 de euro pe lună în garsonieră

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca dispune de 17 cămine, în care studenţii beneficiază de acces gratuit la internet şi săli de lectură. În campusuri, există posibilitatea ca beneficiarii de cazare să solicite contracost un loc de parcare a autovehiculului.

În incinta Căminelor 14 Haşdeu, 16 Haşdeu, Economica II şi Sport XXI există spălătorii amenajate. La subsolul Căminul 16 Haşdeu studenţii pot folosii spaţiile destinate activităţilor de divertisment şi aparatura din sălile de fitness, iar în apropierea Căminului 2 Haşdeu s-a amenajat un teatru de vară în care studenţii pot organiza diferite activităţi.

În total, sunt peste 5.200 de locuri de cazare al căror tarif este cuprins între 100 şi 170 de lei pe lună. UBB are circa 40.000 de studenţi.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca dispune de peste 4.800 de locuri de cazare în mai multe cămine, cuplate în campusuri. Preţul unui loc poneşte de la 110 lei pe lună.

În Cluj-Napoca, pentru închirierea unui spaţiu de pe piaţa imobiliară, tinerii ar trebui să scoată din buzunar minim 250 de euro pentru o garsonieră, iar pentru aprtamente tarifele ajung şi la 700 de euro pe lună.

Publicație : Adevărul