Eveniment de o tristeţe copleşitoare. Soţii Maleon, conduşi ieri pe ultimul drum

La evenimentul funerar, care a avut loc fără slujba religioasă de înmormântare, au participat peste 300 de persoane. Un discurs emoţionant a ţinut la căpătâiul celor doi chiar decanul Facultăţii de Istorie, care i-a cunoscut îndeaproape pe soţii Maleon . „Să fim atenţi la lumina din ochii celor de lângă noi, şi să o păzim“, a spus acesta.

Peste 300 de persoane au participat ieri, după ora 12, la Cimitirul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ la înmormântarea familiei Maleon, Bogdan şi Anda. Având în vedere circumstanţele morţii, respectiv sinuciderea, înmormântarea a avut loc fără slujba religioasă care se ţine de regulă la astfel de evenimente funerare. Cunoscuţi atât din rândul familiei, cât şi din mediul universitar i-au condus pe aceştia pe ultimul drum, în aşteptarea în continuare a elucidării circumstanţelor care au dus la moartea acestora.

La căpătâiul celor doi a vorbit decanul Facultăţii de Istorie, cel care i-a cunoscut îndeaproape pe soţii Maleon. „De două decenii îi ştiu pe aceşti oameni… I-am cunoscut, dar nu i-am înţeles, şi cred că nimeni nu poate înţelege gestul lor, şi nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Suntem mulţi universitari aici, iar viaţa unui universitar nu e uşoară, faci multe sacrificii, iar cu cât urci mai mult, cu atât renunţi la tot mai multe. Bogdan şi-a făcut întotdeauna datoria oriunde s-a aflat, şi mai avea atâtea de realizat“, a vorbit prof. univ dr. Petronel Zahariuc. „Să fim atenţi la lumina din ochii celor de lângă noi, şi să o păzim“, a încheiat acesta, după care cei prezenţi s-au rugat pentru iertarea celor doi soţi dispăruţi atât de tineri: la 42, respectiv 38 de ani.

Publicație : Ziarul de Iași și Adevărul și Evenimentul

 

Studentii Universitatii Tehnice din Iasi au ACCES GRATUIT la cele mai VALOROASE reviste de specialitate din LUME

Universitatea Tehnica (TUIASI) „Gheorghe Asachi” din Iasi anunta ca, in urma Conferintei Nationale Acces la Literatura Stiintifica, editia a V-a, prestigioasa DeGruyter si Enformation, ofera o perioada de acces gratuit la colectiile de reviste ale editurii DeGruyter (la adresa: https://www.e-nformation.ro/events/acces-gratuit-post-conferinta-la-colectiile-de-reviste-de-gruyter).

Astfel, pana pe 28 februarie, studentii Politehnicii iesene pot avea acces in urmatoarea maniera: pe baza de IP institutional sau de acasa (acces mobil): din Profil Institutional.

De reliefat ca, De Gruyter publica lucrari academice de cel mai înalt nivel, de peste 260 de ani. Localizata în Berlin (Germania), compania lanseaza peste 1.300 de titluri noi în fiecare an în Stiintele umaniste, Stiintele sociale, Medicina, Stiintele naturii si Drept. Aici se publica peste 750 de reviste si se ofera o gama larga de continut digital. Grupul de companii include editurile De Gruyter Akademie Forschung, Birkhäuser, De Gruyter Mouton, De Gruyter Oldenbourg, De Gruyter Open.

„Este vorba de peste 900 de reviste, 381 pe baza de abonament, 565 în regim open access. Sunt peste 860 de reviste în limba engleza, 306 din acestea pe baza de abonament, aproximativ 30 de reviste electronice noi în 2016 si noua reviste în 2017. Ca impact, 163 reviste au primit un factor de impact în 2016. In plus, aici sunt incluse 460 de servicii diferite de indexare, inclusiv: Web of Science, Scopus, Compendex, JGate si ProQuest”, au transmis oficialii TUIASI.

Publicație : Bună Ziua Iași