O noua sedinta a sefilor de la Universitatea Cuza din Iasi. Iata ce VIZEAZA masurile

Saptamana aceasta (marti, 27 iunie 2017 – nr.) au fost supuse dezbaterii si aprobarii în sedinta ordinara a Senatului Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi o noua serie de masuri ce vizeaza intreaga comunitate academica a institutiei de invatamant superior.
Acestea au vizat aprobarea urmatoarelor regulamente: cel privind activitatea profesionala a studentilor – ciclul de studii universitare de licenta, privind activitatea profesionala a studentilor – ciclul de studii universitare de master si institutional de organizare si functionare a studiilor universitare de doctorat.
„Observatie: primele trei puncte au fost aprobate în contextul prevederilor art. 136 «alin.» din Legea Educatiei Nationale1/2011: Senatul universitar al fiecarei institutii de învatamânt superior aproba anual, cu cel putin trei luni înainte de începerea anului universitar, regulamentul privind activitatea profesionala a studentilor, precum si calendarul activitatilor educationale specifice semestrelor academice de studiu”, arata membrii Senatului.
Pe de alta parte, a fost aprobat si regulamentul privind organizarea si desfasurarea practicii pedagogice. Toate acestea se vor aplica începând cu anul universitar 2017-2018. In final, a fost aprobata solicitarea Facultatii de Informatica privind înfiintarea „Laboratorului de stagii de practica profesionala si de cercetare” în cadrul Departamentului de Informatica.
De asemenea, a fost avizata pozitiv solicitarea Facultatii de Geografie si Geologie privind acordarea titlului de „Doctor Honoris Causa” catre prof. univ. dr. Jean-Paul Carriere de la Universitatea din Tours – Franta respectiv cea similara a Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) privind acordarea titlului onorific de „Professor Emeritus” catre prof. univ. dr. Constantin Sasu.

Publicație: Bună Ziua Iași

 

 Școală de vară la UAIC pentru elevii care aparțin unor grupuri dezavantajate socio-economic

 În perioada 10-24 iulie 2017, Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează  Școala de vară  „Hai la facultate! Să descoperim împreună vara universitară la Cuza! – VINOlaUAIC!”,  dedicată unui număr de 50 elevi din clasele terminale de la liceele cu performanțe scăzute din țară ( lista liceelor eligibile) și care aparțin unor grupuri dezavantajate socio-economic (venituri scăzute, rezidență în mediul rural etc).

Pe parcursul a două săptămâni, elevii vor participa la diverse activități, cum ar fi: prezentarea ofertei educaționale și a facilităților oferite de UAIC studenților, participarea la cursuri și seminarii, activități de consiliere profesională și orientare în carieră, ateliere de lucru în domenii specifice. De asemenea, elevii vor avea posibilitatea de a participa la activități recreativ – sportive (jocuri de echipă, proiecții de film, concerte folk)  sau diverse evenimente culturale, dar și de a descoperi obiectivele turistice ale Iașului în cadrul unor vizite ghidate.

Pentru a participa la această școala de vară, elevii trebuie să completeze până pe data de 7 iulie 2017 formularul online de mai jos.

Elevii participanți vor beneficia constant de sprijinul personalului academic, reprezentanților asociațiilor studențești și al studenților voluntari, astfel încât să trăiască o autentică experiență studențească care să-i stimuleze să urmeze studiile universitare.

Școala de vară este organizată în cadrul Schemei de Granturi pentru Universități, finanțată prin Proiectul privind învățământul secundar (ROSE).

Proiectul  are ca obiectiv principal îndrumarea școlară și profesională a 200 de elevi de liceu din clasele terminale (8 grupe a câte 25 elevi fiecare) aflați în situații de risc, prin organizarea de programe de vară anuale (în iunie-iulie), în perioada 2017-2019.

Prin organizarea acestui program se urmărește familiarizarea elevilor cu mediul academic și îmbunătățirea procesului de tranziție de la învățământul liceal la cel universitar.

Participarea la această Școală de Vară este gratuită, cazarea, masa și transportul fiind asigurate de organizator. Formularul de înscriere este disponibil la http://www.uaic.ro/vinolauaic/.

 Publicație: Ziarul de Iași și Bună Ziua Iași

 

Universitatea Tehnica din Iasi a organizat cea de-a V-a editie a Conferintei Internationale ModTech2017

Universitatea Tehnica (TUIASI) Gheorghe Asachi din Iasi a organizat cea de-a V-a editie a Conferintei Internationale ModTech2017, în perioada 14 – 17 iunie, 2017, la Sibiu, în colaborare cu Asociatia Profesionala ModTech si Universitatea Lucian Blaga, în calitate de gazda.
La eveniment au fost co-organizatori institutii de prestigiu din tara si din strainatate, precum Societatea de Tehnologia Pulberilor din Japonia, Universitatea Silesiana de Tehnologie din Gliwice, Polonia, Universitatea Alecu Russo din Balti, Republica Moldova, Universitatea Maritima din Constanta si toate universitatile de profil din regiunea Moldovei. La conferinta au participat si zece membri din „The Korean Society of Manufacturing Technology Engineers”.
„La cea de-a V-a editie conferinta a reunit specialisti în domeniul tehnologiilor moderne de fabricatie si a procesarii materialelor atât din România, cât si din alte tari ale lumii cum ar fi: Croatia, Franta, Germania, Irlanda, Japonia, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie. Cu aceasta ocazie, cei 126 de participanti au dezbatut cele mai noi informatii cu privire la domeniile de cercetare cuprinse în tematicile conferintei”, aprecizat prof. univ. dr. ing. Dumitru Nedelcu, organizator al conferintei, cadru didactic al TUIASI.

Publicație: Bună Ziua Iași și Evenimentul

 

220 de invenţii la Salonul de la Universitatea Tehnică

Unul dintre cele mai importante evenimente de inventică din Iaşi a început ieri, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (TUIAŞI), urmând să aibă loc mai multe activităţi şi astăzi, dar şi vineri. Evenimentul, intitulat „INVENTICA 2017“, este organizat de către TUIAŞI şi Institutul Naţional de Inventică din Iaşi. 

Manifestările sunt constituite dintr-o serie de conferinţe, dar are loc şi un salon de inventică. Astfel, expoziţia brevetelor şi a patentelor a avut loc ieri în Sala Paşilor Pierduţi, împreună cu deschiderea oficială a Salonului, care a început de la ora 11. Astăzi, în Aula „Gheorghe Asachi“ din Copou, vor avea loc prezentări ale unor lucrări din cadrul conferinţei, deschiderea oficială a evenimentului urmând să aibă de la ora 9.30.

„Sunt două manifestări ştiinţifice care se completează reciproc. La Salon se vor prezenta realizările de natură tehnică, ştiinţifică, brevetele de invenţie şi proiectele de cercetare, iar la conferinţă se va pune accentul pe metodele şi tehnicile de creaţie, pe metodologia cercetării ştiinţifice. Inventica va fi abordată atât ca ştiinţă, cât şi ca artă în procesul de testare a noului“, a declarat prof.dr.ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare şi asigurarea calităţii la TUIAŞI.

Astăzi, primul invitat care va lua cuvântul este profesorul Radu Munteanu, care va susţine conferinţa „Despre ştiinţă şi nu numai“. De asemenea, tot astăzi vor avea loc prezentările lucrărilor „Progres, Interese, Dogmă“, realizată de către prof.dr. Victor Iliescu, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, „Ştiinţa şi Arta“, realizată de lect. univ. dr. Cristian Ungureanu de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“ din Iaşi, iar de la TUIAŞI Neculau Seghedin va prezenta „TUIAŞI, Inginerie şi literatură“. La finalul evenimentului, mâine, de la ora 11, va avea loc şi o festivitate de premiere a participanţilor, anul acesta fiind aproximativ 220 de invenţii prezentate la „INVENTICA 2017“.

Publicație: Ziarul de Iași și Bună Ziua Iași

 

Cum alegi facultatea potrivită

Expertul în consiliere şi orientare profesională, Marian Crăciun, explică tot ce trebuie să ştie tinerii pentru a alege facultatea potrivită. „Odată ce devin studenţi, au o mulţime de oportunităţi, trebuie doar să întindă mână şi să le acceseze”

Părinţii vor să te faci medic sau avocat, ştii că piaţa muncii merge foarte bine în IT, dar tu mereu ţi-ai dorit să fii actor. Ce faci la sfârşitul clasei a XII-a când timpul merge pe repede înainte şi facultăţile sunt multe şi diverse? Paşii pentru alegerea facultăţii potrivite, cum să-ţi descoperi abilităţile şi cât de importantă este facultatea într-o vreme în care poţi să te angajezi şi fără studii superioare sunt doar câteva dintre lucrurile pe care expertul în consiliere şi orientare profesională, Marian Crăciun, le-a dezvăluit pentru Adevărul.

Adevărul: Cum pot absolvenţii de clasa a XII-a să-şi aleagă facultatea potrivită?

Marian Crăciun: În primul rând, absolvenţii de liceu trebuie să ştie că nu orice facultate este potrivită pentru oricine. În momentul în care te orientezi către o facultate trebuie să ştii foarte bine dacă ţi se potriveşte. Procesul acesta de descoperire ar trebui să înceapă încă din gimnaziu şi să continue pe toată perioada liceului. Din nefericire, şi spun asta din calitatea mea de consilier şi de reprezentant al Asociaţiei Consilierilor Români, lucrul acesta nu se întâmplă. Ei într-un fel trebuie să completeze aceşti paşi pe repede înainte, în clasa a XI-a şi a XII-a. Este clar că alegerea facultăţii trebuie să se facă în funcţie de profilul personal al fiecărui candidat, creat pe o parte de propriile interese şi calităţi şi pe altă parte de gradul de pregătire. Există încă facultăţi la care dacă te duci fără a avea deja cunoştinţele necesare, s-ar putea să descoperi că este cam greu să termini. Este un proces care odată început, trebuie dus până la capăt şi de foarte multe ori, implicarea unui consilier şcolar este foarte importantă. Acesta ştie paşii care trebuie urmaţi şi cu care le-ar fi mai uşor elevilor să se descurce. Nu poţi să ajungi să te cunoşti foarte bine fără să ai un feedback din partea apropiaţilor şi fără să treci nişte teste pe care poţi să le accesezi mai uşor la recomandarea unui consilier.

Dar ştiu tinerii abia ieşiţi din adolescenţă să-şi descopere singuri calităţile?

În primul rând ar trebui să caute consilierul de la şcoală. Din nefericire, sistemul n-are suficiente persoane abilitate în acest sens, dar există alternative şi la nivelul facultăţilor. Universităţile pun la dispoziţia posibilor viitori studenţi servicii gratuite de orientare şi consiliere în carieră. Eu personal cred foarte tare în acele întâlniri de grup, în care li se spune elevilor „pentru a urma o anumită facultatea ai nevoie de anumite abilităţi. Abilităţile pentru facultatea X sunt acestea. Unde te vezi tu pe o scară de 1 la 10 în raport cu competenţele respective?” şi atunci este mult mai simplu pentru cea mai mare parte a elevilor să filtreze. Este de fapt un filtru natural prin care sunt date deoparte facultăţile care nu-ţi plac, care sunt prea grele sau care necesită anumite abilităţi. Atunci procesul de autocunoaştere este foarte simplu: ai aflat ce anume te interesează şi poţi să analizezi ce anume ţi-ar mai trebui pentru a ajunge să faci performanţă în acel domeniu.

În această perioadă, absolvenţii de clasa a XII-a susţin examenul de bacalaureat. Ce-i sfătuiţi pe aceia dintre ei care încă nu s-au hotărât în privinţa facultăţii sau încă nu sunt siguri?

E deja destul de târziu, dar un consilier i-ar putea ajuta în măsura în care pe ultima sută de metri, pot să conştientizeze printr-o discuţie faţă-n faţă, care sunt facultăţile la care au şanse reale şi cele la care n-ar trebui să ajungă. Pentru că admiterea la facultate presupune anumite condiţii tehnice ca media la bacalaureat si concurenţa, iar cele mai multe dintre universităţi pun aceste informaţii la dispoziţie. Astfel, candidaţii îşi pot evalua şansele. Pe altă parte ţine de abilităţile personale. Trebuie o doză mare de pasiune pentru a compensa anumite competenţe care sunt necesare facultăţii dorite, dacă acestea nu există.

Sunt mulţi studenţi care abandonează facultatea…

Cea mai mare problemă a abandonului universitar este proasta alegere a facultăţii care este determinată de lipsa unei culturi a consilierii în şcoală. Am făcut un studiu statistic, dacă mergi în orice liceu sau universitate, nevoia de servicii de consiliere este undeva la 70%- 80%. Elevii nu studiază profilul facultăţii în adâncime dinainte, chiar să ştie şi să discute cu profesori sau studenţi. De multe ori, unul dintre motivele de eşec e legat de faptul că ajung să studieze materii pe care nu le bănuiesc. Un exemplu este statistica la facultăţi considerate exclusiv umaniste, ca psihologia sau sociologia. Noi folosim o baterie de teste gratuite pentru candidaţi la admitere sau studenţi, care arată atât interesele, cât şi abilităţile specifice.

În afară de lipsa informării, pe locul doi se clasează veniturile. Nu e îndeajuns să-ţi doreşti o facultate, trebuie să ştii şi în ce te bagi din punct de vedere financiar.

Şi mai e categoria de tineri care tind să aleagă o facultate doar pentru şansele unei cariere cu bani, fără să se gândească dacă li se şi potriveşte.

Asta este tot o chestiune de motivaţie. Dacă motivaţia ta esenţială este să faci foarte mulţi bani, vei face eforturile corespunzătoare şi n-o să ţi se pară greu să înveţi lucruri complicate ca latina. Dacă motivaţia rămâne strict legată de bani şi nu şi de restul de abilităţi necesare, rişti să descoperi că faci foarte mulţi bani, dar nu te satisface în niciun fel. Cunosc cazuri de oameni care au făcut o meserie foarte bănoasă, au ajuns într-o criză şi au renunţat la calea respectivă pentru că nu aveau suficientă tragere de inimă.

Există studenţi cărora părinţii le decid viitorul. Se poate schimba asta?

Da, cu ajutorul unei discuţii foarte sincere, deschise şi mai ales argumentate cu părinţii. Sunt convins că orice chestiune sentimentală poate fi învinsă cu argumentul corespunzător. În urma unei sesiuni de consiliere, cunoscându-te foarte bine şi cunoscându-ţi foarte bine abilităţile şi interesele proprii, este mult mai simplu să-ţi construieşti o argumentaţie în faţa oricui. E cumva în oglindă cu eseul motivaţional pentru intrarea la facultate, îţi construieşti practic aceeaşi argumentaţie în faţa părinţilor.

Deja nu mai cred că trăim în acea situaţie în care dacă eşti artist mori de foame. Un artist cu calităţi antreprenoriale dezvoltate poate să facă performanţă economică la fel de bună ca un om de afaceri într-un anumit domeniu.

Sunt oameni care lucrează şi n-au studii superioare…sau oameni care au studii superioare, dar profesează în cu totul alt domeniu. În prezent, cât de important e să faci o facultate? 

Întotdeauna se uită de rolul formator al facultăţii şi se pune prea mare accent pe zona de informare. Evident că dacă eşti fizician, nimeni n-o să-ţi dea pe mână o centrală atomică fără să-ţi verifice bine cunoştinţele teoretice, dar în ultima vreme, se pune din ce în ce mai mult accentul pe abilităţile transversale, pe ceea ce faci pe lângă facultate. Surprinzător, cei mai mulţi studenţi cu performanţă pe piaţa muncii, nu sunt totdeauna cei mai buni studenţi de la facultate, ci sunt cei care au reuşit să îmbine partea de formare şi de autoformare cu partea de învăţare.

Există tineri care iau meditaţii ani buni pentru a intra la o anumită facultate ca în cele din urmă se eşueze. Rămân două alternative: ori stau pe tuşă un an şi încearcă în următorul an, ori merg la a doua opţiune. Care e cea mai bună soluţie?

Aici am avut experinţe şi pozitive şi negative. Am avut trei cazuri în care au picat admiterea la facultatea dorită, au ales al doilea plan şi au reuşit să facă performanţă la a doua facultate mai mare decât ar fi făcut la prima.

Eu cred foarte tare că şi în cazul unei a doua şanse, trebuie să evaluezi foarte bine opţiunile pentru că acestea trebuie să rezoneze cu tine însuţi.

Publicație: Adevărul