Rectorul interimar de la Cuza, intalnire cu un oficial al Statelor Unite ale Americii

Aproximativ 300 de studenti ai Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi au participat (vineri, 3 martie 2017 – n.r.) la întâlnirea cu Anne Redalen Fraser, Vice-Consul al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România. Aflata pentru prima data atât în vizita la Cuza, cât si în regiunea de Nord-Est a Romaniei – Fraser a prezentat studentilor informatii utile despre Programul Work and Travel, etapele interviului si procedura de obtinere a vizei pentru SUA.
Înaltul oficial american a fost primit prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, Ordonatorul de Credite al UAIC, iar în cadrul discutiilor a fost abordata oportunitatea de dezvoltare a unor proiecte de interes comun. De reamintit ca, Romania este a doua tara din lume ca numar de participanti in acest program, dupa Jamaica.

Publicație: Bună Ziua Iași

Universitatea Cuza din Iasi, laureata a „CFA Institute Research Challenge”

Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi a câstigat, pentru a III-a oara – „CFA Institute Research Challenge” România si Republica Moldova, o competitie anuala desfasurata sub auspiciile CFA Institute, care ofera, începând din 2007, mentorat direct si training intensiv în analiza financiara celor peste 15.000 participanti din peste 1.000 de universitati din întreaga lume. Faza finala a competitiei locale a fost organizata de CFA România si a avut loc în data de 4 martie 2017, la Bucuresti.
Evenimentul a reunit reprezentantii celor mai importante scoli de economie din România si Republica Moldova: Universitatea Cuza din Iasi, Academia de Studii Economice din Bucuresti, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu si Academia de Studii Economice din Moldova.
Echipa care a reprezentat Universitatea a fost formata din studenti ai Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA): Daniela Balutel, Gheorghe Cojocaru, Daniela Dabija – masteranzi în cadrul programului cu predare în limba engleza „Finance and Risk Management” (FRM) si Paul Carcea respectiv Alexandru Serban – studenti în cadrul programului de licenta cu predare în Limba engleza – Business Administration (BA).
„Cei cinci studenti si-au asumat, începând din luna octombrie 2016, rolul unor analisti financiari si au desfasurat timp de cinci luni o intensa activitate de cercetare financiara a companiei ELECTRICA SA, sub coordonarea unui practician si a unui profesor: Andreea Nica, CFA, PRM, în calitate de industry mentor din partea CFA Society România, si Silviu Ursu, conferentiar universitar si coordonator al FRM, în calitate de faculty adviser din partea Universitatii Cuza din Iasi. Raportul de analiza investitionala elaborat a fost prezentat cu succes în fata unui juriu format din membri ai Asociatiei Analistilor Financiari Certificati Internationali din România”, au transmis oficialii UAIC.
Repetarea succeselor din primele doua editii desfasurate în România ale CFA Institute Research Challenge, când echipe formate din masteranzi FRM au câstigat competitia nationala si au reprezentat România la finalele regionale din Londra si Milano, demonstreaza abilitatile si cunostintele obtinute în cadrul acestui program de masterat cu diploma-dubla. FRM – masteratul For Ready Minds al Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi, cu un curriculum armonizat cu cel al programului CFA si organizat în colaborare cu patru universitati de referinta din Europa, ofera garantia unei perfomante ridicate în analiza financiara si investitionala, precum si în cercetarea economica. Echipa Universitatii Cuza va reprezenta România în finala EMEA a CFA Institute Research Challenge care va avea loc în aprilie 2017, în Praga – Republica Ceha.

 Publicație: Bună Ziua Iași și Evenimentul


Cel mai TARE student al Iasului a facut furori in Europa! Alaturi de el au fost laureati si alti colegi

  • Veste spectaculoasa pentru mediul educational iesean! • Ovidiu Avadanei, declarat „Elevul Anului 2017” la Iasi, a reusit o noua performanta de exceptie • Astfel, in calitatea sa de student in anul I al Facultatii de Matematica de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, alaturi de alti colegi ai institutiei de invatamant superior pe care o reprezinta, acesta s-a aflat pe lista selecta a marilor laureati ai editiei din acest an a Olimpiadei Internationale de Matematica – SEEMOUS, desfasurata în Macedonia • De asemenea, la valoroasa intrecere au luat parte si sase studenti de la Politehnica ieseana, dintre care cinci au fost medaliati 

Studentii Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi au obtinut sapte medalii la Olimpiada Internationala de Matematica – SEEMOUS desfasurata în Macedonia, între 28 februarie si 5 martie 2017. Delegatia de la Cuza a fost formata din studenti ai Facultatii de Matematica si a celei de Informatica, care s-au întors la Iasi cu medalii de aur, argint si bronz. De remarcat ca, Ovidiu Avadanei – declarat „Elevul Anului 2017”, actualmente student în anul I al Matematica, a câstigat medalia de aur.
„Pe de alta parte, doi studenti ai Facultatii de Informatica – Radu Miron, respectiv Cristian Vîntur – au obtinut medalii de argint. Alte patru medalii de bronz au fost obtinute de Matei Havârneanu «Matematica, anul I», Cezar Port «Matematica, anul I», Georgiana Ingrid Stoleru «Informatica, anul II» si Victor Talif «Informatica, anul II». SEEMOUS este un concurs cu participare internationala organizat de Societatea Matematica din Sud-Estul Europei si care se adreseaza studentilor din primii doi ani de studiu. Anul acesta, a avut loc cea de-a XI-a editie a concursului la Ohrid, Macedonia. La concurs au participat, în total, 84 de concurenti, reprezentând 17 echipe din România, Bulgaria, Grecia, Turkmenistan si Argentina”, au transmis oficialii UAIC. De asemenea, conf. univ. dr. Claudiu Volf, din cadrul Facultatii de Matematica si conf. univ. dr. Corina Forascu, de la Facultatea de Informatica au coordonat cele doua echipe cuziste si au fost membri ai juriului international.
„Pot sa confirm ca problemele propuse au avut un grad de dificultate destul de ridicat si au solicitat serios capacitatile studentilor. În opinia mea, participarea la SEEMOUS 2017 a confirmat calitatea învatamântului matematic de la Cuza si totodata a fost o minunata ocazie pentru studentii nostri de a cunoaste si lega prietenii cu studenti din alte centre universitare românesti si straine”, a declarat conf. Claudiu Volf.
La competitie au participat si sase studenti ai Universitatii Tehnice (TUIASI) Gheorghe Asachi. Dintre acestia, Florina Pantilimonescu – anul I la Facultatea de Arhitectura  G.M Cantacuzino respectiv Constantin Marian Mereu, Andrei Alexandru Baciu, Ioana Sabina Stoian si Florin Alexandru Vasluianu – toti din anul al II-lea la Facultatea de Automatica si Calculatoare (AC) au obtinut medalii de bronz. Alaturi de acestia a participat si Delia Gabriela Burdea – anul I la AC.

Publicație: Bună Ziua Iași