9 noiembrie 2019
EXCLUSIV! Acest loc se află la periferia Iașului. Bogătașii ar da totul să-l poată avea
Este unul dintre cele mai spectaculoase și incitante locuri. El se află chiar la periferia orașului Iași. Aici, în ultimii ani, s-au întâmplat o serie de fapte aparte. Marii milionari, oriunde s-ar afla, ar investi sume importante pentru a avea așa ceva. Totul ține de un domeniul esențial pentru viața de zi cu zi. E vorba despre vietăți care sunt din ce în ce mai rare. Cei care administrează spațiul au decis să facă dezvăluiri, în premieră. La nivel mondial, exemplarele deținute de această instituție sunt la mare căutare și comercializate la prețuri mari.
În statele dezvoltate, asemenea locuri și specii de vietăți sunt foarte bine protejate. Mai mult, sunt investite zeci de milioane de euro sau dolari. Din fericire, chiar la periferia Iașului există un asemenea loc. El aparține Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Cei care administrează spațiul au decis să facă dezvăluiri, în premieră. În prim-plan este adm. fin. grad. I (S) Cristian Alin Barbacariu. El este coordonatorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură și Ecologie Acvatică. Aceasta se află în localitatea Iezăreni, județul Iași.
„Sunt foarte puține asemenea locuri, în toată România. Această Stațiune a intrat în proprietatea Universității «Cuza», în anul 2002. De câțiva ani, am demarat un amplu proces de creștere a unor specii de pești. Vorbim despre sturioni, nisetru și cegă. Exemplarele pe care le avem au trei ani. Ei ajung la maximă dezvoltare pe la zece ani. Important de menționat este că vorbim despre specii românești. Acum, în România, cei mai mulți crescători aduc asemenea exemplare din străinătate”, a punctat Barbacariu.
Pasiune, muncă în echipă și devotament
Administratorul de la Ezăreni arată că totul se face în echipă. Nu contează că e zi sau noapte, weekend, atunci când este nevoie, se intervine.
„Ceea ce facem noi pleacă din pasiune. Nu poți face nimic de unul singur, tocmai de aceea mereu le mulțumesc colegilor mei. Asta pentru implicarea, pasiunea și interesul de care dau dovadă. Exemplarele noastre sunt folosite pentru a popula acvacultura din Moldova sau din toată România. Tot ceea ce facem aici respectă normele legate de activitatea ecologică. Hrana peștilor este una naturală și bine aleasă”, mai reliefează Alin Barbacariu.
O tradiție de peste jumătate de secol
Interesant de spus este că ceea ce se întâmplă acum la Ezăreni are o tradiție de peste jumătate de secol.
„Ceea ce facem noi aici are o tradiție îndelungată. La 1961 era Stațiunea de Cercetări Piscicole Podu Iloaiei. Ea este cea mai veche unitate de profil din Moldova. Profilul stațiunii noastre este științifico-didactic, cu cercetări fundamentale și aplicative. Asta pe linia conservării calității mediului acvatic din amenajările piscicole și apele publice. Repet, este foarte importantă munca colegilor noștri de la Ezăreni având în vedere domeniul în care activăm. Pe teritoriul Stațiunii se află opt bazine piscicole cu o suprafață utilă de 59.940 m2. Acesteia îi corespunde un volum de 98.780 m3. Alimentarea cu apă se face din acumularea Ezăreni, prin pompare. Evacuarea se realizează gravitațional printr-un canal în râul Ezăreni”, a mai punctat administratorul.
Stație de reproducere artificială a peștilor
Mai departe, baza materială a stațiunii este una amplă. Aceasta cuprinde laboratoarele de cercetări. Ele se axează pe hidrochimie, hidrobiologie, tehnologii piscicole, nutriție, selecție și ameliorare, pescuit.
„E și bibliotecă. Stația de reproducere artificială a peștilor are 2.800 metri pătrați. Se află și o instalație de fabricare a hranei concentrate pentru pești. Dispune și de o biobază piscicolă alcătuită din șase heleșteie. Acestea sunt populate cu efective piscicole din 15 specii indigene și aclimatizate”, spune Alin Barbacariu.
Creștere în bazine exterioare
La Ezăreni, activitatea presupune realizarea lucrărilor de reproducere artificială. Este completată de cea natural-dirijată la speciile existente în inventarul stațiunii. E vorba și despre crap, știucă, șalău, somn sau crap japonez. Creșterea în bazinele de pamânt, exterioare, ale stațiunii se face în diferite sisteme. Ele sunt de creștere semi-intensive și intensive. Sunt și diferite tehnologii net îmbunătățite față de cele clasice și cu producții sporite.
„Hrănirea se face cu furaje extrudate, granulate, pe bază de cereale, șroturi și făinuri proteice, folosind hrănitori automate. „Esențial în tot ceea ce facem este să fim susținuți. Nu e o muncă ușoară, necesită mult efort și dedicație. Ne pregătim pentru noi investiții, pentru dezvoltarea Stațiunii. E un domeniu fascinant, esențial și vital pentru comunitatea în care trăim”, a conchis Alin Barbacariu.
Publicație : Bună Ziua Iași
Centrul de resurse și dezvoltare în domeniile psihologie și educație, la Iași
Moment interesant pentru Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Iași, din cadrul Universității „Cuza”. Săptămâna aceasta a fost lansat proiectul Centrul de resurse și dezvoltare în domeniile psihologie și educație. Acesta își propune să ofere studenților resursele necesare integrării și adaptării pentru exigențele vieții academice. Totul pleacă de la implicarea activă a acestora în activități remediale. Vorbim și despre optimizarea performanței academice, de consiliere și de dezvoltare profesională și personală. În prim-plan au fost premisele și importanța unui proiect de creștere a retenției studenților vulnerabili.
Publicație : Bună Ziua Iași
Aproape 100 de posturi scoase la concurs la UMF Iași. Repartizarea pe facultăți
Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a aprobat scoaterea la concurs a 97 de posturi didactice în sesiunea noiembrie 2019 – februarie 2020, în contextul în care majoritatea sunt pentru promovarea cadrelor didactice deja înscrise în universitate pe poziţii superioare.
„Am susţinut scoaterea la concurs a tuturor posturilor didactice libere în statele de funcţii ale facultăţilor şi, ca de fiecare dată de când sunt rector, m-am dus personal la Bucureşti cu propunerile noastre, pentru a mă asigura că nu sunt probleme la Ministerul Educaţiei. Cadrele noastre didactice sunt bine pregătite, au rezultate foarte bune, atât pe plan didactic, cât şi partea de cercetare, şi mi se pare firesc, odată îndeplinite condiţiile de promovare, să îşi dorească să avanseze în grad“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
La Facultatea de Medicină, pentru perioadă nedeterminată, se vor scoate la concurs patru posturi de profesor, 16 de conferenţiar, nouă de şef lucrări şi patru de asistent.
La Facultatea de Medicină Dentară: două posturi de profesor, trei de conferenţiar, opt de şef lucrări şi şapte de asistent.
La Facultatea de Farmacie: un post de profesor, un post de conferenţiar şi 13 de şef lucrări.
La Facultatea de Bioinginerie Medicală – două de conferenţiar, trei de şef lucrări şi post de asistent.
Pentru perioadă determinată, se vor scoate la concurs 19 posturi de asistent – la Medicină, cinci posturi de asistent – la Medicină Dentară şi trei la Bioinginerie Medicală.
Publicație : Ziarul de Iași
ASE Bucureşti ocupă în continuare poziţii notabile în clasamentul Times Higher Education World University Rankings by Subject
Academia de Studii Economice din Bucureşti se poziţionează pe locurile 501+ în domeniul Business & Economie şi 601+ în domeniul Ştiinţe sociale, la nivelul universităţilor din lume, conform clasamentului Times Higher Education World University Rankings by Subject 2020, dat publicităţii la data de 6 noiembrie 2019.
În această ediţie a clasamentului sunt prezente numai patru universităţi din România, în cele două domenii, toate membre ale Consorţiului Universitaria, care se află în aceeaşi categorie de locuri.
Acestea sunt: Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi Universitatea din Bucureşti.
Clasamentul analizează cele mai bune universităţi de cercetare şi predare din lume pe baza unui set de indicatori care evaluează calitatea predării şi a mediului de învăţare, calitatea, volumul şi impactul cercetării ştiinţifice, gradul de internaţionalizare a universităţii şi relaţia cu mediul de afaceri. Rezultatele pot fi consultate la următoarele linkuri:
Publicație : Adevărul
The Guardian view on the fall of the Berlin Wall: history’s lessons
It was hailed as the definitive triumph of liberal democracy. Thirty years on, the lessons of 1989 look rather different
“The owl of Minerva begins its flight only with the coming of the dusk,” wrote Hegel in the Philosophy of Right. This was a poetic way of saying that wisdom and understanding only come with hindsight, and history never ceases to play itself out in unanticipated ways. As Germany marks the 30th anniversary of the fall of the Berlin Wall this weekend, a flapping of wings is audible.
After the extraordinary events of 9 November 1989, when east Berliners poured through the Wall’s checkpoints, calling time on the cold war and the communist era in Europe, many assumed that a definitive victory had been won for liberal democracy. Francis Fukuyama famously suggested the triumph of western values could signal “the end of history”.
China’s massacre of pro-reform protesters earlier that year pointed to alternative outcomes; and Mr Fukuyama has since revised his view. But for 20 years or so, Europe seemed to bear the verdict out. This was liberalism in excelsis. As the EU expanded eastwards, the former Warsaw Pact countries democratised, privatised state assets and grew considerably richer, despite economic pain and severe hardship along the way.
Yet three decades on from the destruction of what West Berlin’s mayor, Willy Brandt, called the “Wall of Shame”, the liberal consensus that swept all before it in the 90s and 2000s is suddenly fragile. This feels like a shadowed, equivocal anniversary. In eastern Europe, rightwing nationalist parties have flourished in the smaller towns and rural areas that have seen little of the wealth accrued in capitals such as Warsaw and Budapest, and have suffered as young people have upped sticks and left. Barriers have sprung up again: barbed wire fences keep out refugees and migrants on Hungary’s eastern borders. The country’s prime minister, Viktor Orbán, styles himself the champion of “illiberal democracy”, an authoritarian brand of nationalism that targets minorities and disdains the notion of universal human rights. In Poland, the Law and Justice party – re-elected for a second term last month – has defied liberal democratic norms to target judges and control the media. Close to Berlin, in the east German state of Thuringia, the CDU finished behind the far-right nationalist AfD in state elections.
The depressing emergence of an aggressive rightwing populist nationalism has not been confined to the east. The rise of Matteo Salvini’s League party in Italy, the support for Marine Le Pen in France and the Brexit referendum result can also be traced, in part, to flaws in the liberal thinking which remade Europe with supreme self-confidence after 1989. Too little attention was paid to the regions, places and individuals which lost out in the emerging single market, established in 1993. The fallout from the 2008 crash exposed the truth that though European societies grew wealthier over the last 30 years, they also grew more divided, as governments took a back seat and allowed market forces to dictate.
There are tentative signs that some necessary rethinking may be under way. The French president, Emmanuel Macron, shaken by the yellow-vest protests that began a year ago, has pledged to increase public spending, ignoring deficit warnings from Brussels. In an interview this week, he observed that “Europe has forgotten that it is a community, by increasingly thinking of itself as a market, with expansion as an end purpose”. He would like to see a common eurozone budget, with real fiscal firepower, to enable a fairer distribution of wealth and resources across the EU. The European Central Bank’s new president, Christine Lagarde, has called on governments with budget surpluses, such as Germany and the Netherlands, to spend more to stimulate pan-European growth. In Britain, both major parties are proposing 1970s levels of public spending ahead of next month’s election.
The fall of the Berlin Wall brought freedom and hope. But the veneration of free market principles that followed was overdone. With hindsight, the lessons of 1989 look different, telling us that a recalibration of the relationship between governments and the market is overdue, and might head off the nationalist surge in both east and west.
Publicație: The Guardian
University nightclub bans white T-shirt socials over offensive slogans mocking murder and sexual assault victims
‘These events have a long-standing track record of promoting hate speech in a variety of different, equally unacceptable forms’
Students on white T-shirt socials are banned from Lancaster University students’ union’s nightclub after slogans mocking murder and sexual assault victims were scrawled on clothing.
The messages written on the white tops of students on the snow sports social last year included “Sandyhook woz bantz”, “Mandela touched kids” and “Jimmy Saville was misunderstood”.
Now Lancaster University students’ union is urging student groups not to organise the activities.
It comes after a series of incidents across the country where students have been spotted in T-shirts daubed with offensive language and images.
In February, a sports club at Coventry University was suspended over claims students wore T-shirts emblazoned with swastikas and the words “The Jews Deserved it” to a social.
Last year, the Conservative society at Plymouth University was suspended after a photograph of students posing in T-shirts scrawled in slogans, such as “F*** the NHS”, was posted online.
A motion passed at the National Union of Students’ (NUS) conference in April called on unions to “effectively discipline students” responsible for offensive messages on white T-shirts.
Delegates at the conference also voted to “publicly condemn” such incidents at universities and to work with minority groups “to ensure their safety and security on campus.”
Now Sugarhouse Club, which is run by Lancaster University students’ union, has introduced a policy to refuse entry to students with hand-written words and images on their clothing.
A spokesperson for the union told The Independent: “We strongly advise our student groups not to organise social activities of this kind.
“This is to avoid the actions of a small and thoughtless minority resulting in disciplinary action against their group.”
And last month, Leicester University students’ union announced a ban on white T-shirt socials after a student was pictured wearing a top with the slogan “Hitler wanted my kind alive”.
A statement on its website says: “These events have a long-standing track record of promoting hate speech in a variety of different, equally unacceptable forms.
“Leicester alone has seen two instances of this since the start of term, where students have written explicitly antisemitic statements on clothing.”
It adds: “In order to safeguard all members of the university community ‘white t-shirt socials’ as defined above are prohibited from taking place with immediate effect.
“Any student group that is identified as organising a ‘white t-shirt social’ will face a students’ union investigation and appropriate action will be taken.”
A spokesperson for the NUS told The Independent: “We publicly condemn such instances when they arise in order to encourage safe and secure environments.
“This very much aligns with our Alcohol Impact campaign where we publish guidance on commercial bar crawls and have expressed strong concern about these events historically.
“This is another example of how, when students lead we really can make a difference. We’d like to see more operations taking a responsible approach to these issues so that future events are inclusive and meet the spirit they were intended to provide.”
Publicație: The Independent
Jean de Loisy (Beaux-Arts): «Je fais en sorte que nos étudiants sortent avec un travail»
INTERVIEW – Le nouveau directeur des Beaux-Arts de Paris forme ses étudiants à d’autres disciplines que l’art pour les rendre attractifs sur le marché de l’emploi.
Directeur de l’École nationale supérieur des Beaux-Arts de Paris depuis moins d’un an, Jean de Loisy souhaite faire de ses étudiants des «couteaux suisses» capables d’intégrer n’importe quelle secteur à la sortie, et pas seulement dans le milieu artistique où les débouchés sont rares, en multipliant les partenariats avec des écoles comme Sciences Po ou Dauphine.
S’il reconnaît que la concurrence internationale est féroce, notamment en Chine, il assure que les Beaux-Arts restent la référence dans le monde entier grâce à son système unique de travail en ateliers, et sa capacité d’innovation qui le poussent à investir toujours plus dans le numérique et les nouvelles technologies.
LE FIGARO – Comment accède-t-on aux Beaux-Arts?
Jean de LOISY – L’école n’est pas encore sur Parcoursup. On y accède via l’un des concours les plus pointus d’Europe, avec seulement 80 candidats admis sur les 1 000 jeunes qui candidatent en première année. C’est un concours qui inclut l’étude d’un dossier de travaux artistiques personnels, une épreuve de dessin, une épreuve théorique de culture et d’histoire de l’art, et un oral de motivation. Cet oral compte beaucoup et il ne s’agit pas de savoir si l’étudiant est déjà un artiste, mais de vérifier ses passions, sa capacité à devenir autodidacte et son esprit qui doit être large, stupéfiant et en dehors des conventions.
Une fois admis, les étudiants doivent se faire «adopter» par l’un des trente chefs d’atelier de l’école, ateliers dans lesquels ils passeront la plus grande partie de leurs années d’études. Les étudiants choisissent à ce moment-là un maître, mais aussi une des quinze techniques proposées parmi lesquelles le dessin, la peinture, la forge, le numérique ou les nouvelles images. Il y a la possibilité, pendant ses études, de transgresser son art en passant d’un atelier à l’autre.
« Nous travaillons en collaboration avec Sciences Po ou l’université Paris Dauphine »Jean de Loisy, directeur des Beaux-Arts de Paris
Comment se déroulent les études?
Les élèves passent la plus grande partie de leur temps en atelier, un temps durant lequel ils sont évalués par leur maître. Tous les semestres, ils ont en plus trois ou quatre modules à valider obligatoirement parmi lesquels un cours théorique, un autre de dessin, un d’informatique, un de langue vivante et une matière technique au choix comme le travail du métal ou la forge.
En plus de cela, nous travaillons en collaboration avec Sciences Po ou l’université Paris Dauphine dans d’autres domaines que l’art pour proposer à nos étudiants des cours de politique, de sciences ou d’économie. L’objectif est qu’ils développent une conscience aiguë de la pensée du moment.
Les Beaux-Arts sont dans une concurrence de plus en plus rude avec les écoles d’arts anglo-saxonnes et asiatiques. L’école est-elle toujours une référence internationale?
Les Beaux-Arts ont toujours une réputation extraordinaire dans le monde entier, et dans toute l’Asie en particulier. C’est une école unique car elle n’est pas une formation d’arts appliqués, de design ou d’architecture, mais juste une école de Beaux-Arts qui maintient la tradition de la mosaïque, de la fresque ou de la peinture à l’huile. Par ailleurs, ce qui fait la singularité de l’école, c’est ce principe d’ateliers et ces enseignements ouverts sur les autres connaissances.
Cela ne veut pas dire pour autant que nous restons figés sur des techniques ancestrales. L’une des évolutions récentes de l’école est d’ailleurs de s’ouvrir aux technologies contemporaines comme la vidéo, le multimédia ou le numérique. L’utopie de notre enseignement c’est qu’en en sortant des Beaux-Arts, nos étudiants deviennent les personnes les plus désirables de la société.
« Le sens de mon action pour les trois ans qui viennent est de faire en sorte que nos étudiants sortent avec un travail »Jean de Loisy
Justement, à refuser d’enseigner les arts appliqués ou le design, n’avez-vous pas peur d’envoyer vos élèves dans le mur alors que les débouchés dans le milieu de l’art sont très limités?
La question de la sortie de l’école dépend de l’état d’esprit à l’entrée. Les étudiants qui rentrent savent qu’ils rejoignent un chemin difficile, puisque 40 % des diplômés ne trouvent pas de travail dans leur spécialité en sortant. Il y a 11 000 étudiants en écoles de Beaux-Arts en France et évidemment il n’y a pas autant d’artistes qui vont émerger.
Mais tous auront eu la chance de vivre dans un milieu de l’art fascinant, et mon travail est de faire en sorte que la culture singulière de l’école et la profondeur de l’information que reçoivent nos étudiants les rendent plus intéressants que n’importe quel ingénieur spécialisé. Je suis persuadé que nous formons aujourd’hui les étudiants les plus désirables de la société civile.
Nous sommes d’ailleurs en train de monter un partenariat avec des chasseurs de têtes pour faire «adopter» nos étudiants qui ne deviendront pas artistes, dans d’autres secteurs. Le sens de mon action pour les trois ans qui viennent est de faire en sorte que nos étudiants sortent avec un travail.
« Les relations entre étudiants et professeurs ne sont pas exemptes de passion »Jean de Loisy
Le principe des ateliers a été épinglé par un rapport du Sénat datant de 2013 comme favorisant «la proximité entre l’enseignant et l’étudiant» qui peut «déboucher sur une relation asymétrique». En 2017, certains de vos étudiants avaient écrit une tribune pour dénoncer des cas de harcèlement sexuel dans les ateliers. Comment comptez-vous endiguer ce phénomène?
Comme dans toutes les universités, les relations entre étudiants et professeurs ne sont pas exemptes de passion. Dans les ateliers, il y a un principe de compagnonnage entre l’élève et son professeur, qui crée de l’autonomie mais également des relations de passion et de fascination, et qui ont engendré des complexités par le passé.
On a créé pour veiller à ce que cela ne se reproduise pas une cellule anti-harcèlement et des recours à des psychologues et des aides juridiques qui permettent aux étudiants de s’adresser à quelqu’un en cas d’inconfort ou de menace. Cette situation, qui a eu lieu dans le passé ici comme ailleurs, est aujourd’hui calmée. Je n’ai eu aucun cas de la sorte à traiter depuis un an.
Publicație: Le Figaro
« Cette thèse, c’est l’histoire de ma vie » : couple et doctorat, l’infernal ménage à trois
L’expérience interminable et souvent dévorante du doctorat peut affecter une relation amoureuse.
Elle a occupé ses journées et animé ses nuits. Quand sa compagne partait au travail, Bastien* allait retrouver « Thérèse », ainsi qu’il l’a surnommée. Mais Thérèse était encombrante. Elle avait envahi le salon, elle débarquait en plein week-end, s’amusait à ruiner leurs vacances. Elle s’immisçait même parfois dans le lit conjugal. Pourtant, il le fallait bien : Thérèse, c’est la thèse de Bastien. « Pendant plus de cinq ans, j’ai eu l’impression de vivre avec deux épouses qui se concurrençaient, et ce n’était pas simple pour nous », se souvient ce professeur de droit de 30 ans, qui a terminé son doctorat en 2016.
Il n’est pas le seul thésard à filer la métaphore du ménage à trois. Empiétement sur la vie privée, période de tensions, pensées focalisées sur son sujet : le doctorat constitue souvent une mise à l’épreuve personnelle. « La thèse est une expérience totalisante et absorbante, qui impacte de manière radicale la vie et l’intimité, observe Cécile Van de Velde, professeure de sociologie à l’université de Montréal. C’est un très long marathon, qui s’étire sur plusieurs années – quatre ou cinq en moyenne –, dans lequel le conjoint est embarqué. Jusqu’à parfois être englouti. »
« L’enjeu du temps, une perpétuelle négociation »
S’investir dans la thèse de son compagnon ou de sa compagne n’est d’ailleurs pas rare. Le droit douanier n’était pas vraiment le domaine de Nathalie, professeure d’espagnol. Pourtant, la thèse de son mari, Jonathan, elle la connaît en long en large, pour en avoir relu toutes les sections à maintes reprises. Un travail titanesque, qu’elle menait en parallèle de son propre métier. « Cela me permettait de comprendre ce qu’il faisait, d’entrer dans son monde, explique-t-elle. Mais j’étais sa seule relectrice, c’était une responsabilité lourde à porter. » L’aventure de la recherche, ils l’ont vécue à deux pendant trois ans et, quoi qu’ils faisaient, la thèse n’était jamais loin. « Pendant nos premières vacances, à Vienne, une idée m’est tombée soudain dessus, dans le palais de Sissi, se rappelle l’avocat de 35 ans. Je me suis retrouvé à rédiger pendant trente minutes, assis au milieu des assiettes de l’impératrice, tandis que Nathalie visitait seule. »
« L’absence de structure peut faire chuter le doctorant dans un sentiment de solitude »
Vacances ou travail, week-end ou semaine, jour ou nuit… Les limites du temps deviennent floues avec la thèse, surtout dans les filières des sciences humaines et sociales, où le doctorant n’est pas toujours inclus au quotidien dans une vie de laboratoire. Aussi, pour le conjoint soumis à un emploi du temps plus réglé, difficile de s’adapter à cet agenda flottant.
Publicație: Le Monde
11 noiembrie 2019
Emisiune, programată în Studioul BZI LIVE, surprinzătoare și cu date proaspete pentru toți romanii! În prim-plan va fi instituția recunoscută și apreciată din Europa până în Statele Unite ale Americii
Luni, 11 noiembrie 2019, de la ora 15.00 in lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE este programata o noua editie surprinzătoare și cu date proaspete pentru toți romanii! În prim-plan va fi instituția recunoscuta și apreciata din Europa pana în Statele Unite ale Americii (SUA).
Informații și detalii, prezentate în exclusivitate
Dialogul special, riguros și proaspăt, cu informații oferite în exclusivitate, va fi alaturi de prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, prorectorul in relatia cu studentii si cu mediul de afaceri a celei mai vechi institutii moderne de invatamant superior din Romania – Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi! Alaturi de domnia sa vor fi prezentate si detaliate o serie de date, informatii si noutati din viata prestigioasei institutii educationale! De asemenea, vor fi aduse in discutie proiectele didactice, educationale, de cercetare sau care vizeaza resursa umana.
Universitatea Cuza din Iași, cea mai de succes instituție de învățământ superior din România, în anul 2019
Concret, în aceasta emisiune BZI LIVE vor fi reliefate numeroase aspecte, de catre prorectorul Onofrei, ele arătând de ce, în anul 2019 și cu aceleași premise pentru anul 2020, cea mai veche universitate moderna a României – Alexandru Ioan Cuza, a fost cea mai de succes pe plan național și cu o vizibilitate internațională spectaculoasa.
Bani mai mulți pentru bursele studentilor
Despre fondul de burse (octombrie, decembrie 2019) pentru studenți care a crescut cu 37 la suta fata de anul trecut, de la 9,1 milioane lei (2018) la 12,5 milioane lei (2019). Acest fapt arata ca Universitatea Cuza are stabilitate financiară și ca acest aspect primează pentru actuala conducere. De asemenea, va fi prezentat un rezumat al proiectelor pentru studenți, la final de an 2019 și debut de an universitar în curs. Acestea vor face referință la tutoriat, Caravana UAIC, voluntariat, antreprenoriat, public speaking și altele.
3.000 de studenți în plus fata de anul 2016
Pe de alta parte, universitarul Mihaela Onofrei va arata evoluția numărului de studenți la Cuza, raportat la anul 2016.Concret, studenți inmatriculati erau 24.124, în 2016, anul acesta fiind 26.196. În plus, se va detalia și faptul ca a crescut semnificativ numărul de studenți străini care au ales programele universității iesene.
Universitatea Cuza, într-un proiect național de pilotare a criteriilor de ierarhizare academica
Totul va fi completat cu o analiza a datelor Consiliului Național de Finanțare a Învățământului Superior (CNFIS) și unde prof. univ. dr. este membru marcant. Aceasta va puncta diferența între studenți fizici și studenți echivalenti. Prorectorul Mihaela Onofrei va dialoga și pe esența criteriilor de la care pleaca clasamentele internaționale universitare, comentand rezultatele acestora. Asta ca urmare a intrării Universității Cuza intr-un program de pilotare, sub coordonarea Agenției Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și a Ministerului Educației Naționale (MEN), exact pe acest areal.
Publicație: Bună Ziua Iași
UAIC a semnat al şaptelea parteneriat cu o universitate din Ucraina
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC) a semnat un acord de colaborare cu Universitatea Umanistă din Ismail (Ucraina). Documentul a fost semnat în cadrul unei întâlniri oficiale între prof.dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC, şi prof.dr. Yaroslav Kichuk, rector al Universităţii Umaniste din Ismail.
La întâlnire a mai participat prof.dr. Henri Luchian, prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare al UAIC. Reprezentanţii universităţii spun că acordul îşi propune consolidarea şi promovarea colaborării dintre cele două instituţii de învăţământ superior. „De asemenea, protocolul vizează îmbunătăţirea relaţiilor academice şi culturale dintre cele două universităţi, ceea ce reprezintă baza pentru o cooperare eficientă, în special între facultăţile şi departamentele corespondente“, au precizat reprezentanţii UAIC.
Primele parteneriate între UAIC şi universităţile din Ucraina au fost semnate în 2003 cu Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici“ din Cernăuţi şi Universitatea de Stat „Taras Şevcenco“ din Kiev. În prezent, UAIC are încheiate acorduri bilaterale cu şapte instituţii de învăţământ superior din Ucraina.
Publicație: Ziarul de Iași
Mii de studenți au stat la cozi pentru a vota
Sute de studenţi stau la rând în campusurile din Iaşi şi aşteaptă chiar şi câte o oră să poată vota. Rândurile sunt de zeci de metri, dar tinerii nu se lasă intimidaţi. Ei sunt decişi să voteze. Până la ora 15.30 la USAMV au votat pe listele suplimentare 462 de studenţi, 504 la Liceul de Informatică, 602 la UTI, 541 la Colegiul Negruzzi. „Am stat o oră la rând, dar nu contează. Am votat. Am venit să votăm pentru o Românie mai bună. Sperăm ca în urma votului de azi să dispară hoţii şi furturile de până acum”, a spus Tudor Muşat, la ieşirea din secţia de vot.
„Am fost norocos pentru că nu am stat foarte mult. Am venit să votez pentru că locuiesc în campus şi am vrut să fiu un exemplu pentru ceilalţi colegi. Avem acest drept de a vota. Unii au murit pentru el. Noi trebuie să le respectăm amintirea şi să ne exercităm acest drept. Aş vrea ca viitorul preşedinte să aibă un pic mai multă autoritate şi să fie mai implicat în politica internă”, spune Radu Sandu, un alt student, la ieşirea din secţia de vot.
„Acum mă duc la vot. Ştiu pe cine să votez. Am luat deja decizia. Mi-aş dori ca viitorul preşedinte să susţină mai mult studenţii şi să facă ceva mai mult pentru ţara asta, să nu ne mai plece fraţii şi părinţii afară. Până acum a fost bătaie de joc”, a spus Cristian Popa
Publicație: Evenimentul
Inventatorul unui dispozitiv de depistare precoce a cancerului va medalia doi cercetători ieșeni
Este vorba despre prof. univ dr. Raluca van Staden, președintele filialei din România a Societății Americane de Chimie * ceremonia va avea loc la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”
La Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” are loc astăzi un evenimet foarte important. Doi cercetători ieșeni vor primi medalii din partea American Chemical Society, filiala România. O dată la doi ani, această organizație acordă Premiul şi Medalia „Cristofor Simionescu” pentru Chimie Macromoleculară. Anul acesta, distincţia va reveni cercetătorilor ieşeni Geta David (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi) şi dr. Luminiţa Marin (Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni’). Ceremonia se va desfăşura astăzi, în Sala de Conferinţe a Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”.
Premiul şi Medalia „Cristofor Simionescu” pentru Chimie Macromoleculară vor fi conferite de către prof. univ dr, Raluca van Staden, preşedintele filialei internaţionale din România a Societăţii Americane de Chimie. Acest prestigios premiu a fost acordat anterior prof. Virgil Percec, acad. Bogdan C. Simionescu, dr. Valeria Harabagiu şi dr. Mariana Pinteală, de la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni. Ceremonia va fi precedată de conferinţa „Noi metode şi biomarkeri pentru diagnosticarea precoce a cancerului gastric”, susţinută de prof. Raluca van Staden, cercetătorul care a inventat aparatul care ar putea depista cancerul în șase minute. Este vorba despre un senzor electrochimic bazat pe principii moderne şi care singurul tip de senzor care poate fi utilizat în analiza medicală.
Cu această invenție, în 2010, Raluca van Staden a câştigat premiul Salonului de la Geneva, trofeul de aur pentru cercetare în chimie. Trei medalii de aur şi mai multe premii excepţionale, diplome şi invitaţii la cele mai importante universităţi şi centre de cercetare din lume sunt răsplata muncii, inventivităţii, seriozităţii, performanţei autentice ale cercetătorului.
STOC-μSENS-CMD este un dispozitiv care constă într-un fir de argint umplut cu o substanţă sensibilă, capabilă să detecteze cu acurateţe, simplu, rapid şi precis nu numai celulele deteriorate, ci şi calitatea biomarkerilor. Adică, fiecare tip de biomarker este asociat fiecărui tip de cancer. Şi asta în stadii timpurii, în care boala poate fi tratată cu garanţii de succes.
Publicație: Evenimentul
Academics protest as Cambridge fellow told to leave Britain
Letter warns immigration rules may damage UK universities’ ability to attract global talent
More than 250 academics have written to the Home Office in protest at its decision to deny a Cambridge research fellow leave to remain in the UK, preventing her from continuing to study and teach at the university.
Their open letter warns that the government’s harsh application of immigration rules risks alienating international researchers and damaging the ability of UK universities to attract global talent.
Asiya Islam is a highly respected academic in the Cambridge sociology department who has lived in the UK for more than a decade, studying first at the London School of Economics, and more recently at Cambridge. She was a Gates scholar at Cambridge and after completing her PhD was this year awarded a three-year junior research fellowship at the university.
She received a letter from the Home Office last week rejecting an application for indefinite leave to remain in the UK, which means she will be required to leave the country by the end of January when her student visa expires.
The decision was based on the fact that Islam had spent too many days out of the UK during the period covered by her application. However, Islam had explained that she was required to be out of the UK for a number of months to complete essential research for her PhD.
Islam, 31, spent time in 2016 and 2017 researching gender and class in urban India as part of a PhD on the participation of women in the labour market, a necessary requirement to complete her project.
She said she was shocked and horrified by the decision, although she has subsequently learned of other international academics being refused permanent residence because of time spent on research outside of the UK. The Guardian has recently reported on a number of cases of valued academics struggling to remain in the UK as a result of Home Office decisions.
“By rejecting my and other academics’ applications for leave to remain on the basis of their days out of the country conducting crucial fieldwork, the Home Office is signalling that global researchers are not welcome in the country,” she said.
“This puts a dent in the reputation of the UK as a global academic leader, making it a less attractive destination for those seeking world-class excellence in education.”
The Home Office letter informed her that she could “reintegrate into life and society in India … having only being [sic] in the UK for a short period”, and added that she could maintain friendships made in the UK “via modern means of communication”.
“Almost all of my adult life has been in the UK,”. The entire span of my career has been in the UK,” Islam said. “The decision has already had and will continue to have an impact on my ability to participate in international conferences and carry out further research in the near future. I am now not only facing uncertainty but also personal, professional, emotional, and financial costs that I haven’t even had a full chance to account for yet.”
The open letter to the Home Office calls on officials to reconsider and warns that her case sends “a foreboding signal” that “UK universities will continue to lose the talented PhD researchers that they have invested years in training”.
A spokesperson for Newnham College said: “Without talented academics like Dr Islam, the University of Cambridge would not be a global leader in research.
“Dr Asiya Islam is a highly valued member of the research community at Newnham College and the University of Cambridge. Dr Islam has an impressive academic record: she was a Gates Scholar at the University of Cambridge, was awarded the best degree performance award at the London School of Economics, and received the Dr Zakir Hussain medal for academic excellence from Aligarh Muslim University.
Alison Rose, the principal of Newnham College, said: “Early career research fellows at Newnham College and at the University of Cambridge are the academic leaders of tomorrow. We received applications for this post from researchers across the world, and Dr Islam was an outstanding candidate.”
The Home Office said each immigration application was considered on a case-by-case basis, and indefinite leave to remain was normally refused under a Tier 4 visa if an individual was out of the country for more than 540 days over the course of a decade.
Islam is planning to appeal against the decision.
Publicație: The Guardian
« Dans le secteur associatif, les bons sentiments sont la porte ouverte à tous les abus »
Emma, 25 ans, a travaillé comme graphiste pour une association culturelle. Elle raconte un climat de culpabilisation collective, ainsi qu’une ambiance du « toujours plus » qui ont eu raison de sa motivation.
Voix d’orientation. Le Monde Campus et la ZEP s’associent pour faire témoigner des étudiants et des jeunes diplômés sur leurs parcours d’orientation, leurs études, leur insertion professionnelle et leurs questionnements. Ce sont eux qui rédigent, dans le cadre d’ateliers d’écriture encadrés par des journalistes, leur récit.
Lorsque je suis sortie de l’école Brassart de Nantes, avec un diplôme en graphisme et communication visuelle, j’avais en horreur l’univers de l’agence de publicité. Elle nous était pourtant présentée comme la seule voie viable dans mon domaine d’activité. Alors je vous laisse imaginer ce qui a pu se produire dans ma petite caboche lorsque j’ai su qu’une association dans un secteur que j’adorais – la reconstitution historique –, a accepté de m’embaucher en CDI. Et ce, moins d’un mois après mon diplôme. Un pied de nez jouissif à mes anciens profs.
L’association, basée dans une ville historique agréable, avait tout pour plaire : un environnement très start-up et convivial, un univers hors norme et dépaysant, un festival à organiser, un leader charismatique et de grands projets. Peut-être un peu trop grands… Le but était de porter un gros festival médiéval pensé pour concurrencer celui de Provins. Avec en perspective l’ouverture d’un parc type « Puy du Fou », consacré à la période comprise entre le Xe et le XIIIe siècle.
J’ai été embauchée comme graphiste avec un contrat de vingt-quatre heures par semaine. Mais mes missions dépassaient largement ce cadre. En plus de mon travail de bureau, je faisais de temps à autre des animations. Une situation qui me paraissait normale dans ce genre de petites structures. Je m’amusais vraiment, sans compter mes heures. J’ai participé activement aux deux déménagements de l’asso, dans des bâtiments de plus en plus grands. J’ai changé d’appartement pour me rapprocher de mon bureau. J’y croyais, avec une foi quasi religieuse.
Des « considérations de porte-monnaie »
D’autres collègues sont arrivés, petit à petit. Certains, comme moi, sortaient d’école, d’autres du chômage. Quelques personnes logeaient sur place – nos locaux étaient d’anciens sites industriels. Certains étaient embauchés à mi-temps, mais travaillaient quand même en dehors de leurs heures. On nous disait que c’était pour « un projet qui vaudra largement les heures données, et qui dépasse les considérations de porte-monnaie ». Voilà, c’était dit. Demander plus d’argent pour notre travail, c’était être intéressé, avide. Cette manipulation mentale fonctionnait si bien que nous nous culpabilisions les uns les autres.
Ensuite, ce sont des stagiaires qui sont arrivés. Sur certaines périodes, ils étaient plus nombreux que les salariés eux-mêmes. Entre-temps, l’association avait réussi à toucher d’importantes subventions pour réaliser un festival. Près d’un demi-million d’euros… Mais nos salaires étaient presque toujours payés en retard. Officiellement, je touchais 800 euros par mois.
Pour le festival, j’ai géré de A à Z la conception et le dessin de costumes, la rédaction de cahiers des charges pour la fabrication d’objets à l’étranger, la gestion des inscriptions des bénévoles, la communication et le site Internet, le standard téléphonique… Le jour de l’événement, je devenais également animatrice (pour rappel : j’avais un poste de graphiste). Difficile de venir à bout de ces tâches en vingt-quatre heures par semaine – la durée de travail de mon contrat. On me disait que je pourrai rattraper mes journées supplémentaires en jours de congés. Je n’en ai jamais vu la couleur.
Entre burn-out et bore-out
J’alternais ce genre de périodes d’urgence complète – de février à octobre – avec des périodes vides dues à un manque d’organisation. J’avais un pied entre le burn et le bore-out. L’activité de l’association au cours de l’année était fantomatique. Pendant les creux, je faisais toutes sortes de choses sans rapport avec mon poste : nettoyage des locaux, gestion de la bibliothèque. On me faisait remarquer le caractère saisonnier de mon métier. Mais je n’avais que deux semaines de vacances par an.
Dans l’association, il régnait une ambiance du « toujours plus ». On admirait ceux qui se jetaient corps et âme au travail : « Comment tu peux te plaindre ? Untel fait quarante-cinq heures la semaine, et en plus il est bénévole les week-ends, et avec le sourire ! » On culpabilisait ceux qui se relâchaient, on méprisait ceux qui partaient. Quitter l’association revenait à être jugé comme une personne sans convictions ni engagements – y compris pour les bénévoles. Dans une ville d’assez petite taille, ce genre de réputation fait rapidement son chemin. C’est ce qui a freiné mon départ.
Mon faible salaire m’obligeait à trouver d’autres sources de revenus : j’ai donc commencé à travailler comme free-lance. Au total, j’avoisinais les 60 heures de travail hebdomadaires. De moins en moins disponible pour l’association, je sentais le jugement des autres à mon égard. J’ai donc été mise de côté. Je n’étais plus informée de rien – alors qu’un de mes rôles consistait justement à obtenir ces informations pour les communiquer aux bénévoles.
Un grand champ de ruines
Un beau jour, une énorme sciatique me cloua au lit. A 24 ans, j’avais deux disques intervertébraux en piteux état, dont un qui menaçait de finir en hernie discale. J’abîmais mon corps, à mesure que la situation rongeait mon moral et mon courage.
Finalement, le « grand projet » de l’association capota. Le leader se sécurisa une place bien au chaud, nous laissant sur un grand champ de ruines. L’équipe de salariés avait tout à reconstruire toute seule – avec le festival qui, lui, repartait une année encore, et un conseil d’administration peu investi.
Après avoir culpabilisé des semaines de plus pour la situation dans laquelle je laissais mes collègues, j’ai craqué et posé ma démission. J’imagine que les critiques ont dû fuser, mais peu importe. J’avais enfin repris ma liberté, après trois années infernales passées dans cette association où j’étais à la fois secrétaire, animatrice, manutentionnaire, magasinière, femme de ménage et graphiste.
J’ai continué à développer ma microentreprise, et repris le contrôle de ma vie professionnelle. L’associatif, bien encadré légalement, peut-être quelque chose de fantastique, j’en reste persuadée. Mais il faut être prudent vis-à-vis des abus, et notamment ceux que peut engendrer le bénévolat, sous couvert de bons sentiments. Pour peu qu’on soit un peu idéaliste, il est facile de basculer dans l’excès. Nous avons peut-être à repenser notre rapport au don de travail dans notre société.
La Zone d’expression prioritaire (ZEP) accompagne la prise de parole des jeunes
La Zone d’expression prioritaire (ZEP) est un dispositif d’accompagnement à l’expression des jeunes. La ZEP organise des ateliers d’écriture animés par des journalistes, dans des lycées, universités, associations étudiantes ou dans des structures d’insertion.
Tous leurs récits sont à retrouver sur Le Monde Campus et sur la-zep.fr.
Publicație: Le Monde
« C’est la loi de la jungle » : start-up, ton univers impitoyable
Les filières de création d’entreprise continuent d’attirer les étudiants. Mais les conditions de travail des start-up sont parfois difficiles pour les jeunes diplômés, qu’ils soient fondateurs ou salariés.
Dans l’ancienne caserne militaire Mellinet, à Nantes, un « camp d’entraînement » est proposé chaque été depuis 2017 aux étudiants et jeunes diplômés. « Radical » et « intensif », le programme Maia Mater impose de vivre sur place pendant quatre mois et promet « de la sueur et des larmes, mais aussi du fun et de gros succès ». A la guerre comme à la guerre ? Les jeunes y sont nourris et logés aux frais de la princesse (en l’occurrence, les collectivités locales) et leur combat ne ressemble en rien à celui des poilus. Au programme des hostilités : se préparer à devenir un primo-entrepreneur, quitte à travailler jour et nuit dans la douleur. « Gratuit et garanti sans bullshit », Maia Mater s’adresse sans détour aux « acharnés, avec une problématique qui les obsède », la création de leur entreprise.
Son fondateur, Quentin Adam, a lui-même créé sa start-up en 2010, Clever Cloud, et a failli y laisser sa santé. « Les premières années, on a fait n’importe quoi. J’ai pris 40 kg et j’ai arrêté de dormir », raconte-t-il au téléphone, le souffle court, en direct de la salle de sport qu’il fréquente désormais quotidiennement. Il a lancé sa première boîte à 18 ans, traversé moult tempêtes et un redressement judiciaire, et met aujourd’hui en garde ceux qui voudraient se risquer dans cet univers impitoyable : « Il faut être un guerrier prêt à travailler dur pour aller sur ce terrain. Ça fait rêver, mais ensuite on est confronté à la réalité. »
Des filières attractives en école de commerce
Sans filtre et rugueux, le discours du CEO (chief executive officer, « directeur général ») nantais dénote au sein d’un milieu, « l’écosystème », que beaucoup regardent avec des étoiles dans les yeux. Un débouché auquel rêvent bon nombre d’étudiants des écoles de commerce, qui continuent de s’inscrire dans les filières de création d’entreprise. Neoma Business School, par exemple, est passée, en à peine dix ans, de 33 étudiants dans la majeure « entrepreneuriat » à plus de 250. « De plus en plus de jeunes veulent travailler dans les start-up, c’est une tendance de fond, constate Denis Gallot, directeur du StartupLab de l’école, regroupant trois incubateurs et deux accélérateurs. On fait de la sensibilisation à l’entrepreneuriat auprès des élèves, en leur demandant de partir d’une idée pour la soutenir ensuite devant un jury professionnel, avec un business plan. On espère ensuite qu’ils basculent de l’autre côté de la force. »
Publicație: Le Monde