Interviu cu prof.univ.dr. Georg Winckler, rectorul Universităţii din Viena
de Denisa ILAŞCU
Universităţile nu au avut, în ultimele decenii, impactul pe care ar fi trebuit să-l aibă
Reporter: Universitatea din Viena este mereu printre cele mai bine clasate in topul mondial al universităţilor. De aici rezultă şi o mare responsabilitate… Care este rolul universităţilor de top în societate?
Georg Winckler: Universităţile acestea, printre care şi Universitatea din Viena, trebuie să-şi redefinească rolul în societatea actuală, pe care o putem numi societatea cunoaşterii. Redefinirea înseamnă că trebuie să fim mai deschişi spre lumea de afară, să depăşim graniţele de orice fel şi să avem mai mult impact. Unul dintre cele mai triste lucruri din ultimele decenii este că nu am avut impactul pe care ar fi trebuit să-l avem. De aceea cred că ar trebui să începem să avem rolul principal în formarea societăţii europene a cunoaşterii.
Credeţi că universităţile europene stau pe o aceeaşi bază? Care este aceasta?
Cred că da. După cum cred că ştiţi, cînd Universitatea din Bologna a sărbătorit, în 1988, 900 de ani de existenţă, a fost conceput Magna Charta Universitatum. Acest document a enunţat principiile universitare de bază – de exemplu, că învăţămîntul superior ar trebui bazat pe cercetare. Ceea ce s-a încercat prin Magna Charta a fost pus în practică în Europa. Acelaşi drum trebuie urmat în continuare.
“Aţi păstrat tradiţiile academice umaniste”
Ce consideraţi că este specific vieţii academice din Sud-Estul Europei?
O diferenţă mare, cel puţin faţă de universităţile americane, este că nu sînt la fel de bine finanţate. Instituţii de învăţămînt superior ca aceea din Viena au parte de un nivel de finanţare satisfăcător, de care universităţile din sud-estul Europei nu se bucură încă. Există însă şi un gen de distincţie pozitivă. Voi aţi păstrat tradiţiile academice umaniste, al căror potenţial ar fi mai bine scos la iveală cu ajutorul fondurilor băneşti.
Universităţile româneşti nu atrag atât de mulţi studenţi dinafară, aşa cum stau lucrurile în sens invers. Ce credeţi că trebuie făcut?
Aceste instituţii trebuie să participe la propăşirea multiculturalismului în Europa. Rolul lor este important, pentru că fac parte din rîndul universităţilor de sorginte latină de pe continent. Exemplul universităţilor poloneze sau maghiare, foarte vizibile în spaţiul european, este unul pozitiv în ceea ce priveşte această chestiune. Trebuie să depăşiţi graniţele mai eficient. Studenţii trebuie să circule mai mult. Acelaşi lucru trebuie să se întîmple şi cu ideile. Iarăşi, este foarte importantă concentrarea pe performanţa ştiinţifică, pentru a depăşi provincialismul academic.
Cu toate hibele sale, sistemul academic este încă văzut ca o oportunitate bună de carieră de mulţi dintre absolvenţi. Ce nu trebuie să-i lipsească cuiva care vrea să se îndrepte spre acest domeniu?
Cea mai importantă calitate este curiozitatea. Trebuie să fii foarte, foarte curios, să vii cu noi întrebări la care să aştepţi răspunsuri. Trebuie să ai o dorinţă nestăpînită pentru a genera întrebări, dar şi să găseşti tu însuţi răspunsuri. Dar, poate cel mai important lucrul este să găseşti oameni care să te familiarizeze cu domeniul în care îi vei pregăti pe alţii. Mobilitatea academică revine în atenţie, în acest context. Trebuie să poţi ajunge la profesorii care sînt cei mai buni specialişti în branşă. Potenţialul este imens, trebuie doar exploatat.
“Universităţile din Asia de sud-est vor excela în viitor”
După un boom al descoperirilor ştiinţifice de orice fel, unele domenii par acoperite exhaustiv. Ce importanţă mai are cercetarea în aceste condiţii?
Trebuie să subliniez că este imperios necesar ca educaţia superioară să fie legată îndeaproape de cercetare. Europa are una dintre cele mai bogate tradiţii în acest domeniu. În Statele Unite, de exemplu, doar trei, patru sute de universităţi asigură un învăţămînt bazat masiv pe cercetare, în vreme ce în Europa există, poate, 1.000 de astfel de instituţii. Avem un avantaj în această privinţă. Cercetarea nu poate rămîne însă sterilă, este mereu legată de inovaţie. De aceea, trebuie să privim spre domeniile unde mereu pot fi puse în practică idei venite dinspre cercetare şi în care deschiderea spre nou este imensă, neputînd exista nicicînd limitări. Putem vorbi acum despre evoluţia bio-ştiinţelor (biologie, medicină, antropologie, ecologie – n.red.), în care mereu avem nevoie de informaţii suplimentare. Înţelegem din ce în ce mai bine cum funcţionează creierul, de exemplu, iar asta este ceva incitant şi deosebit…
Cum credeţi că va fi configurat mediul academic mondial peste cinci ani, dacă progresul este atît de rapid?
În prezent, europenii privesc îndeaproape modelul american, pe care încearcă să-l emuleze. În acest context, surprinzătoare va fi emergenţa universităţilor chineze şi indiene. De ceva timp, universităţile din China angajează cercetători chinezi care au emigrat în Statele Unite, unde s-au specializat şi au avut un success răsunător, iar acum revin acasă. În domenii precum nanoştiinţele, universităţile din Asia de sud-est vor excela în viitor. Pentru a fi pregătiţi şi a face faţă, nu trebuie să mai analizăm doar ce se petrece în America de Nord, ci şi în Asia de Sud. Lumea academică va fi, în cinci ani, policentrică. Universităţile europene trebuie să-şi definească rolul în această reţea cu mai multe puncte de influenţă.
Dar societatea, în întregul ei, cum va arăta în cinci ani? Îşi va reveni o ţară ca România de pe urma recesiunii?
România are un imens potenţial de creştere, care constă în faptul că preia rapid tehnologiile dezvoltate în Europa Occidentală şi peste Ocean. Pentru Anglia, Germania sau statele scandinave, toate foarte dezvoltate, acest model nu funcţionează. Ele nu pot prelua, trebuie să inoveze. România şi alte ţări în curs de dezvoltare au ambele şanse. Iar eu cred foarte mult în creativitatea lor.
GEORG WINKLER – CURRICULUM VITAE
Născut pe 27 septembrie 1953, la Ostrava (Republica Cehă)
Absolvent al Princeton University (New Jersey, SUA) şi al Universităţii din Viena (doctor în ştiinţe economice, din 1968)
Este profesor al Universităţii din Viena din 1968
1980-1982: A condus Departamentul de Economie al Universităţii din Viena
Din octombrie 1999 este rector al Universităţii din Viena (reales în 2003 şi în 2007)
Între 2000 şi 2005 a fost preşedintele Austrian Rectors Conference
În perioada 2004-2007 a fost membru al Comitetului Consultativ European pentru Cercetare (EURAB), din cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles
Între anii 2001 şi 2005 a fost vicepreşedinte şi membru al Asociaţiei Universităţilor Europene (EUA), de la Bruxelles, iar în perioada martie 2005-martie 2009, preşedinte al EUA
Din aprilie 2008 este membru al Comitetului pentru Spaţiul European de Cercetare (ERAB), din cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles
Din februarie 2009 este membru al PEOPLE Advisory Group, din cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles
