Luni, 4 noiembrie 2019, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a derulat o activitate de plantare de arbori la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură şi Ecologie Acvatică de la Ezăreni. Conducerea UAIC a fost reprezentată de prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rector, prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI – Prorector, prof. univ. dr. Cătălin TĂNASE – Prorector și Costel PALADE – Director General Administrativ.

Cu ajutorul a peste 40 de voluntari (studenți, cadre didactice și administrative ale Universității) s-au plantat aproximativ 2000 de fire de glădiță, care vor forma o lizieră pentru împrejmuirea proprietății pe care este situată Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură şi Ecologie Acvatică a UAIC de la Ezăreni.