Concertul de Crăciun al Universității
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași reprezintă o familie a oamenilor și a ideilor. O mare familie din care facem parte cu toții, fiecare dintre noi contribuind la armonia și ascensiunea ei. Anul acesta, pentru a ne bucura împreună de apartenența la această frumoasă familie, vă invităm la Concertul de Crăciun al Universității.
Vă așteptăm vineri, 18 decembrie, ora 16:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” să ne lăsăm cuprinși de spiritul Crăciunului exprimat prin muzica sfântă a colindelor. Vor interpreta pentru dumneavoastă Corul Facultății de Teologie Ortodoxă, Corul Facultății de Teologie Romano-Catolică, corul ASCOR și Alin Filipescu - pianist - Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Evenimentul este dedicat personalului academic și administrativ al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Versiune 9.1 last modified by Alexandru Grigoras on 14/12/2009 at 14:44
