Afis DillUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” îl onorează, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, pe unul dintre cei mai renumiți geologi germani – cercetătorul și profesorul Harald Dill de la Institutul Federal pentru Geoștiințe şi Resurse Naturale din Hanovra. Evenimentul va avea loc joi, 30 mai, la ora 11.00, în Sala Senat.

Harald Dill a urmat în perioada 1971-1975 cursurile de licență și master la Universitatea din Würzburg iar doctoratul l-a obținut la Universitatea din Erlangen în anul 1978. A susținut o primă abilitare la Universitatea din Mainz în 1985 și o a doua la Universitatea din Hanovra în anul 1988.

Domnul Harald Dill a publicat începând din anul 1976 și până în prezent 280 de lucrări in extenso din care 164 în sistem ISI (indexate SCOPUS), în special în domeniile: Geologie economică, Sedimentologie aplicată, Geomorfologie și Mineralogie tehnică. Una dintre aceste lucrări (publicată în iunie 2010) este în fapt o carte de 420 de pagini, care a avut un mare succes în lumea științifică de profil deoarece clasifică pe sistemul numerotației tablei de șah toate zăcămintele de substanțe minerale utile de pe glob. De altfel această lucrare cu titlul The “chessboard” classification scheme of mineral deposits: Mineralogy and geology from aluminum to zirconium se află în clasamentul Science Direct al celor mai consultate 25 de articole ISI, din domeniul Științelor Pământului.

În ceea ce privește cooperările pe care le-a avut cu profesorii sau studenții de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, domnul Harald Dill a susținut în noiembrie 2010 un număr de 6 prelegeri pe teme de actualitate la Facultatea de Geografie și Geologie. În plus a găzduit şi va găzdui doctoranzi ai Departamentului de Geologie la la Institutul Federal pentru Geoștiințe şi Resurse Naturale din Hanovra, pentru stagii practice. Mai mult de atât, putem aminti și colaborările pe care profesorul Dill le-a avut începând din anul 1993 cu specialiștii Institutului Geologic al României pentru realizarea Atlasului Geochimic al României (scara 1: 3.000.000), care a fost finalizat și publicat în anul 2006.

Comisia de elaborare a Laudatio:

Preşedinte

  • Prof. univ. dr. Vasile IŞAN, Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Membri:

  • Prof. univ. dr. Constantin RUSU, Președinte al Senatului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
  • Prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel IANCU, Prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
  • Prof. univ. dr. Corneliu IAȚU, Decanul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
  • Conf. univ. dr. Nicolae BUZGAR, Directorul Departamentului de Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
  • Prof. univ. dr. Victor MOCANU, Decanul Facultății de Geologie și Geofizică, Universitatea din București
  • Conf. univ. dr. Gheorghe ILINCA, Directorul Departamentului de Mineralogie, Universitatea din București

Citiţi Laudatio în întregime