În perioada 21-24 martie a avut loc la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași evenimentul „Descoperă masteratele UAIC”, dedicat studenților și absolvenților studiilor de licență care au dorit să afle mai multe informații despre oferta studiilor de master de la cele 15 facultăți ale UAIC.

În  cadrul evenimentului a avut loc un târg al ofertelor de masterat, în Sala Pașilor Pierduți, unde cei interesați de astfel de studii au putut obține mai multe informații direct de la reprezentanții facultăților. Au fost organizate, de asemenea, mai multe activități în facultăți (prezentări, cursuri deschise, ateliere de lucru etc.) pentru a-i ajuta pe potențialii candidați să înțeleagă mai bine ce înseamnă cursurile universitare de masterat.

Oferta studiilor de master a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cuprinde 131 de specializări, în cadrul a 36 de domenii de studiu. Pentru toate programele, admiterea se face pe baza unei medii ponderate, în care media examenului de licență reprezintă 60%, iar 40% nota obținută la interviu sau, după caz, la evaluarea CV-ului și scrisorii de motivație. Înscrierile vor avea loc în perioada 16-21 iulie 2018. Toate informațiile despre admitere pot fi consultate pe site-ul dedicat.