Într-o zi de septembrie, în satul Horlești, comuna Rediu din județul Iași, în curtea unei case aflate în construcție, la marginea unui șanț ce ducea spre o fosă septică, un profesor de arheologie privea în groapa căscată în pământ și nu reușea să înțeleagă exact ce vede. 

 Profesorul Neculai Bolohan era acolo pentru că fusese sunat de Procuratura Militară, care fusese anunțată de Procuratura civilă, care fusese anunțată de Poliție, care fusese anunțată de proprietarul terenului, pentru că nimeni nu putea explica ceea ce tocmai descoperiseră în acea groapă. Șanțul fusese săpat pentru o utilitate casnică. Dar în adâncitura de jumătate de metru se vedeau oase. Nu un mormânt, nu schelete, nu un cimitir. Fără nici o urmă de obiecte personale, haine, încălțări, accesorii, fără nimic care să servească drept poartă de intrare spre o explicație, în groapă erau oase multe, aruncate de-a valma, de la foarte mulți oameni. 

Aceasta era prima zi dintr-o muncă de detectiv pe jumătate criminalistică, pe jumătate arheologică, care l-a condus pe profesorul Neculai Bolohan de la acest peisaj de neînțeles la posibila dezlegare a misterului unei bătălii duse cel mai probabil între oștile lui Suleiman Magnificul și localnici, undeva în apropierea Iașului. 

Totul a pornit în anul 2015 de la o lucrare de construcții a unei familii care dorea să își facă o casă lângă Iași. În timp ce un excavator săpa șanțul spre o fosă septică, cupa a scos ceva la suprafață. În urmă, lăsase o groapă în care se vedeau oase. Multe oase. Proprietarul a oprit imediat lucrările și a anunțat Poliția, de unde a pornit investigația multiplă care l-a inclus și pe profesorul Neculai Bolohan, de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

 

„Telefonul a sunat în jurul orei 10 dimineața. Dar de data aceasta, nu a mai fost o surpriză”, povestește Neculai Bolohan. Profesorul avea deja o experiență similară la activ și o echipă interdisciplinară de colaboratori care cuprindea specialiști în arheologie, istorie, fizică, chimie, procuratură militară, medicină legală, criminalistică și pirotehnică. Echipa fusese formată în 2010, cu ocazia unui alt telefon, care anunțase atunci ceea ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai dureroase descoperiri din istoria Iașului: groapa comună de la Popricani, cicatricea unui masacru al populației evreiești din Sculeni. Și la acest telefon, Neculai Bolohan a răspuns afirmativ și a apelat la colaboratorii deja cunoscuți.

Metoda ce urma să fie folosită în munca de cercetare a gropii comune era una inedită: arheologia criminalistică. Aceasta îmbină o minuțioasă investigație arheologică a locului (înțelegerea istoriei locului, apelul la memoria localnicilor, plasarea în context a obiectelor găsite la fața locului) cu metode de criminalistică (analiza rămășițelor, stabilirea provenienței umane, stabilirea unei tipologii a rănilor încă vizibile pe oase).

Primele indicii că nu ar fi fost vorba de urmele unei confruntări recente au fost 153 de fragmente de obiecte descoperite deasupra oaselor: sârme, fragmente de sticlă, un fragment de la un far de tractor, bucăți de cauciuc, fibre vegetale și tuburi de cartușe. Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași a adunat și inventariat elementele de muniție, observând că majoritatea purtau însemnele CMC (Copșa Mică-Cugir), un producător care furnizase armament și muniție pentru armata română în cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar în arheologie, regula este aceasta: ce se găsește dedesubt este mereu mai vechi decât ce se găsește deasupra. Cu alte cuvinte, dacă deasupra oaselor se găseau obiecte din Al Doilea Război Mondial, înseamnă că rămășițele erau și mai vechi de atât. 

Groapa comună avea o suprafață de 5,6 x 4,6 m. Resturile osteologice umane au fost fotografiate, descrise, numerotate, extrase strat cu strat, inventariate și depozitate. Erau amestecate, mici cu mari, din diverse părți ale corpului, de la diverși oameni. Au numărat craniile pentru a estima de la câți oameni proveneau acele rămășițe: 206. Analizele efectuate la Centrul de Cercetări Antropologice „Olga Necrasov” al Academiei Române – Filiala Iaşi au arătat că majoritatea proveneau de la bărbați de diferite vârste, o singură femeie și un copil de 12 ani. Din cauză că erau aruncate împreună fără a fi respectată vreo cutumă culturală sau religioasă, echipa a dedus faptul că fuseseră adunate de pe câmp și îngropate acolo mult după ce oamenii își dăduseră duhul.

Într-o zi ploioasă, așa cum au fost majoritatea zilelor acelei toamne, echipa a dat de un fir de speranță. Era roșu. Se găsise în groapă un fragment textil, ce putea oferi în sfârșit indicii valoroase legate de plasarea în timp a descoperirii. A fost ridicat cu atenție, plasat într-o pungă transparentă și etichetat. Chiar înainte de a fi trimis la analize, profesorul Bolohan a mai privit încă o dată cu atenție petecul roșu. „Era exact aceeași nuanță cu cea a cortului amenajat pentru a proteja contextul funerar. Era o bucată de cort”. Echipa a luat-o, încă o dată, de la zero. 

În lipsa oricărui vestigiu arheologic, echipa de cercetare a apelat la sursele de istorie orală: localnicii. A aflat că undeva la începutul secolului 20, mai mulți zilieri aduși din județul Neamț muriseră de holeră și îngropați în afara localității. Din alte surse, au aflat că după Primul Război Mondial fuseseră îngropați mai mulți soldați, în echipament militar. Dar nici una dintre povești nu se potrivea cu ceea ce descoperiseră. „Am apelat la cunoștințele unui specialist în domeniul epidemiilor din Moldova (dr. Sorin Grigoruță de la Institutul de Istorie A. D. Xenopol din Iași), ca un prim fir de investigație”, detaliază Neculai Bolohan. „Peste regiunea noastră trecuseră multe epidemii, dar chiar și cei îmbolnăviți de ciumă, de exemplu, erau îngropați tot creștinește, nu așa cum apărea în cazul analizat de noi.”

 

Ipoteza unei molime a fost contrazisă în primul rând de urmele rănilor de pe oasele analizate: unele erau zgârieturi sau ciobiri apărute după deces, cel mai probabil de la lucrări agricole; unele erau urme de răni vindecate în timpul vieții, semne ale unor bătălii trecute cărora oamenii, cel mai probabil soldați, le supraviețuiseră. Majoritatea erau urme cauzatoare de moarte și proveneau de la arme ascuțite (cuțite, sulițe). Datorită acestei concluzii, s-a luat în calcul ideea unei confruntări armate.

Inventarierea rămășițelor din groapă a produs însă o primă surpriză, care a îndrumat echipa de cercetare pe o cale mai sigură. Pe unul dintre cranii exista o urmă prea mare pentru a fi lăsată de un glonț. Folosind un atlas specializat în arme, profesorul Bolohan a înțeles că ar fi fost vorba de un proiectil de archebuză. Aceasta a fost o armă folosită des în secolele XV-XVII.

Prin urmare, explicația a ceea ce se descoperise în satul Horlești trebuia căutată mult mai adânc în istorie. În plus, observațiile de la fața locului trebuiau completate prin informații istorice: care era povestea locului? ce conflicte avuseseră loc în zonă și când? exista vreun document istoric care să ofere un indiciu despre cele 206 de persoane îngropate? 

„Am încercat să văd căruia dintre conflictele mari în care a fost implicată Moldova aș putea să îi alătur acest context funerar. Constatarea este foarte simplă: Moldova a fost cam în permanență în conflict. Așa că lucrurile s-au complicat.” 

Pentru un indiciu în plus, echipa a apelat la știință: datarea rămășițelor umane cu radiocarbon (14C) prin analiza izotopilor de carbon cu masă.

Oamenii de știință pot analiza conținutul de carbon al unui obiect și spune, cu o precizie destul de mare, de când provine acel obiect. Acest procedeu se numește „datare cu radiocarbon” și funcționează prin compararea a două tipuri diferite de atomi de carbon – izotopi. Deși ambii reprezintă același element chimic, unul are nucleul mai ușor, în timp ce izotopul C14 are un nucleu greu și mai puțin stabil, ceea ce îl face să se descompună spontan. Cu alte cuvinte, este radioactiv. Pentru că rata de descompunere a carbonului este foarte bine cunoscută, se poate calcula cu ușurință cât timp a trecut de la moartea unui organism comparând proporția dintre carbonul mai ușor și stabil și cea a carbonului C14.

Instituția organizatoare a investigației multiple a unei gropi comune, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, a trimis spre analiză la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleară Horia Hulubei patru fragmente osteologice umane. Două dintre analize au avut rezultate concludente, indicând prima jumătate a secolului al XVI-lea.

 

1538, ultimul an de domnie al lui Petru Rareș. Aceasta este data finală propusă, rezultatul unor investigații extinse în resursele istorice. 

 

Profesorul Neculai Bolohan detaliază că „Este vorba de ultimul an de domnie al lui Petru Rareș, când Moldova, din cauza jocurilor diplomatice nu tocmai abile pe care le-a desfășurat Petru Rareș, a reușit să atragă intervenția din Nord a polonezilor, din răsărit a tătarilor și din sud a lui Suleiman Magnificul. Suceava a fost cucerită atunci și sunt menționări că armata sultanului ar fi trecut prin această zonă. Bănuim că într-un asemenea context s-a produs un conflict căruia i-au căzut victimă cei peste 200 de indivizi care fuseseră depuși în groapă la Horlești-Hățaș.”

Au plecat de la o groapă cu oase, aruncate fără nicio ordine și fără nici un obiect care să poată servi drept indiciu. Au ajuns să creeze un tablou aproape complet al unei bătălii din 1538.

A fost vorba de o bătălie din zona Iașului, cel mai probabil între oastea lui Suleiman Magnificul și un grup de localnici sau de soldați, din anul 1538. Sultanul ocupa cetatea Sucevei, iar Moldova fusese oferită tribut de sânge. Lăsați de izbeliște de domnitorul lor, oamenii din Moldova nu au reușit să facă față forței otomane. Ostașii lui Suleiman Magnificul fuseră probabil călare, pentru că pe oasele antebrațelor erau vizibile urme de apărare în fața săbiilor. Oamenii ridicaseră mâinile în fața armelor să se apere și fuseseră loviți de sus. Se luptaseră în arme ascuțite, cu tăiș. Au murit pe câmpul de luptă și au rămas acolo mult timp, suficient cât să rămână doar oasele de ei. Abia mai târziu au fost adunați și depuși într-o groapă comună. 

Nucleul echipei a fost format din arheolog expert Neculai Bolohan, profesor al Facultății de Istorie, Carmen Simona Ionescu, de la Institutul de Medicină Legală Iași și Irinel Rotaru, de la Procuratura Militară Iași. Echipa arheologică a fost completată de Casandra Brașoveanu, Nicolae Croitoru, Alexandra Dolineanu, Ana Doroftei, Sebastian Drob, Eduard Rotariu de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cercetările s-au desfășurat în perioada septembrie-octombrie 2015. Acesta a fost unul dintre primele cazuri de „arheologie criminalistică” desfășurate la Iași.

Citiți mai mult:

Neculai, Bolohan & Simona Ionescu, Carmen & Rotariu, Irinel. (2017). Uncovering a Peculiar Mass Grave in Eastern Romania

Text: Mădălina Cocea

Fotografii:Bogdan Panțir

Web: Cosmin Vaman

Fotografii de la fața locului din arhiva prof.univ.dr. Neculai Bolohan