11 februarie 2021 ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
 
 
my-post-4
 

Nr. 27

11 februarie 2021

 
 

Stimați membri ai comunității academice, 

Suntem la a douăzeci și șaptea ediție a buletinului informativ pe care, în colaborare cu Direcțiile și Serviciile Universității, îl realizăm lunar și care este, din semnalele primite până acum, citit de mulți dintre dumneavoastră. Și în această lună veți găsi informații interesante și utile:

  • Hotărâri de interes general ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație din luna precedentă;
  • Hotărâri ale Senatului Universității din luna precedentă;
  • Informații privind realizarea unor obiective de investiții;
  • Activități privind securizarea juridică a patrimoniului UAIC;
  • Noutăți din luna precedentă ce vizează comunitatea academică.
Dacă doriți să folosiți acest instrument de comunicare pentru a transmite colegilor din Universitate informații cu privire la un eveniment pe care urmează să îl organizați, vă rugăm să trimiteți prin email la adresa promovare@uaic.ro o scurtă descriere a evenimentului respectiv, însoțită de o imagine reprezentativă pentru acesta (de exemplu, afișul).


Cu aleasă considerație,
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER
Rector
 
 
 
 
 

Hotărâri ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație

În ședința ordinară din 07.01.2021 s-au aprobat:

  • Repartizarea către facultăți a celor 70 de sporuri de performanță academică, pentru personalul didactic care nu beneficiază de gradație de merit (2P/07.01.2021);
  • Calendarul concursului pentru obținerea sporului de performanță academică de către personalul didactic (3P/07.01.2021);
  • Planul operațional al Facultății de Litere pentru anul 2021 și Planul strategic de dezvoltare pentru perioada 2020-2024 (7A/07.01.2021).

În ședința ordinară din 14.01.2021 s-au aprobat:

  • Rezultatul concursului pentru funcţia de Director al Departamentului de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă (1A/14.01.2021);
  • Indicatorii tehnico-economici, lista echipamentelor/dotărilor propuse spre finanţare prin proiectul „Implementarea de măsuri active pentru prevenirea răspândirii infecţiei COVID 19 în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi”, aferent POIM 2014-2020 (2A/14.01.2021);
  • Regulamentul de organizare și funcționare al Facultății de Filosofie și Științe Social Politice (16A/14.01.2021).

În ședința ordinară din 22.01.2021 s-au aprobat:

  • Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul universitar 2021/2022 (Învățământ cu frecvență, Frecvență redusă și Învățământ la distanță) (1S/22.01.2021);
  • Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii la programele de conversie profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru anul universitar 2021/2022 (Învățământ cu frecvență și Învățământ la distanță) (2S/22.01.2021);
  • Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii în ciclul de studii universitare de master pentru anul universitar 2021/2022 (Învățământ cu frecvență și Frecvență redusă) (1M/22.01.2021);
  • Criteriile pentru înscrierea copiilor la școală, respectiv la grădiniță, pentru anul școlar 2021-2022 (8S/22.01.2021);
  • Hotărâre privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de proiectul „Acces la învățământul universitar on-line pentru toți. E-educaţie pentru toţi!”, aferent POC 2014-2020 (1A/22.01.2021);
  • Planul de Cercetare Științifică al Staţiunii Biologice Marine „Prof. dr. Ioan Borcea” Agigea pentru anul 2021 (9A/22.01.2021);
  • Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control managerial a UAIC (22A/22.01.2021);
  • Regulamentul de organizare şi funcționare al Facultății de Fizică (26A/22.01.2021);
  • Regulamentul de organizare şi funcționare al Facultății de Istorie (27A/22.01.2021);
  • Rezultatele finale ale competiției 2021 Granturi UAIC (31A/22.01.2021).

În ședința ordinară din 27.01.2021 s-au aprobat:

  • Regulamentul de organizare şi funcționare al Facultăţii de Biologie (9A/27.01.2021);
  • Planul Strategic pentru perioada 2020-2024 al Institutului de Cercetări Interdisciplinare (11C/27.01.2021);
  • Planul Operațional pentru 2021 al Institutului de Cercetări Interdisciplinare (12C/27.01.2021);
  • Modificarea componenței comitetului de urgență pentru prevenirea infecției cu COVID-19 (1/27.01.2021).
 
 

Hotărâri ale Senatului Universității

28 ianuarie 2021

 
 

Informații privind realizarea unor obiective de investiții 

  • S-a desemnat ofertantul câștigător al contractului de prestări servicii: Servicii de proiectare pentru reabilitare, consolidare și extindere C6, C7, C8,  cu o valoare a contractului de 207.060 lei;
  • S-a  desemnat oferta câștigătoare a  contractului de lucrări de reabilitare sisteme de alarmare la efracție și sisteme de supraveghere pentru riscuri la securitate fizică, SCDAEA, cu valoarea de 108.103 lei;
  • S-a întocmit și publicat  documentația de atribuire pentru Lucrări de reparaţii generale și de renovare în cadrul proiectului MY SMIS 127324- RECENT AIR, nr. DF1105290/28.01.2021, având o valoare estimată de 981.096,99 lei fără TVA;
  • S-a desemnat oferta câștigătoare a contractului de execuție lucrări: Împrejmuire teren str. Sărărie nr. 200, cu o valoare a contractului de 621.921 lei;
  • S-a desemnat oferta câștigătoare a contractului de lucrări: Lucrare de realizare a branșamentului electric la clădirea din str. Lăpușneanu - post transformare  (proiectare și execuție), cu o valoare de 281.687 lei;
  • S-a desemnat oferta câștigătoare a contractului de lucrări: Lucrări de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a Observatorului Astronomic din Iași, aflat în proprietatea UAIC, Aleea M. Sadoveanu, nr. 3-5, Iași, cu o valoare de 270.954 lei;
  • S-a atribuit contractul de furnizare Platformă pentru cloud computing - echipamente de procesare, stocare și interconectare, echipamente inclusiv software pentru acestea, cu o valoare de 3.510.500 lei, în cadrul Programul Operațional Competitivitate – POC.
 
 

Activități privind securizarea juridică a patrimoniului UAIC 

  • Ȋn dosarul avȃnd ca obiect acţiunea ȋn revendicare imobil clădire şi teren, reprezentând Corp A, promovatǎ de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‟ din Iaşi, cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, formulată de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași a fost respinsă ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată odată cu fondul.
  • Ȋn dosarul avȃnd ca obiect acțiunea promovatǎ de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‟ din Iaşi privind constatare nulitate absolută titlu proprietate emis pentru suprafaţa de teren de 1900 mp, situat în Grădina Botanică, instanţa de judecată a admis excepţiile lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active ale reclamantei Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a respins acţiunea civilă formulată de către universitate, cu drept de apel.
  • Ȋn dosarul avȃnd ca obiect apelul formulat de cǎtre SC CADILLET SRL și SC BRIOGRUP SRL împotriva Sentinței civile nr. 9577/21.09.2018, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosar nr. 13874/245/2018 (evacuare imobil teren în suprafața de 86,52 mp, situat în Iași, B-dul Carol I, nr. 24 -procedura specială), instanța de judecatǎ a repus cauza pe rol, s-a pronunţat cu privire la cererile de abţinere formulate, ȋn sensul admiterii acestora, stabilind un nou termen de judecată pentru luna martie 2021.
  • Ȋn dosarul avȃnd ca obiect litigiu Legea 10/2001- apel formulat de Costin Dorel ȋmpotriva Hotǎrȃrii nr. 1400/2016 prin care Tribunalul Iași respinge ca nefondată acţiunea formulatǎ de Costin Dorel ȋmpotriva Deciziei UAIC nr. 23/05.02.2015 privind respingerea solicitării de restituire în natură a terenului în suprafată de 655 mp din Grădina Botanică, instanța a dispus acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, la solicitarea apelantului, stabilind termen de judecată pentru luna februarie 2021.
  • Ȋn dosarul promovat de cǎtre Universitate, avȃnd ca obiect obligația desființării construcției edificate nelegal pe suprafața de 86,52 mp, situatǎ ȋn Bvd. Carol I, nr. 24, instanța de judecatǎ a acordat un nou termen de judecatǎ pentru a se pronunţa cu privire la obiectivele expertizei ȋn construcţii şi expertizei topo-cadastrale propuse de pârâta SC CADILLET SRL.
 
 

Noutăți ale lunii ianuarie 2021

 
 
Activitățile didactice la UAIC vor avea loc în format mixt și la începutul semestrului al II-lea

Activitățile didactice la UAIC vor avea loc în format mixt și la începutul semestrului al II-lea

Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a aprobat, în ședința din data de 28 ianuarie 2021, ca activitățile didactice la începutul semestrului al II-lea, anul universitar 2020/2021, să se desfășoare în format mixt (activități online și „față în față”), la fel ca în primul semestru.

Având în vedere numărul mic de studenți…

 
 
UAIC ocupă locul al doilea între universitățile românești în clasamentul Webometrics

UAIC ocupă locul al doilea între universitățile românești în clasamentul Webometrics

Ediția din ianuarie 2021 a clasamentului „Webometrics” (Ranking Web of Universities) poziționează Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) pe locul al doilea în România, în top 500 la nivel european și între primele 1000 instituții de învățământ superior din lume.

Clasamentul „Ranking Web of Universities”, cunoscut și sub numele de Webometrics, își propune…

 
 
UAIC a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Vrancea în vederea înființării unei extensiuni la Focșani

UAIC a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Vrancea în vederea înființării unei extensiuni la Focșani

O delegație din partea conducerii executive a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a efectuat vineri, 15 ianuarie, o vizită oficială la Consiliul Județean Vrancea, în vederea înființării unei extensiuni universitare la Focșani. Delegația UAIC a fost formată din prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rector, conf. univ. dr. Constantin-Iulian DAMIAN – Prorector pentru…

 
 
Editura UAIC a obținut din nou recunoașterea Consiliului Național al Cercetării Științifice

Editura UAIC a obținut din nou recunoașterea Consiliului Național al Cercetării Științifice

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a obţinut recunoaşterea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) pentru trei domenii ale științelor umaniste, în urma procesului de evaluare și clasificare a editurilor cu profil umanist din România și Republica Moldova, organizat de CNCS, prin Comisia de Științe Umaniste, în cursul anului 2020. Astfel, pentru domeniul Istorie și studii culturale,…

 
 
200 de programe de studii în oferta UAIC pentru admiterea 2021

200 de programe de studii în oferta UAIC pentru admiterea 2021

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a aprobat oferta de studii pentru admiterea 2021, precum și condițiile de înscriere a candidaților. La studii de licență, oferta de admitere cuprinde 78 de specializări, în timp ce pentru master candidații vor avea de ales dintre cele 122 de programe de studii.

La majoritatea facultăților Universității,…