14 aprilie 2020 ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
 
 
my-post-4
 

Nr. 17

14 aprilie 2020

 
 

Stimați membri ai comunității academice, 

Suntem la a șaptesprezecea ediție a buletinului informativ pe care, în colaborare cu Direcțiile și Serviciile Universității, îl realizăm lunar și care este, din semnalele primite până acum, citit de mulți dintre dumneavoastră. Și în această lună veți găsi informații interesante și utile:

  • Hotărâri de interes general ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație din luna precedentă;
  • Hotărâri ale Consiliului de Administrație (altele decât cele care ajung în ședința de Senat) din luna precedentă;
  • Hotărâri ale Senatului Universității din luna precedentă;
  • Informații privind realizarea unor obiective de investiții;
  • Noutăți din luna precedentă ce vizează comunitatea academică.
Dacă doriți să folosiți acest instrument de comunicare pentru a transmite colegilor din Universitate informații cu privire la un eveniment pe care urmează să îl organizați, vă rugăm să trimiteți prin email la adresa promovare@uaic.ro o scurtă descriere a evenimentului respectiv, însoțită de o imagine reprezentativă pentru acesta (de exemplu, afișul).


Cu aleasă considerație,
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER
Rector
 
 
 
 
 

Hotărâri ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație

În ședința ordinară din 05.03.2020 s-au aprobat:

  • Lista posturilor didactice perioadă nedeterminată (lector, conferențiar, profesor) şi perioadă determinată (asistent, lector, şef lucrări) propuse pentru scoaterea la concurs, semestrul al II-lea, 2019-2020 (3P/05.03.2020);
  • Lista posturilor de cercetare perioadă determinată (ACS, CS, CS III) și perioadă nedeterminată (CS III, CS II, CS I) propuse pentru scoatere la concurs, semestrul al II-lea, 2019-2020 (8C/05.03.2020);
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare al Staţiunii Biologice Marine „Prof. dr. Ioan Borcea” Agigea (12A/05.03.2020);
  • Referat de Necesitate și Oportunitate pentru plată taxă evaluare autorizare de funcţionare provizorie A.R.A.C.I.P., nivel primar, cf. HG nr. 918/2013 și facturii nr.2471589/27.02.2020 (2RN/05.03.2020);
  • Referat de Necesitate și Oportunitate pentru plată taxă evaluare autorizare de funcţionare provizorie A.R.A.C.I.P., nivel preşcolar, cf. HG nr. 918/2013 și facturii nr.2471588/27.02.2020 (3RN/05.03.2020);
  • Referat de Necesitate și Oportunitate pentru lucrări de renovare – reparaţii curente la Casa Miclescu, zona B, proiect ROSE, Centrul de învăţare al UAIC, acord de grant nr. 82/SGU/CI/I/18.12.2017 (20RN/05.03.2020).

În ședința ordinară din 12.03.2020 s-au aprobat:

  • Hotărâre privind includerea printre beneficiarii de permise de acces gratuite la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași și a studenților înmatriculați la învățământ cu frecvență redusă (IFR) și învățământ la distanță (ID), la cererea acestora (2/12.03.2020);
  • Modelul de contract și de fișă de înscriere la cursurile corespunzătoare Nivelului II din cadrul Programului de formare psihopedagogică (4S/12.03.2020);
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură şi Ecologie Acvatică (SCDAEA) (8A/12.03.2020);
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiei Resurse Umane (9A/12.03.2020);
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului Relaţii Internaţionale (15A/12.03.2020);
  • Regulamentul privind cooperarea academică internaţională (16A/12.03.2020);
  • Anularea deplasărilor din  perioada 11 - 23 martie 2020 în Republica Moldova, în conformitate cu Ordinul nr. 292/10.03.2020 al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova (56RI/12.03.2020).

În ședința ordinară din 19.03.2020 s-au aprobat:

  • Hotărâre privind constituirea Comitetului de urgență pentru prevenirea infecției cu COVID-19 (1/19.03.2020);
  • Regulamentul privind desfăşurarea stagiilor de practică la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, în cadrul studiilor universitare de licenţă şi master (1A/19.03.2020);
  • Regulamentul de organizare și funcționare a Facultății de Teologie Romano-Catolică (2A/19.03.2020);
  • Regulamentul de organizare și funcționare a Departamentului de Cercetare Științifică a Facultății de Teologie Romano-Catolică (4A/19.03.2020);
  • Regulamentul privind desfășurarea aplicațiilor și practicilor de specialitate din cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică (5A/19.03.2020);
  • Regulamentul de acordare a burselor pentru studenții Facultății de Teologie Ortodoxă; Regulamentul privind desfășurarea practicii de specialitate a studenților Facultății de Teologie Ortodoxă (6A/19.03.2020);
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare al Facultăţii de Biologie; Regulamentul de organizare şi funcţionare al Departamentului de Biologie şi al Consiliului Departamentului de Biologie din cadrul Facultăţii de Biologie; Regulamentul de organizare şi funcţionare al Departamentului de Cercetare din cadrul Facultăţii de Biologie (14A/19.03.2020);
  • Regulamentului de organizare şi funcţionare al Staţiunii de Cercetări şi Practică Studenţească „Simion Mehedinţi” Tulnici (15A/19.03.2020);
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare al Biroului de Audit Public Intern (16A/19.03.2020);
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare al Biroului de Control Intern (17A/19.03.2020);
  • Regulamentului de organizare şi funcţionare a Staţiunii de Cercetări Fizico-Geografice şi de Monitorizare a Calităţii Mediului Mădârjac (19A/19.03.2020);
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare al Serviciului de Marketing Educaţional, Evenimente şi Imagine Academică (35A/19.03.2020).

În ședința ordinară din 26.03.2020 s-au aprobat:

  • Hotărârea privind sistarea plății burselor de campus acordate din venituri proprii, începând cu data de 01 aprilie 2020, pe perioada suspendării activităților didactice. Plata va fi reluată după reînceperea activităților didactice, iar perioada de acordare va fi prelungită cu perioada aferentă suspendării (1/26.03.2020);
  • Propunerea Secretariatului General al Universității cu privire la înființarea unui Birou de formare a personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea punerii în conformitate cu prevederile Ordinului nr.3371/28.02.2020 (5S/26.03.2020);
  • Propunerile de la facultăți pentru comisiile CNATDCU, mandatul 2020-2024 (1P/26.03.2020);
  • Referat de necesitate și oportunitate pentru achiziția de baze de date ORBIS din bugetul proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării de excelență la UAIC”, contract nr. 34PFE/19.10.2018 (6C/26.03.2020);
  • Regulamentul de organizare și funcționare a Stațiunii de cercetare și practică studențească „Ion Gugiuman” Rarău (1A/26.03.2020);
  • Regulamentul intern de organizare și funcționare al Editurii Universității (2A/26.03.2020);
  • Regulamentul de organizare și funcționare a Facultății de Teologie Ortodoxă (3A/26.03.2020);
  • Fondul centralizat de burse pentru semestrul al II-lea, anul universitar 2019-2020 (15A/26.03.2020);
  • Referat de Necesitate și Oportunitate pentru plată taxă Inspectorat Regional în Construcții Nord-Est Iași și taxă Casa Socială a Constructorilor, cu scopul consolidării, reabilitării și modernizării corpului E al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (9RN/26.03.2020).
 
 

Hotărâri ale Consiliului de Administrație 

În ședința ordinară din 12.03.2020 s-a avizat:

Suspendarea, în perioada 13-31 martie 2020, a activităților didactice față în față, în contextul combaterii răspândirii COVID-19, conform prevederilor legale în vigoare și recomandărilor Ministerului Educației și Cercetării, respectiv a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași.

 
 

Hotărâri ale Senatului Universității

din data de 21 martie 2020

 
 

Informații privind realizarea unor obiective de investiții

  1. Semnarea contractului de execuție: Lucrare de consolidare, reabilitare, modernizare și echipare a clădirii corpului E a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
  2. Atribuirea contractului de prestări servicii de consultanță pentru amenajarea  corpului G și sera din Complexul Titu Maiorescu.


 
 

Noutăți ale lunii martie 2020

 
 
UAIC a premiat studenții de la Extensiunea din Bălți care au participat la cursurile de antreprenoriat

UAIC a premiat studenții de la Extensiunea din Bălți care au participat la cursurile de antreprenoriat

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a acordat în premieră vineri, 6 martie 2020, 79 de premii studenților de la Extensiunea Bălți care au participat la cursurile de Antreprenoriat desfășurate în cadrul proiectului „Studenții UAIC de azi – antreprenori pentru un viitor sustenabil”. Premierea a avut loc în Sala de Festivități a Universității de…

 
 
UAIC și Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă programe de studii cu diplomă dublă

UAIC și Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă programe de studii cu diplomă dublă

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a efectuat marți, 10 martie 2020, o vizită de lucru la Universitatea de Stat din Moldova (USM), prin care cele două instituții au reînnoit acordul de cooperare și au decis înființarea unor programe de studii comune cu diplomă dublă. Delegația UAIC a fost formată din prof. univ. dr.…

 
 
Permise gratuite la BCU și pentru studenții de la învățământ cu frecvență redusă (IFR) și învățământ la distanță (ID)

Permise gratuite la BCU și pentru studenții de la învățământ cu frecvență redusă (IFR) și învățământ la distanță (ID)

Biroul Executiv al Consiliului de Administrație al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a decis, în ședința din data de 12 martie 2020, includerea printre beneficiarii de permise pentru acces gratuit la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și a studenților înmatriculați la învățământ cu frecvență redusă (IFR) și învățământ la distanță…

 
 
Cercetătorii UAIC au descoperit o metodă de detecție rapidă a diferiților patogeni, aplicabilă și pentru COVID-19

Cercetătorii UAIC au descoperit o metodă de detecție rapidă a diferiților patogeni, aplicabilă și pentru COVID-19

Un grup de cercetători ai Laboratorului de Biofizică Moleculară și Celulară din cadrul Facultății de Fizică (Institutul de Cercetări Interdisciplinare), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, au introdus, încă din anul 2019, o metodă de depistare timpurie a infecțiilor produse de agenții patogeni, bacterieni sau virali, bazată pe detecția rapidă a unor fragmente scurte de…

 
 
UAIC propune elevilor de liceu o serie de cursuri deschise online

UAIC propune elevilor de liceu o serie de cursuri deschise online

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) pune la dispoziția elevilor de liceu, gratuit, o serie de cursuri deschise din mai multe domenii, care pot fi urmărite în direct, pe internet, în perioada 23 martie – 3 aprilie 2020.

„Chiar dacă în România este decretată stare de urgență, ne adaptăm în mod constant și…

 
 
UAIC va implementa 6 noi proiecte finanțate prin Fondul de Dezvoltare Instituțională

UAIC va implementa 6 noi proiecte finanțate prin Fondul de Dezvoltare Instituțională

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a obținut o finanțare de peste 2 milioane de lei la competiția FDI (Fondul de Dezvoltare Instituțională) 2020, organizată de Ministerul Educației și Cercetării prin Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior. Toate cele șase proiecte propuse de UAIC au primit finanțare: „Prin incluziune și echitate spre succes –…

 
 
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, confirmat de Ministerul Educației și Cercetării în funcția de Rector al UAIC

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, confirmat de Ministerul Educației și Cercetării în funcția de Rector al UAIC

Ministerul Educatiei și Cercetării a emis marți, 31 martie, ordinul de confirmare a domnului prof. univ. dr. Tudorel TOADER în funcția de Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Documentul precizează următoarele:

  1. Se confirmă în funcția de Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader, care…